Indiscutabil, sezonul 2024-2025 în sportul buzoian aparține lui HC 2012 Buzău, echipa de handbal masculin care reprezintă orașul în Liga Zimbrilor. Mosic, Broască, Klis și ceilalți au urcat din nou pe podium, după o nouă demonstrație
de forță, de data aceasta adversar și victimă fiind CSM Vaslui, echipă pregătită de Gabriel Armanu, fost antrenor a buzoienilor, nu foarte demult.
Deși sala a fost mai goală decât ar merita o astfel de echipă, atmosfera a fost una plăcută, cei douăzeci de suporteri din ”Peluza Crâng” fiind cei care au întreținut-o prin scandări permanente. Aceștia au încurajat echipa pe tot parcursul jocului, au scandat numele lui Romeo Ilie și Marian Cozma, dar au și contestat, principalii vizați fiind primarul și președintele Consiliului Director a SCM Goria Buzău. Semn clar că rana produsă de dizolvarea echipiei de handbal feminin este departe de a se fi cicatrizat...
Pe parchet, lucrurile au stat sub semnul echilibrului mare parte din prima repriză. Au trecut 136 de secunde până când Klis a ”dezghețat” tabela în dreptul buzoienilor, după ce Yaschanka deschisese scorul pentru moldoveni. Tot Klis finalizează cu succes un contraatac rapid și aduce pe ”lupi” în avantaj pentru prima dată, în minutul 5. În minutul 15 Ionuț Broască înscrie spectacuos și pentru prima dată Buzăul are două goluri avans (7-5). Se revine la egalitate până spre finalul reprizei, când Buzăul marchează de patru ori consecutiv ( Mitic, Mosic -2, Broască) și se desprinde, dar ultimul cuvânt îl are Furak de la Vaslui, care marchează în ultima secundă din prima repriză. La pauză, buzoienii conduc cu 14-11.
După reluare se marchează alternativ, Mosic și Broască, respectiv Yaschanka de două ori pentru vasluieni. În două minute, două goluri ale lui Mosic și o reușită a lui Barros rup din nou echilibrul, iar în minutu 37 tabela arată 19-13 în favoarea amfitrionilor. Lucrurile sunt rezolvate, iar buzoienii fac și spectacol. Deși pare departe de forma din alte jocuri, Malasinskas inventează o pasă inteligentă pentru Mosic, care marchează din ”aeriană” și ridică sala în picioare. Aceași Malasinskas marchează cu o ”torpilă” sub bară, în vreme ce Szoke sau Hușanu fac eforturi ca vizitatorii sî se mențină cât de cât aproape. Diferența se strânge la două lungimi în minutul 58, după ce Pop și Acatrinei înscriu pentru CSM Vaslui. Finalul este totuși al buzoienilor, cu Mosic și Barros marcând lejer ultimele goluri ale meciului. Scor final, 27-23 în favoarea echipei antrenate de Bebeshkov, echipă care travbersează cu siguranță cea mai buna perioadă a sa de la înființare.
Jocul ”indirectelor” a fost și e de partea buzoienilor. Principaele contracandidate la pozișiile fruntașe nu au izbutit victoria – Minaur și Turda au făcut doar remize la București, contra Stelei și a lui CSM. Surpriză și nu prea la Odorheiu Secuiesc, unde CSM din localitate, penultima în clasament, a învins clar pe o Constanța apatică și plină de probleme. A curs mltă cerneală în presa de la malul mării pe seama acestui meci, concluzia fiind că ”marinarii” plini de restanțe și probleme financiare nu s-au omorât cu firea în Secuime. Ceea ce a picat la fix buzoienilor . care au profitat din plin și s-au cocoțat tocmai pe ultima treaptă a podiumului.
Va fi un final de sezon extrem de încins și de interesant. Echipele amintite vor vizita Buzăul chiar consecutiv – Turda (etapa 20), Minaur Baia-Mare (etapa 22) și Constanța (etapa 24). Cu siguranță, atunci se va juca totul. Dinamo București, reprezentanta României în Liga Campionilor, pare deja ”din alt film” și probabil nu va avea probleme în a își adjudeca un nou titlu național. Apropo de ”câini”, acolo va juca HC Buzău etapa viitoare, peste o săptămână. Apoi, ceva mai ușor, pe teren propriu contra Sucevei.
Pentru echipa învingătoare au marcat Ionuț Broască – 6 goluri, Edin Klis – 6 goluri, Bogdan Rață – 1 gol, Mihajlo Mitic – 3 goluri, Ivan Mosic – 6 goluri, Aidenas Malasinskas – 1 gol, Henrique Monteiro De Barros – 4 goluri. O mențiune specială și pentru portarul Cristian Tcaciuc, autor al unor intervenții spectaculoase și eficiente între buturile porții echipei buzoiene.
(Articol: Florian NECULAI)
După ce diverse evenimente extrasportive au amânat momentul, iată că ziua cea mare a sosit în sfârșit. Pe data de 23 iunie, pe faleza frumos amenajată în comuna Berca, elevii din Berca,Unguriu, Cândești și Cozieni s-au întrecut la alergat, după ce cu două luni în urmă jucaseră fotbal
În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,
Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile.
Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului
Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.