Inevitabilul s-a produs sâmbătă seara la Ovidiu. Aflată cumva în „moarte clinică”, măcinată de probleme de tot felul, corabia Gloriei Buzău s-a scufundat la malul mării, confirmând ceea ce multă lume anticipa deja. și anume că boala lungă este moarte sigură.
Cu trei antrenori și cam vreo 45 de jucători rulați în decursul unui singur sezon competițional, echipa Buzăului retrogradează și revine după numai un an în al doilea eșalon fotbalistic al țării.
Meciul decisiv contra Farului a adus în teren un prim „unsprezece” format numai din jucători români. După ce a acuzat străinii de la echipă că mai degrabă destabilizează atmosfera prin „accidentări”, refuzuri de a se antrena și pretenții absurde, antrenorul Ilie Stan a decis să meargă pe mâna jucătorilor români, singurii „privilegiați” fiind Saveljevs, Ciranni sau Benavente, dintre care primii doi au intrat pe teren, pe final de joc. Tot atunci s-a mizat și pe puștii Buzăului, lăsându-se o rază de speranță că fotbalul va continua la clubul din Crâng.
Buzoienii au intrat mai bine în joc, Jipa l-a întins serios pe Buzbuchi în minutul 6, dar goalkeeper-ul gazdelor a fost la post și a respins in extremis. Apoi, urmează faza care a decis jocul – Sălceanu face un marcaj aproximativ, iar Narek Grigoryan nu iartă cu stângul din careu. Golul a fost unul extrem de spectaculos, jucătorul armean parcă așezând cu mâna mingea, care s-a dus cuminte către colțul lung. Până în minutul 34 nu se mai întâmplă nimic notabil.
Acel minut aduce buzoienilor un penalty, acordat după consultarea arbitrului Szabolcz Kovacs cu VAR-ul. A fost sancționat un henț al fundașului Gustavo Marins, decizie cu care acesta nu este de acord. Cel care își asumă transformarea este Ișfan, o umbră a jucătorului care era o dată. Acesta trage tare pe colț, dar portarul „marinarilor” intuiește direcția șutului și parează, în uralele spectatorilor care au umplut micuța arenă constănțeană. Brîncoveanu încearcă și el ceva, dar trage alături de țintă, și la pauză gazdele intră cu avantaj minim.
Dacă în primul mitan tot s-a mai jucat câte ceva, repriza a doua a fost un chin pictisitor. Resemnați, buzoienii au măcinat în gol, singurul lucru pozitiv fiind introducerea tinerilor buzoieni Buda și Iordache, din pepiniera proprie. Nici de cealaltă parte lucrurile nu au stat cum trebuie, Farul a jucat și ea foarte modest, dar a reușit un succes nemeritat, după părerea propriului antrenor. Gloria parcă ar vrea, dar nu poate mai mult, iar adversara pare a se mulțumi cu ceea ce e pe tabelă. Ar fi fost interesant ca penalty-ul să fie transformat, poate atunci am fi văzut ceva mai mult fotbal. Măcar din partea gazdelor...
Într-un final, arbitrul Kovacs Jr. se îndură și pune capăt supliciului, un chin general, repriză fără cap și coadă. O luptă surdă între unii automulțumiți și alții neputincioşi. Acest rezultat anulează până și șansele matematice ale Gloriei de a juca și la anul în Superliga, cu două etape înainte de finalul competiției. Totuși, conform celor ce au comentat meciul la TV, Gloria părăsește cumva cu fruntea suis competiția, luând în calcul și ultima prestație.
Vineri, în Crâng, vine Slobozia lui Mihalcea. O mai veche cunoștință, un mai vechi rival. Ialomițenii sunt la mare luptă cu Sepsi OSK, miza fiind evitarea ultimului loc direct retrogradabil. Ultima rundă aduce duelul direct între cele două, cu Unirea în rol de gazdă, meciul urmând a avea loc la Clinceni. Așadar, retrogradata Gloria Buzău va arbitra această luptă teribilă, la finalul căreia se va afla cine se va alătura buzioienilor în drumul spre liga secundă. Una dintre puținele necunoscute care au mai rămas de aflat din actualul sezon. O promovare forțată și care a găsit nepregătită o echipă a Buzăului se finalizează cu o retrogradare nu de puțini anticipată. și cu mare tristețe trebuie să recunoaștem că e o retrogradare cât se poate de meritată... Vorba aceea... „Atât s-a putut!” Oare?
FARUL CONSTANȚA – GLORIA BUZĂU 1-0 (1-0)
A marcat:Grigoryan (13)
-În minutul 35, la scorul de 1-0, Alexandru Ișfan (Gloria Buzău) a ratat un penalty
Cartonașe galbene: Marins / Turda, Dobrosavlevici
FARUL: Buzbuchi , Sîrbu, Larie (cpt.), Gustavo Marins, Ganea, Radaslavescu (Ciobanu), Dican, Buta (Țîru), Grigoryan (Doicaru), Alibec, Bâsceanu (Reginaldo)
Antrenor: Gheorghe Hagi
GLORIA: Lazar, Pîrvulescu (Ciranni), Turda, Dobrosavlevici, Sălceanu , Călin, Albu, Jipa (Iordache), Brîncoveanu (Saveljevs), Dumitrașcu (L.Mihai), Ișfan (Buda)
Ilie Stan, antrenor Gloria:„Îmi pare rău. Este păcat pentru publicul buzoian, mare amator de sport și de fotbal. Cred că acești oameni chiar merită mai mult. Mai am două jocuri, le pregătesc, sunt profesionist până la ultima etapă. Trebuiau luate niște decizii de mai mult timp, pentru echipă. Este păcat, repet, dar amatorismul se plătește cu retrogradarea. Este păcat că nu am reușit să rămânem în prima ligă. Dacă era un grup unit când am venit eu, nu eram în situația asta. Nu știu ce va urma, pentu că nu a existat comunicare între mine și conducere. Nu este normal ceea ce s-a întâmplat în acest an, nu poți să faci într-o lună ce nu s-a făcut într-un an”.
(Articol: Florian NECULAI / Foto: Cristi STAVRI)
Pădurea Rediu, din județul Botoșani, a fost desemnată drept gazdă pentru etapa națională a Sportului Școlar Cros gimnaziu individual. Pe lângă elevi care fac atletism de performanță la unitățile școlare de profil din țară, unii dintre aceștia
În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,
Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile.
Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului
Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.