„Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului

 proiectul de hotărâre referitor la eveniment, în care se menționează că cele două festivaluri organizate simultan se vor ține în perioada 1-4 iunie.

În ceea privește bugetul, instituția județeană a alocat mai mulți bani decât anul trecut; dacă în 2022, suma a fost de 400.000 lei, anul acesta, cele două festivaluri vor costa 600.000 lei.

„Cele două acțiuni culturale, integrate începând de anul trecut într-un eveniment comun, s-au bucurat de receptivitatea atât a comunității județene cât și a cetățenilor din Republica Moldova. În organizarea acestui eveniment, Consiliul Județean Buzău se va implica direct, dar și în colaborare cu cele patru instituții de cultură de sub autoritatea sa. Suma estimată cu titlu de costuri aferente este de cel mult 600.000 lei de la bugetul propriu al județului Buzău 2023. Costurile organizării concertelor pe durata evenimentului, precum și costurile aferente logisticii necesare desfășurării acestora, vor fi asigurate din bugetul 2023 al Centrului Județean de Cultură și Artă Buzău, iar cele ale organizării spectacolului pentru copii susținut de Gașca Zurli vor fi asigurate de Teatrul George Ciprian Buzău”, se arată în documentul Consiliului Județean.

Atletism

După ce diverse evenimente extrasportive au amânat momentul, iată că ziua cea mare a sosit în sfârșit. Pe data de 23 iunie, pe faleza frumos amenajată în comuna Berca, elevii din Berca,Unguriu, Cândești și Cozieni s-au întrecut la alergat, după ce cu două luni în urmă jucaseră fotbal

Citește mai departe...
Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile. 

 „Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

„Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.

Thumbnail Programul social „Laptele şi cornul” va fi reactivat începând cu data de 29 ianuarie 2024....
Thumbnail Consiliul judeţean Buzău a demarat procedurile prin care va organiza în această lună concurs pentru...
Thumbnail În 2024, județul Buzău va avea la dispoziție aproape 103 milioane de euro, cu aproape 3 milioane de...
Thumbnail Instituţiile de cultură subordonate Consiliului Judeţean Buzău – Muzeul Judeţean, Teatrul „George Ciprian” şi...
Thumbnail Consiliului Judeţean Buzău, prin Departamentul „Proiecte Europene”, a întocmit şi depus...

Local Breaking News

Clip de prezentare a județului Buzău filmat de campionii Kemayo și Stoica

Unele dintre cele mai cunoscute atracții ale jucețului, prezentate de ambasadori inediți. Este vorba despre Freddy Kemayo și Bogdan Stoica, două nume cu greutate ale artelor marțiale. Campionii mondiali au mers la Vulcanii Noroioși, Tabăra de Sculptură Măgura și Muzeul Județean, locații în care au filmat secvențe din clipul ce promovează gala Dynamite Fighting Show.

Citește mai departe...

Publicitate

 

 

 

 

 

 

 

 
IMAGE
Ilie Stan, antrenorul Gloriei Buzău: “Am avut oferte, dar nu am vrut să plec”
Miercuri, 15 Aprilie 2020
Ilie Stan (52 de ani) a fost un antrenor curtat în ultimele luni. Principalul echipei SCM Gloria Buzău a avut oferte de la mai multe cluburi, din... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Gloria, stop joc în acest sezon
Joi, 14 Mai 2020
- Primele șase echipe din Liga 2 merg în play-off cu punctele obținute în 24 de etape înjumătățite; - Echipele de pe locurile 7-18, printre... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Despre IMAGERIA MENTALĂ şi dezvoltarea acestei calităţi
Joi, 10 Februarie 2022
Un saritor cu prajina sta minute in sir in fata liniei de start si se concentreaza, in timp ce publicul asteapta nerabdator saritura. Intrebat de ce... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
,,Sunt pe viaţă fanul tău!”, imnul Gloriei Buzău (versuri)
Sâmbătă, 04 Mai 2019
Imnul SCM Gloria Buzău a fost lansat oficial în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul clubului din Crâng. Prezenţi au fost –... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Luceafărul Buzău, la a treia promovare în Liga I la futsal!
Luni, 01 Iunie 2020
Futsalul a devenit foarte popular la Buzău în ultimii ani. Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” nu e doar fieful echipelor de hadbal de primă... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE