Joi, 19 ianuarie, în incinta cochetului Campus Cafe Luxury din Buzău, a avut loc Adunarea Ordinară a AJF Buzău, prima pe anul în curs. Au răspuns ”prezent” circa 74% dintre reprezentanții cluburilor invitate, astfel că Adunarea a fost declarată statutară
și s-a putut desfășura fără probleme. Pe ordinea de zi au fost nu mai puțin de 15 puncte, cele mai interesante, dar și previzibile , apărând abia către final. După aspectele introductive, legate de constatarea întrunirii cvorumului, aprobarea ordinii de zi, desemnarea scrutatorilor și a persoanelor responsabile de întocmirea procesului –verbal oficial (trei la număr), s-a trecut la unul dintre momentele interesante ale întrunirii, respectiv segmentul desemnat alocuțiunilor.
Printre cei care au luat cuvântul au fost invitații Gabriel Bodescu (secretar general FRF), Mihai Stoichiță (director general FRF), Laurențiu Țepeluș (parlamentar), Romeo Lungu (deputat), Medina Tudor (director DJS Buzău), Dan Popescu (inspector general adjunct ISJ), George Ciubotaru (inspector școlar educație fizică și sport) sau Sorin Cîrjan (primarul municipiului Rm.Sărat). Devenit o prezență aproape obișnuită la Buzău, dubul campion european inter-cluburi Miodrag Belodedici a fost de departe cea mai apreciată prezență, solicitările la poze curgând din toate părțile. Cu zâmbetul pe buze, ca întotdeauna, ”Belo” a răspuns cu amabilitate fiecărei cereri în parte, afișând aceeași eleganță care l-a caracterizat și ca jucător. Ultimul, dar desigur nu cel din urmă, a vorbit preșdintele AJF, Adrian Petre, care a făcut o sinteză a mandatului său în curs și a mulțumit tuturor celor cu care a colaborat.
În unanimitate s-a aprobat afilierea echipei Viitorul Cândești, care va activa sub această denumire în continuare, în cadrul celui de-al cincilea eșalon fotbalistic românesc.
Au urmat prezentarea raportului privind activitatea Comitetului Executiv, a bilanțului contabil pe anul 2022, a sintezei raportului Comisiei de Cenzoriși a planului anual de activitate și al bugetuui anual de venituri și cheltuieli pe anul 2023, toate apropate în unanimitate.
Înainte de momentul culminant, acela al alegerii conducerii AJF pentru următoarea perioadă, s-a trecut la acordarea unor distincții de echipă și individuale.
Astfel, AS FC Buzău și CSM Rm. Sărat au împărțit titlul de ”echipa anului 2022”, în vreme ce Voința Limpeziș și Montana Pătârlagele au procedat la fel cu distincția de ”echipa județeană a anului 2022”. La sectorul rezervat juniorilor a triumfat AFC Metalul Buzău, iar rezultatele acestei echipe l-au dus pe profesorul George Niță în postura de ”antrenorul anului 2022”. ”Jucătorul anului 2022” a fost desemnat atacantul Valentin Lungoci de la Montana, iar reprezentanții Victoriei Boboc au fost premiați cu titlul de ”echipa fair-play a anului 2022”, cu un singur cartonaș roșu primit. La capitolul ”baza sportivă a anului 2022” au excelat Voința Limpeziș și ACS Gloria Vadu Pașii, iar echipa U15 a CSM Rm. Sărat a fost premiată pentru ”participare în fazele naționale de juniori”. Nu a fost uitată nici Voința Lanurile, fiind premiată pentru ”participarea în Cupa României”, echipa manageriată de inginerul Constantin Cristea fiind o specialistă a acestei competiții. Mihaela Țepușă și Gheorghe Mihalache au primit premiul pentru arbitrul, respectiv observatorul anului 2022, iar Dedu Ioniță pentru ”conducătorul anului în fotbalul buzoian”. Un premiu a primit și singura prim-divizionară de futsal a Buzăului, echipa Luceafărul, trupa lui Iulian Trăsnea fiind o prezență constantă în prima ligă de futsal în utimul timp.
Fără contracandidat, Adrian Petre a fost reales în unanimitate în funcția de președinte al Asociației Județene de Fotbal Buzău, în aplauzele generale. La fel s-a procedat și cu restul echipei sale, secretarul - general Florentin Popescu, Dragomir Rădunel (reprezentant Liga a patra), Marian Dorobanțu (reprezentant Liga a cincea), sau Cezar Ionescu (reprezentant al cluburilor de copii și juniori). De asemenea, Trezorierul și Comisia de Cenzori ai Asociației vor continua în aceeași componență. La final, totul s-a mai validat o dată, ca să nu existe niciun fel de dubiu.
Totul s-a încheiat amical, cu o masă și un bun prilej de făcut planuri, dar și de depănat amintiri frumoase, trăite din plin de cei prezenți.
(Articol: Florian NECULAI)
Sâmbătă, 27 septembrie 2025, ora 14:30, la Shopping City Buzău (parter, zona CCC), părinţii şi copiii sunt invitaţi la lansarea instalaţiei urbane „Moşteniri Invizibile”. Evenimentul aduce în atenţia comunităţii proiectul SIGUR – „Părinţi pregătiţi, copii fericiţi”, înscris la Semimaratonul Buzău 21K.În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,
Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile.
Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului
Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.
/iliesta1.jpg)
/gloria2.jpg)
/imagerie1.jpg)

/luceafarul-buzau-696x438.jpg)