Deplasare teribilă miercuri seară pentru handbalistele de la Gloria Buzău, tocmai pe terenul echipei campioane. Recunoscuți pentru fanatismul și pasiunea lor, suporterii Rapidului au creat din nou o atmosferă deosebită, menită să intimideze orice adversar.
De partea cealaltă, cei 20 de suporteri veniți de la Buzău au contribuit și ei la un spectacol de sunet și culoare, așa cum ne-am dori să vedem în fiecare sală.
Atmosfera a apăsat echipa oaspete, care a intrat foarte greu în joc. Valentina Blazevic a marcat pe contratac și a dezghețat tabela în dreptul Gloriei după ceva mai bine de 100 de secunde de la debut, dar Ostase, Espinola de două ori și Fraga Fernandez duseseră deja scorul la 4-0. Se marchează alternativ, cu Burlachenko și Iliyna pentru Buzău, respectiv Kanor și Badea pentru amfitrioane. Evoluția foarte bună a lui Orlane Kanor asigură giuleștencelor un ecart de patru lungimi (8-4, 9-5), dar Buzăul rămâne în joc grație în principal lui Blazevic, Iliyna și Harabagiu, care marchează câteva goluri spectacuoase. Cum de mare efect este și reușita portarului Marta Batinovic, care înscrie din poartă în poartă în minutul 18 și duce scorul la 12-10. Urmează un calup de trei goluri consecutive pentru fiecare echipă, mai întâi pentru Rapid, care se distanțează la 16-10, apoi pentru adversare, care revin la 16-13. Finalul de repriză este acaparat de extrema stângă Jennifer Gutiérrez Bermejo, rapidista care a făcut subiectul acelui atât de controversat transfer la CSM București marcând și ea de trei ori consecutiv și stabilind scorul la pauză, 19-13 pentru gazde.
Primele cinci minute din actul secund aduc patru perechi de goluri, câte unul de fiecare parte. Urmează cinci reușite rapidiste, cu Espinola în prim-plan, întrerupte de un singul gol marcat de Blazevic. Treptat , diferența pe tabelă crește, iar Alicia Fraga Fernandez duce scorul la 31-24, după ce transformă o aruncare de la 7 metri. Se marchează în continuare alternativ, iar Keita și Iliyna țin Buzăul în joc, pe fndul unor erori ale gazdelor. Starea de oboseală accentuată este vizibilă în tabăra Rapidului, ele fiind nevoite să joace din trei în trei zile, pe mai multe fronturi. În plus, jucătoare de bază precum Marta Lopez, Grozav, Buceschi, Janjusevic sau Polman au luat loc în tribună, lotul aliniat de antrenorul Carlos Viver cuprinzând numai zece jucătoare de camp și trei portari. Finalul de joc este dominat de Gloria, senegaleza Keita marchează câteva goluri frumoase, iar portarul Nenezic închide jocul cu o superbă aruncare din poartă în poartă. Scor final, 35-33 pentru Rapid București!
Gloria rămâne după această etapă pe cea de-a cincea poziție a clasamentului, dar simte în ceafă răsufarea fierbinte a Dunării Brăila, care s-a apropiat la numai trei puncte. Înfruntarea directă de la Buzău de peste câteva luni capătă aspect decisiv. Iar cele două se vor duela și în Cupa României, jocul urmând a avea loc în urbea de la malul Dunării.
„Ăsta e Rapidul din Giulești!”
Atmosfera creată de fanii dezlănțuiți ai ”Realului” nu te poate ăsa rece.Fie că vorbim de ”Official Hooligans”, „Originals”, ”Uniunea Berceni” sau ”Alcoolica”, grupările giuleștene au fost din nou la înălțime, cântând neîncetat peste 80 de minute, fără a se repeta. Deși uneori își mai dau în petec, ca orice galerie ”de fotbal”, de această dată suporterii masați la tribuna a doua au încurajat echipa în mod civilizat, angrenând toată arena. S-a cântat imnul oficial, s-au scandat diverse mesaje de încurajare, s-a cântat non-stop și s-a evocat figura legendarului Rică Răducanu, un simbol al Giuleștiului, permanent prezent atât la stadion, cât și la sală. De partea cealaltă, deplasare în premieră a ”Peluzei Crâng” în Giulești, binecunoscut fiind faptul că relațiile dintre cee două grupări de suporteri nu sunt dintre cele mai cordiale, mai ales în mediul online.
„Allez, Fanta!”
Una dintre surprizele plăcute din jocul Gloriei a reprezentat-o evoluția Fantei Keita. Jucătoarea senegaleză a intrat mai greu în meci, dar pe final s-a remacat prin câteva goluri de mare efect. Pătrunderi spectaculoase, cu mult curaj, și aruncări necruțătoare, care au adus un plus în teren, dar și pe tabea de marcaj. Nu ar strica puțină constanță în ceea ce îi privește jocul. Rămâne de văzut!
RAPID BUCUREȘTI – SCM GLORIA BUZĂU 35-33 (19-13)
Arbitri:Ionuț Tița / Claudiu Ghesoiu
Rapid:Ciucă, Kapitanovic – Kanor 8, Korsos 6, Fernandez 6, Gutierrez 5, Ostase 4, Espinola 4, Badea 2, Perianu, Hernandez. Antrenor: Carlos Viver.
Buzău:Batinovic 1 gol, Kelemen, Nenezic 1 gol – Blazevic 6, Ilyina 6, Keita 5, Burlachenko 4, Harabagiu 4, Stoleru 2, Iuganu 2, Moroianu 2, Czeczi, Petrovic, Prkacin. Antrenor: Daniel Anca.
(Articol: Florian NECULAI)
În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,
Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile.
Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului
Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.