“FLORILE ̎ BUZĂULUI, DIN NOU LA ÎNĂLȚIME

SCM Gloria Buzău a continuat seria evoluțiilor consistente pe teren propriu și a mai făcut o victimă cu nume, este vorba de celălalt SCM, cel din Râmnicu Vâlcea. Considerat de mulți specialiști drept capul de afiș al etapei, acest derby a fost tranșat clar de fetele lui Aurelian Roșca,

 ele preluând conducerea pe tabelă și inițiativa încă de la debut și reușind să nu o mai cedeze până la final.

Într-o atmosferă electrizantă, la care au contribuit din plin și cele două grupuri de suporteri- Peluza Crâng (Buzău), revenită la evenimente sportive, și Brigada Noastră (Vâlcea), debutul jocului a fost marcat de câteva ocazii ratate de ambele formații. Mai précis trei la număr, Glibko și Liscevic, pentru oaspete, respectiv Alina Czeczi negăsind drumul spre gol. De altfel, extrema buzoiană este și cea care deschide scorul, transformând cu exactitate o aruncare de la 7 metri după trei minute de joc. Un minut mai târziu, Liscevic aduce egalarea pentru echipa oaspete și se merge cap la cap până în minutul 14, cu Buzăul preluând avantajul de un gol, maxim două, și oaspetele egalând de fiecare dată.

Meciul se rupe brusc în minutul mai sus amintit. Până în minutul 25, Czeczi(2), Harabagiu, Moroianu și Petrovic (2) marchează consecutiv, în vreme ce portarul Batinovic pur și simplu închide poarta Gloriei, exasperându-și fostele coechipiere. Rând pe rând, Gonzalez (în două rânduri), Liscevic (de două ori), Glibko și Gorshenina se lovesc de inspirația portarului advers și ratează situații favorabile de gol. Jucătoarele din Oltenia revin ușor pe final, marchează de patru ori, în vreme ce pentru Buzău marchează două goluri Andreea Rotaru, ultima oară cu numai două secunde înainte de fluierul care anunța finalul reprizei. La pauză, buzoiencele intră în avantaj. cu scorul de 14-10.

După reluare, apare în prim-plan și Natalia Vasileuskaya, cu două reușite rapide, apoi golurile și ratările, unele incredibile, alternează. Scorul începe să ia proporții, și se ajunge la diferența maximă de  șapte goluri (20-13,23-16, 24-17,25-18). Buzăul marchează pentru ultma dată în acest meci prin aceeași inepuizabilă Alina Czeczi, care transformă o aruncare de la 7 metri, exact ca la debutul partidei. Finalul de joc aparține oltencelor, Glibko și de două ori Elghaoui semnând ultimile goluri ale vizitatoarelor și stabilind totodată rezultatul final, 25-21 în favoarea echipei gazdă.

Un success fără dubii și mai mult decât meritat pentru fetele echipate sâmbătă în alb complet, care la final au salutat cordial publicul și au sărbătorit victoria alături de galerie. Un gând bun și pentru spectatorii veniți în număr destul de important la sală, și care au contribuit și ei la un spectacol reușit. Succesul aduce pe SCM Gloria aproape de podium, la doar trei puncte în urma trio-ului fruntaș Brăila-Cisnădie-CSM București. Iar dacă nu ar fi fost eșecul cu cântec din Giulești din etapa precedentă, puteam vorbi de un parcurs fără greșeală. La mijlocul săptămânii ce urmează, buzoiencele se vor deplasa la Deva, pentru meciul contra echipei din loccalitate. De partea cealaltă, fosta campioană și câștigătoare de Cupă și Supercupă, echipa din Vâlcea, se poziționează pe poziția a opta, cu numai patru puncte agonisite în acest debut de sezon.

Jocul a fost televizat

Fiind văzut ca un meci cheie al etapei, jocul de la Buzău a suscitat și interesul televiziunii naționale. El a fost transmis în direct de către TVR 2, televiziunea care deține exclusivitate în ceea ce privește handbalul de primă ligă, atât feminin, cât și masculin. Cu siguranță mii de microbiști care nu au putut ajunge la sală au vizionat partida și au savurat succesul fetelor din fața micului ecran. Mai ales că, tot de la aceeași oră, echipa de fotbal a  orașului a disputat și câștigat un joc dificil, la Miercurea Ciuc, și traversează și ea o formă foarte bună.

În sfârșit, avem și fan-shop

Momentul mult așteptat de suporteri a sosit. Doleanța lor de a avea în posesie suveniruri cu echipa preferată de handbal a devenit realitate la acest meci, când firma care a produs materialele promoționale a început comercializarea acestora. Oferta a fost foarte variată – de la magneți de frigider, brelocuri, pixuri, căni, până la fanioane, eșarfe și tricouri, toate cu însemnele echipei de handbal favorite. Demersul nu a rămas fără ecou în rândul fanilor, cele mai comercializate produse părând a fi eșarfele cu însemnele clubului și broșurile cu imagini ale jucătoarelor care au adus atâta bucurie în sufletul fanilor, cucerind cele două trofee naționale și devenind o forță în handbalul feminin românesc. Și de asemenea există promisiuni că acesta ar fi numai începutul…

SCM GLORIA BUZĂU – SCM RÂMNICU VÂLCEA 25-21 (14-10)
Gloria Buzău:Czeczi 9 (6 de la 7m), Rotaru 4, Harabagiu 3, Petrovici 3, Vasileuskaia 3, A. Ilie 2, Moroianu 1, Stoleru, Zamfirescu, Savu, Subțirică, Petruș, Samson, Batinovic, Nenezic. Antrenor: Aurelian Roșca

SCM Rm. Vâlcea:Elghaoui 5, Klikovac 3, Glibko 3, Florica 2, Gorshenina 2, Nikolic 2, Liscevic 2, Bucur  1, Gonzalez 1, Hossu Antrenor: Bent Dahl

Au arbitrat:L.Gheorghiu(VS)/S.Hagiu(VS)

Observator: V.Dancescu(B)

(Florian NECULAI)

Atletism

După ce diverse evenimente extrasportive au amânat momentul, iată că ziua cea mare a sosit în sfârșit. Pe data de 23 iunie, pe faleza frumos amenajată în comuna Berca, elevii din Berca,Unguriu, Cândești și Cozieni s-au întrecut la alergat, după ce cu două luni în urmă jucaseră fotbal

Citește mai departe...
Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile. 

 „Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

„Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.

Thumbnail Consiliul Județean Buzău participă pentru a doua oară la competiţia de nivel naţional pentru...
Thumbnail După ani în șir de eforturi susținute ale responsabililor din administrația județeană, în sfârșit, construirea la...
Thumbnail Programul Muzeului Județean Centrul Regional de Resurse pentru Tineret a fost creat în aprilie...
Thumbnail Publicul buzoian este invitat la Teatrul „George Ciprian” pentru o nouă premieră, care va fi și ultimul...
Thumbnail Astăzi a fost vernisată la Muzeul Județean expoziția temporară panotată „Romlag 1945 – 1965”,...

Local Breaking News

Clip de prezentare a județului Buzău filmat de campionii Kemayo și Stoica

Unele dintre cele mai cunoscute atracții ale jucețului, prezentate de ambasadori inediți. Este vorba despre Freddy Kemayo și Bogdan Stoica, două nume cu greutate ale artelor marțiale. Campionii mondiali au mers la Vulcanii Noroioși, Tabăra de Sculptură Măgura și Muzeul Județean, locații în care au filmat secvențe din clipul ce promovează gala Dynamite Fighting Show.

Citește mai departe...

Publicitate

 

 

 

 

 

 

 

 
IMAGE
Ilie Stan, antrenorul Gloriei Buzău: “Am avut oferte, dar nu am vrut să plec”
Miercuri, 15 Aprilie 2020
Ilie Stan (52 de ani) a fost un antrenor curtat în ultimele luni. Principalul echipei SCM Gloria Buzău a avut oferte de la mai multe cluburi, din... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Gloria, stop joc în acest sezon
Joi, 14 Mai 2020
- Primele șase echipe din Liga 2 merg în play-off cu punctele obținute în 24 de etape înjumătățite; - Echipele de pe locurile 7-18, printre... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Despre IMAGERIA MENTALĂ şi dezvoltarea acestei calităţi
Luni, 20 Mai 2024
Un saritor cu prajina sta minute in sir in fata liniei de start si se concentreaza, in timp ce publicul asteapta nerabdator saritura. Intrebat de ce... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
,,Sunt pe viaţă fanul tău!”, imnul Gloriei Buzău (versuri)
Sâmbătă, 04 Mai 2019
Imnul SCM Gloria Buzău a fost lansat oficial în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul clubului din Crâng. Prezenţi au fost –... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Luceafărul Buzău, la a treia promovare în Liga I la futsal!
Luni, 01 Iunie 2020
Futsalul a devenit foarte popular la Buzău în ultimii ani. Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” nu e doar fieful echipelor de hadbal de primă... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE