MUICĂ, CE-I BĂTURĂ!

Metalul Buzău a mai scris o filă din frumoasa sa istorie de șapte decenii. După primul meci în nocturnă, primul meci pe ”Gloria” în calitate de gazdă, prima promovare în eșalonul secund sau prima prezență în grupele Cupei Romîniei, în noul format, iată că avenit timpul

 primului succes în grupe. ”Victima” a fost una cu nume, tocmai ocupanta ultimei poziții de pe podiumul Superligii, o echipă cu nume legendar, și vorbim aici despre Universitatea Craiova. Deși scorul a fost unul la limită, victoria elevilor lui Vali Stan este dincolo de orice dubiu, lucru recunoscut la unison de toată lumea.

În seara de Halloween, Metalul Buzău a îmbrăcat costumul determinării și sacrificiului, asezonat cu masca agresivității (în sensul bun al cuvântului). Porniți din start ca outsider-i, ”albaștri” nu au lăsat nici o șansă mai titraților adversari, fiind primii la orice duel și pe alocuri încântând tribuna (căci numai una a fost deschisă publicului). Combinații rapide, pe spații mici, o defensivă exactă și un mijloc inventiv, compartiment unde au strălucit Borțoneanu și ”căpitanul” Tudorică, dar și cu un Robu foarte inspirat, toate aceste ingrediente au ridicat publicul în picioare. Cei aproximativ 2300 de fani masați la Tribuna 1 au gustat din plin spectacolul oferit, răsplătind generos echipa gazdă, cu aplauze binemeritate.

De partea cealaltă, echipa ”juveților” bătu drumul până la Buzău degeaba. Fără alde Mitriță, Bancu sau Koljic, dar cu jucători ce pot oricând emite pretenții de titular (Lung Jr,Ivan, Houri, Baiaram sau Cicâldău), ”leii” au evoluat foarte apatic, acest lucru datorându-se și replicii adversarei. ”Studenții” au demonstrat încă o dată că în absența lui Mitriță motorul se gripează, clarviziunea lipsește și jocul devine unul haotic și ușor de citit de adversar. Deși puși în temă de pățania altei Universități, cea din Cluj (lider în Superiga la acest moment!), craiovenii nu au reușit să găsească antidot pentru a contracara jocul unui Metalul Buzău exuberant și inventiv, iar rezultatul final a fost unul conform desfășurării ostilităților de pe gazon.

Și totuși deznodământul partidei putea fi altul, dacă Paradela fructifica o pasă bună primită de la Lukic. Scăpat singur cu portarul, mijlocașul cubanez a tras de puțin aături de poartă. Cinci minute mai târziu, fundașul Ndong are o intrare rudimentară spre criminală la Alin Manea, care nu mai poate continua și este înlocuit cu Nica. Doar cartonaș galben pentru agresor, la o fază la care și o eliminare era prea puțin. De-ar fi fost VAR...

La poarta lui Lung junior se creează ceva pericol, dar Adrian Moldovan îl ia la țintă pe portarul advers, chiar de două ori. Este adevărat, plasamentul portarului oltean a fost unul cât se poate de potrivit. Înainte de a se accidenta și a fi înlocuit cu Ivan, Lukic dă ceva emoții buzoienilor, dar lovitura sa de cap ratează de puțin poarta. Până la pauză nu se mai petrece nimic notabil, iar scorul rămâne la fel ca la debutul jocului.

Gâlcă operează ceva modificări în echipa sa, dar inițiativa este deținută tot de către ”metaliști”. Buzoienii domină teritorial, împing jocul către poarta unui adversar care parcă nu se regăsește, iar portarul Craiovei intervine bine la un șut cu pământul, care îi putea pune probleme. Dar nici măcar bravul Silvică nu se mai poate opune golului din minutul 82 – bine angajat în careu de Nica, Valentin Robu șutează violent în diagonală, direct la vinclu, pentru 1-0. Imediat după gol, Molodvan scapă singur cu portarul, pasează în fața porții la același Robu, dar pasa este o idee părea lungă și se stinge o fază de atac promițătoare. Finalul este dominat de echipa olteană, dar Micle intervine bine în doi timpi la un șut din apropiere, și pubicul salută în picioare victoria buzoienilor.

La joc au participat destule ”personalități” din fotbalul autohton. La 63 de ani, fostul echipier al Metalului, Sandu Radu, a fost invitat s dea lovitura simbolică de începere a jocului. Joc d ea care nu avea cum să lipsească antrenorul Gloriei, Eugen Neagoe. Oltean la origine, născut în Orodelul lui Pițurcă, acesta a vizionat jocul alături de staff-ul Universității, căci până la urmă sângele apă nu se face.  

De remarcat și apariția revistei ”Hai, METAUL!”, care se vrea a fi publicația oficială a echipei. Cu un design atractiv, apărută în 18 pagini color, revista povestește despre promovare, cuprinde interviuri cu personaje-cheie din anturajul echipei, totul dubat de fotografii de foarte mare calitate. Al doilea număr a publicației este preconizat să apară în jurul datei de 4 decembrie, o dată cu vizita lui Dinamo București, pentru jocul din cea de-a doua etapă a Cupei. Doamne-ajută, și la cât mai multe numere!

Pănă atunci, FCSB,Petrolul și Metalul Buzău ocupă, în această ordine, podiumul grupei. Toate cu trei puncte, despărțite de golaveraj. Mai sunt două etape de Cupa (4 și 18 decembrie), apoi se va trage linie. Revenind la campionat, competiție primordială pentru Metalul Buzău, următorul joc este programat duminică, de la ora 11. Adversari, nimeni alțiii decât ”călăreții roșii” de la CSC 1595 Șelimbăr. Succes și HAI METALUL!

METALUL BUZĂU – CS UNIVERSITATEA CRAIOVA 1-0 (0-0)

A marcat:Robu (82)

Metalul Buzău: Micle, Juncănaru (Panaite 90+2′), M. Manea, Olaru, Mihai (Radu 81′), A. Manea (A. Nica 16′), Borțoneanu, Tudorică (cpt.), Jozic (Lazăr 81′), Robu, Moldovan (Stan 90+2′)
Antrenor: Valentin Stan

U Craiova: Lung, Iago Lopez (Houri 76′), Grego Sierra, Zajkov, Basilio Ndong, Oshima (Mekvabishvili 46′), Căpățână, Bană (Baiaram 67′), Cicâldău (cpt.), Paradela (Mora 67′), Lukic (Ivan 40′)
Antrenor: Constantin Gâlcă

Au arbitrat Bogdan Dumitrache (Bucureşti), Mircea Orbuleţ (Bucureşti) și Alexandru Vodă (Alba Iulia – Alba).

 Observator arbitri: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea – Vâlcea).

Delegat joc: Simona Rența (Galaţi).

 

Constantin Gâlcă, antrenor Universitatea:“Am început destul de bine jocul, ne-am creat și o ocazie de gol, dar după aceea ușor-ușor am pierdut controlul la mijlocul terenului și de aici am dat spații adversarului, și-au creat și ei o ocazie mare de gol, pe greșeala noastră…A doua repriză au ieșit ei mai bine de la cabine, la noi relațiile de joc au avut mult de suferit, sunt mulți jucători care nu au jucat și nu au avut un ritm de joc. Era ceva normal să câștigăm , prin experiență, prin așezare în teren, am adus mingea în fața porții, dar nu am reușit să finalizăm cum trebuie. Am întâlnit o echipă agresivă, bine organizată, au avut un plus la capitolul ambiție. Lotul arată din ce în ce mai bine, nu avem omogenitate, dar acum pot să aleg jucători. Soluțiile sunt tot printre cei pe care îi avem”.

Valentin Stan, antrenor Metalul: “Am avut un început  de joc în care s-a văzut frica de a evolua contra unei echipe atât de cunoscute,  ei au avut o mare ocazie de gol. Am trecut peste acel moment și cu noroc, iar după aceea jocul s-a echilibrat, am început să câștigăm și noi duelurile cu adversarul, să punem mingea jos și să avem posesie și o oarecare progresie, apoi au apărut și ocazile noastre de gol. Consider că am avut ocazii destul de mari, mai clare ca ale lor, dar este îmbucurător că am revenit după ratări și am pus problem adversarului. Le-am făcut viața grea în a construi. Una peste alta, cred că am meritat această victorie. Cel mai frumos lucru e să auzi că tot publicul strigă din suflet numele echipoi suntem echipa a doua a Buzăului, încercăm să facem lucrurile cât mai bine și să intrăm și noi la suflet publicului buzoian. Se poate întâmpla orice, și Craiova mai are șanse, și Dinamo mai are șanse…Vrem să arătăm  prin joc că putem fi una dintre surprizele plăcute ale competiției.”

(Articol: Florian NECULAI / Foto: Aurelian TRIFAN)

Atletism

După ce diverse evenimente extrasportive au amânat momentul, iată că ziua cea mare a sosit în sfârșit. Pe data de 23 iunie, pe faleza frumos amenajată în comuna Berca, elevii din Berca,Unguriu, Cândești și Cozieni s-au întrecut la alergat, după ce cu două luni în urmă jucaseră fotbal

Citește mai departe...
Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile. 

 „Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

„Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.

Thumbnail Consiliul Județean Buzău participă pentru a doua oară la competiţia de nivel naţional pentru...
Thumbnail După ani în șir de eforturi susținute ale responsabililor din administrația județeană, în sfârșit, construirea la...
Thumbnail Programul Muzeului Județean Centrul Regional de Resurse pentru Tineret a fost creat în aprilie...
Thumbnail Publicul buzoian este invitat la Teatrul „George Ciprian” pentru o nouă premieră, care va fi și ultimul...
Thumbnail Astăzi a fost vernisată la Muzeul Județean expoziția temporară panotată „Romlag 1945 – 1965”,...

Local Breaking News

Clip de prezentare a județului Buzău filmat de campionii Kemayo și Stoica

Unele dintre cele mai cunoscute atracții ale jucețului, prezentate de ambasadori inediți. Este vorba despre Freddy Kemayo și Bogdan Stoica, două nume cu greutate ale artelor marțiale. Campionii mondiali au mers la Vulcanii Noroioși, Tabăra de Sculptură Măgura și Muzeul Județean, locații în care au filmat secvențe din clipul ce promovează gala Dynamite Fighting Show.

Citește mai departe...

Publicitate

 

 

 

 

 

 

 

 
IMAGE
Ilie Stan, antrenorul Gloriei Buzău: “Am avut oferte, dar nu am vrut să plec”
Miercuri, 15 Aprilie 2020
Ilie Stan (52 de ani) a fost un antrenor curtat în ultimele luni. Principalul echipei SCM Gloria Buzău a avut oferte de la mai multe cluburi, din... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Gloria, stop joc în acest sezon
Joi, 14 Mai 2020
- Primele șase echipe din Liga 2 merg în play-off cu punctele obținute în 24 de etape înjumătățite; - Echipele de pe locurile 7-18, printre... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Despre IMAGERIA MENTALĂ şi dezvoltarea acestei calităţi
Luni, 20 Mai 2024
Un saritor cu prajina sta minute in sir in fata liniei de start si se concentreaza, in timp ce publicul asteapta nerabdator saritura. Intrebat de ce... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
,,Sunt pe viaţă fanul tău!”, imnul Gloriei Buzău (versuri)
Sâmbătă, 04 Mai 2019
Imnul SCM Gloria Buzău a fost lansat oficial în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul clubului din Crâng. Prezenţi au fost –... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Luceafărul Buzău, la a treia promovare în Liga I la futsal!
Luni, 01 Iunie 2020
Futsalul a devenit foarte popular la Buzău în ultimii ani. Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” nu e doar fieful echipelor de hadbal de primă... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE