/festival1.jpeg)
Organizarea celei de-a XII-a ediţii a
Festivalului Cârnaţilor de Pleşcoi este în toi, un eveniment de tradiţie ce va avea loc în perioada
26 – 28 septembrie 2025, în locaţia deja consacrată, la
Berca. Festivalul Cârnaţilor de Pleşcoi aduce în prim plan tradiţia şi gustul autentic al renumiţilor
Cârnaţi de Pleşcoi, produs românesc recunoscut şi protejat în Uniunea Europeană.
”Festivalul Cârnaţilor de Pleşcoi, una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale judeţului nostru, aduce şi anul acesta în prim-plan patrimoniul gastronomic local, dar şi spiritul cald şi primitor din Ţinutul Buzăului. Vă invit să celebrăm împreună gustul autentic românesc într-o atmosferă de sărbătoare şi respect faţă de valorile care ne definesc.”,a declarat preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Buzău, Adrian Robert Petre.
Producătorii locali atestaţivor fi prezenţi cu produse tradiţionale, precum cârnaţi de Pleşcoi, babic, pastramă de oaie, ghiudem, dar şi alte preparate locale. Pentru a oferi o experienţă culinară autentică şi completă, vor fi prezentate şi alte produse cu care ne mândrim (vinuri, brânzeturi, produse apicole etc), dar şi reţete ce se vor găti sub ochii vizitatorilor.
Standurile cu vânzare vor fi completate de:
-Ateliere pentru copii ”Tradiţia merge mai departe”,unde copiii vor putea să prepare cu mânuţele lor faimoşii cârnaţi de Pleşcoi, pe care îi vor pregăti şi degusta la finalul atelierului.
-Ateliere pentru copii ”Laboratorul Umblător” din Geoparcul UNESCO Ţinutul Buzăului
-Degustare de produse tradiţionale
-Meşteri populari
-Museum bus– experienţă culturală inedită oferită de Muzeul Judeţean Buzău
-Photo corner – oaspeţii vor putea să îşi facă poze într-un cadru traditional.
Fiind un festival ce se adresează unui public larg, Consiliul Judeţean Buzău va amenaja şi un stand de promovare turistică a judeţului Buzău. Scopul este să prezentăm întreaga ofertă turistică şi culturală a judeţului Buzău unui număr cât mai mare de vizitatori.
Intrarea este liberă, iar programul artistic se anunţă unul de excepţie, reunind nume importante din muzica populară şi uşoară românească, aşa cum se poate vedea şi în afişul oficial al festivalului: Raluka şi proiectul Balkanic (sâmbătă), Diana Matei şi Taraful Cleante (duminică), Taraful de la Vărbilău (duminică), Taraful Ionel Tudorache (duminică), Ansamblul folcloric Plaiurile Mioriţei, Nicu Zota, Nemuritorii, Albert Gugulan şi mulţi alţi artişti.
Prin acest festival, Consiliul Judeţean Buzău îşi reconfirmă angajamentul de a susţine tradiţiile locale, micii producători şi turismul autentic din Ţinutul Buzăului – zonă recunoscută oficial ca Geoparc Internaţional UNESCO.
Evenimentul este organizat deBăcănia lu’Nea Ticu, deţinătoarea mărcii înregistrate a festivalului, cu sprijinul Consiliului Judeţean Buzău şi ADI Ţinutul Buzăului, în parteneriat cu Primăria Comunei Berca, Asociaţia Naţională a Producătorilor de Cârnaţi de Pleşcoi, Centrul Judeţean de Cultură şi Artă Buzău, Muzeul Judeţean Buzău, Luxuria Travel, Asociaţia Ţinutul Buzăului şi Marketing lab.