Caravana Ligii a IV-a buzoiene a pornit din nou la drum, cu un sezon parca mai echilibrat ca niciodată. Săgeata, Lanurile, Vadu Pașii, Pătârlagele, Nehoiu, Cernăteștiul și nu numai au anunțat echipe redutabile, care vor să facă o figură cât mai frumoasă.
Nu trebuie omise Poșta Câlnău, Balta Albă sau chiar Berca, gata oricând să își vândă cât mai scump pielea.
Apropo de Berca, ”comuna cu faleză”, această localitate a găzduit sâmbătă disputa dintre echipa din localitate, revenită la titulatura de Petrolul, cum de altfel s-a și consacrat, și Gloria Vadu Pașii, echipa inimosului și simpaticului Gabi Tănase. Cu un lot remaniat, cu nume grele precum Modruz, Sava, Vasilescu, Iacob, Andrei Cosmin ”Piciul” sau Bălan ”Bau-bau” în lot și cu un nou antrenor, în persoana lui Sorin Bodoc, jucătorii echipați în negru au controlat ostilitățile în marea majoritate a timpului, au ratat multe ocazii de gol, dar au intrat la cabine cu avantaj minim, după ce fostul ”metalist” Alin Iacob a marcat în minutul 32. De partea cealaltă, ”galbenii” au demonstrat multă ambiție, cu jucători tineri, ieșind în evidență ”decarul” Alexandru Strepede, mic și firav la stat, dar tehnic cât cuprinde. Și asta la numai 19 ani...
Lucrurile devin interesante imediat după reluare, când Ojog Viorel surprinde defensiva adversă și marchează pentru 1-1. Bucurie mare în tabăra gazdă după reușita lui ”Balotelli” , dar jocul curge în continuare spre poarta gazdelor. Pe final, după ce oaspeții ratează cu seninătate șanse bune de gol, M. Oprea și același Iacob duc scorul la 3-1, pentru un succes meritat al echipei vizitatoare.
PETROLUL BERCA- GLORIA VADU PAȘII 1-3 (0-1)
Au marcat: Ojog (46), respectiv Iacob (32,85), M.Oprea (73)
Petrolul:Solzea, Agroșoaie (Sitaru), Strepede, Neagu, Ojog, Stoica (Popa), Stanca (Roman), Gulea (Aliuță), Raicu, Burtea (Nedelcu), Ceobanu Antrenor: Florian Ghica
Gloria:Marcu, Badea, Coman, A.Nedelcu (Ioraș), Vasilescu (Modruz), Oprea, V. Bălan, C. Cristea, Andrei (Dumitru), Sandu (Feroiu),Iacob Antrenor: Sorin Bodoc
Au arbitratCristian Bulibașa, Alexandru Caloian și Vlăduț Porumboiu
Observator:Sorin Petre
(Articol: Florian NECULAI)
Liga 4 / Sezonul 2022-2023 / Etapa I / rezultate
Berca – Gloria Vadu Paşii 1-3
Phoenix Poşta Câlnău – CSM 2 Rm. Sărat 0-1
Ştiinţa Cernăteşti – Voinţa Balta Albă 6-1
Şoimii Siriu – Voinţa Lanurile 0-3
Pescăruşul Luciu – Progresul Beceni 2-4
Carpaţi Nehoiu – Unirea Stâlpu 1-0
Team Săgeata – Montana Pătârlagele 2-3
Luceafărul Maxenu – Metalul 2 Buzău 1-2
Liga 4 / Etapa 2 / 3-4 septembrie
CSM 2 Rm. Sărat - Ştiinţa Cernăteşti
Voinţa Balta Albă - Pescăruşul Luciu
Montana Pătârlagele - Luceafarul Maxenu
Voinţa Lanurile - Metalul 2 Buzău
Sâmbătă, 27 septembrie 2025, ora 14:30, la Shopping City Buzău (parter, zona CCC), părinţii şi copiii sunt invitaţi la lansarea instalaţiei urbane „Moşteniri Invizibile”. Evenimentul aduce în atenţia comunităţii proiectul SIGUR – „Părinţi pregătiţi, copii fericiţi”, înscris la Semimaratonul Buzău 21K.În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,
Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile.
Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului
Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.
/iliesta1.jpg)
/gloria2.jpg)
/imagerie1.jpg)

/luceafarul-buzau-696x438.jpg)