Liga a III-a

O ALTĂ „STEAUA”, O NOUĂ REMIZĂ

Departe de a se fi încheiat disputa pe tema  „adevărata Steaua” dintre echipa finanțată de Gigi Becali și cea a Ministerului Apărării. Spre lauda lor, jucătorii Metalului Buzău au luptat din greu cu ambele formații (este adevărat, în cazul FCSB vorbim de echipa a doua a clubului)

 și au trecut de fiecare dată pe lângă victorie. Dacă CSA Steaua a smuls in extremis un punct pe sinteticul de lângă  „Crâng”, echipa antrenată de Bogdan Vintilă a reușit o remiză destul de norocoasă, având în vedere numărul mare de ratări ale buzoienilor, capitol la care Bardaș și mai ales Alin Iacob au excelat.

Jucătorii echipați sâmbătă în roșu au adoptat de această dată o nouă strategie, renunțându-se la componenți ai primei echipe, așa cum s-a întâmplat în ultimile etape. Chiar și așa, în lotul oaspeților se regăseau destui jucători cu nume, cum ar fi portarul Ștefan Tîrnovanu (care a debutat la Poli Iași în prima ligă și care sâmbătă a fost poate cel mai bun om din echipa vizitatorilor) sau Alexandru Pantea (și el cu câteva apariții în tricoul primei echipe), ca să nu mai vorbim de  „căpitanul” Alexandru Stan, unul dintre cei mai buni jucători ai Astrei Giurgiu în sezonul recent încheiat, înregimentat și el în echipa FCSB. Cu toate acestea, buzoienii au demonstrat încă o dată că formează o trupă extrem de redutabilă, mai ales pe teren propriu, și doar neșansa sau execuțiile imprecise i-au făcut să nu păstreze toate cele trei puncte la Buzău.

La pauză scorul a fost exact ca la debut, asta deși Alin Iacob, care a arătat o bună formă de joc, a beneficiat de câteva situații favorabile dea marca, dar nu a găsit drumul spre poartă. E adevărat, și cei de la FCSB 2 au amenințat poarta buzoiană, deci s-ar putea concluziona că 0-0 la pauză ar fi rezultatul corect.

Scorul a fost deschis aproape de finalul primei ore de joc, în minutul 59, când  un jucător care stârnea mai degrabă zâmbete prin fizicul fragil pe care îl afișa a reușit să marcheze cu un șut plasat, de la marginea careului. Este vorba de Timiș, un nume atât de drag buzioienilor. Dar nu George, fostul jucător si antrenor al Gloriei și al altor echipe din țară dau de departe, ci tânărul Ciprian, purtătorul tricoului cu numărul 25 de la FCSB 2.

 Din acest moment, nemaiavând ce pierde, Metalul Buzău ia cu asalt poarta adversă, iar atacurile în valuri ale gazdelor se văd concretizate pe tabela de marcaj în minutul 66, după ce Alin Iacob reia superb cu capul din interiorul careului, fără speranță pentru goalkeeper-ul advers. Buzoienii simt victoria aproape, și sunt la un pas să dea lovitura în prelungiri, dar același Iacob nu mai are luciditatea să finalizeze cu gol o frumoasă acțiune personală și meciul se încheie cu o remiză, cu câte un gol în dreptul fiecăreia dintre combatante.

După această etapă. oaspeții de sâmbătă pierd un tempo în disputa pentru supremație în serie, și sunt acum pe poziția secundă, la 4 puncte în spatele liderului, CSA Steaua București. De partea cealaltă,  „echipa buzoienilor” își consolidează poziția a patra, la un punct distanță de CS Tunari și la patru lungimi în spatele Progresului Spartac, echipă care ocupă ultima treaptă a podiumului. Adică exact adversarul de sâmbătă, învins în tur la Buzău după un meci eroic făcut de elevii lui Valentin Stan.

AFC METALUL BUZĂU- FCSB 2   1-1 (0-0)

Au marcat :Alin Iacob (66), respectiv Ciprian Timiș (59)

METALUL: Mișu,  D. Mihai,Mihăeș, Nedelcu, Spătaru, D. Stan, Ispir, Zamfirescu, Bardaș, Iacob,Pavel  Rezerve: Popescu,Ceaușu,Benga, Păun, Tănase, Manea, Sava, M.Ion, Androne Antrenor: Valentin Stan

FCSB 2:Tîrnovanu, Nicola, Pantea, Gogor,Tand, Pandele, Timiș, Ardelean,  Neacșu, Chirițoiu,  Stan      Rezerve: Udrea, Pîrciu, Tănasă, Nadolu, Mitrache,Trifan Antrenor: Bogdan Vintilă

Au arbitratCiprian Aelenei (Iași), Cosmin Cercel (Piatra-Neamț) și Iulian Contofan (Iași)

Observatori:Lorant Veress (Sf.Gheorghe) și Alexandru Gherghe (Făgăraș)

 (Florian NECULAI)

Atletism

Sâmbătă, 27 septembrie 2025, ora 14:30, la Shopping City Buzău (parter, zona CCC), părinţii şi copiii sunt invitaţi la lansarea instalaţiei urbane „Moşteniri Invizibile”. Evenimentul aduce în atenţia comunităţii proiectul SIGUR – „Părinţi pregătiţi, copii fericiţi”, înscris la Semimaratonul Buzău 21K.
Citește mai departe...
Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile. 

 „Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

„Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.

Thumbnail   Muzeul Judeţean Buzău deschide, în acest weekend, trei expoziţii temporare: „Miros de pâine caldă. Pâinea...
Thumbnail Muzeul Județean Buzău îi invită pe toți iubitorii de cultură să petreacă sfârșitul de săptămână într-un...
Thumbnail Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu”, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean, marchează Ziua...
Thumbnail Ultima tranşă de 20 de microbuze electrice, din totalul de 61, achiziţionate de Consiliul Judeţean pentru...
Thumbnail Unul dintre proiectele de hotărâri care au fost incluse pe ordinea de zi la ultima şedinţă...

Local Breaking News

Clip de prezentare a județului Buzău filmat de campionii Kemayo și Stoica

Unele dintre cele mai cunoscute atracții ale jucețului, prezentate de ambasadori inediți. Este vorba despre Freddy Kemayo și Bogdan Stoica, două nume cu greutate ale artelor marțiale. Campionii mondiali au mers la Vulcanii Noroioși, Tabăra de Sculptură Măgura și Muzeul Județean, locații în care au filmat secvențe din clipul ce promovează gala Dynamite Fighting Show.

Citește mai departe...

Publicitate

 

 

 

 

 

 

 

 
IMAGE
Ilie Stan, antrenorul Gloriei Buzău: “Am avut oferte, dar nu am vrut să plec”
Miercuri, 15 Aprilie 2020
Ilie Stan (52 de ani) a fost un antrenor curtat în ultimele luni. Principalul echipei SCM Gloria Buzău a avut oferte de la mai multe cluburi, din... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Gloria, stop joc în acest sezon
Joi, 14 Mai 2020
- Primele șase echipe din Liga 2 merg în play-off cu punctele obținute în 24 de etape înjumătățite; - Echipele de pe locurile 7-18, printre... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Despre IMAGERIA MENTALĂ şi dezvoltarea acestei calităţi
Luni, 20 Mai 2024
Un saritor cu prajina sta minute in sir in fata liniei de start si se concentreaza, in timp ce publicul asteapta nerabdator saritura. Intrebat de ce... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
,,Sunt pe viaţă fanul tău!”, imnul Gloriei Buzău (versuri)
Sâmbătă, 04 Mai 2019
Imnul SCM Gloria Buzău a fost lansat oficial în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul clubului din Crâng. Prezenţi au fost –... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Luceafărul Buzău, la a treia promovare în Liga I la futsal!
Luni, 01 Iunie 2020
Futsalul a devenit foarte popular la Buzău în ultimii ani. Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” nu e doar fieful echipelor de hadbal de primă... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE