Weekend-ul a adus și epilogul sezonului handbalistic feminin în România. Cum toți ochii au fost ațintiți asupra ”dublei” Vâlcea-Rapid și CSM –Baia Mare, celelalte dispute au căzut cumva în plan secund, printre ele și meciul de la Buzău, dintre Gloria și Știința București.
Jocul se anunța din start dezechilibrat, diferența dintre locul 5 și penultima poziție fiind vizibilă cu ochiul liber. Pe parchet, Bianca Harabagiu (de două ori) și Alina Czeczi (cinci reușite consecutive) și-au pus amprenta asupra startului de joc, secondate excelent de Marta Batinovic, autoare a nu mai puțin de șapte parade consecutive, care au exasperat pur și simplu adversarele. Aflată foarte probabil la ultimul joc în tricoul Gloriei, Anamaria Simion înscrie și ea, iar minutul 9 consemnează o diferență considerabilă pe tabelă, 8-2 în favoarea amfitrioanelor. Până la pauză, cele două echipe marchează alternativ, pentru buzoience excelând aceleași Harabagiu și Ilie, dar mai ales Czeczi, aflată în formă maximă. De partea cealaltă, doar Andreea Tecar a încercat să își țină echipa în joc, cu câteva frumoase reușite. La pauză, Gloria conducea cu 20-13.
Partea secundă debutează cu cinci ratări consecutive ale fetelor lui Chiruț, urmate de cinci goluri ale aceleiași echipe. Între timp, oaspetele alternează și ele ratările și golurile, de data aceasta în prim-plan apărând Mihaela Coman. Pe final marchează de câteva ori și Claudia Condurache pentru buzoience, de asemenea Marija Petrovic, dar și tânăra Amalia Stancu, aflată la debutul ca marcatoare pentru SCM Gloria. Mai înscriu și adversarele de câteva ori, iar la final tabela înregistrează un succes logic al Buzăului, scor 37-28.
Dincolo, Rapid s-a impus la Vâlcea și și-a adjudecat trofeul de campioană, iar CSM București probabil va primi un wildcard pentru ediția viitoare a Ligii Campionilor. Ceea ce înseamnă că speranțele Gloriei Buzău s-au materializat și locul al cincilea din clasament le propulsează în cupele europene. Pentru a treia oară, consecutiv. Poate acum este, în sfârșit, cu noroc!
SCM GLORIA BUZĂU- ȘTIINȚA BUCUREȘTI 37-28 (20-13)
Gloria: Batinovic, Mârcă, Nenezic, Simion (2) , Harabagiu (6), Czeczi (9), Condurache (6), Petrovic (4), Ilie (5), Zamfirescu, Stancu (1), Munteanu (2), Moroianu (1), Samson, Shteriova (1) Antrenor: Adrian Chiruț
Știința: Prodan, Badea (1), Coman (6), Leuștean (4), Cavlovic (4), Chiricuță (2), Tecar (4), Ionescu (3), Mălăncuș (2), Grigoraș (1), Pîrvu (1) Antrenor: Dragoș Bârză
Arbitrii: C.Murariu(NT)/M.Tabacariu(NT) | Observator: G.Antonescu(AG)
După ce diverse evenimente extrasportive au amânat momentul, iată că ziua cea mare a sosit în sfârșit. Pe data de 23 iunie, pe faleza frumos amenajată în comuna Berca, elevii din Berca,Unguriu, Cândești și Cozieni s-au întrecut la alergat, după ce cu două luni în urmă jucaseră fotbal
Citește mai departe...În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,
Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile.
Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului
Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.