Metalul Buzău, victorii pe linie în play-out

Metalul Buzău este singura echipă din play-out cu punctaj maxim. Buzoienii au reuşit o nouă victorie azi, a cincea din tot atâtea mecuri, impunându-se la limită, 1-0, pe terenul celor de la Gloria Bistriţa, echipă care luase toate cele trei puncte la Buzău, în sezonul regular.

Meciul a fost destul de animat, însă niciuna dintre combatante nu a reuşit să deblocheze tabela în prima repriză, Metalul putea s-o facă totuşi în minutul 21, dar lovitura de cap a lui Moldovan s-a dus în bara transversală. Pe finalul primei părţi alb-albaştrii au scăpat periculos pe contraatac, cu trei oameni versus Greab, însă Robu s-a grăbit şi a trimis din flanc către Moldovan, aflat într-o evidentă poziţie de ofsaid.

În mitanul secund, Bistriţa a avut ocaziile mai mari.Câmpan a fost omul care a irosit câteva oportunităţi mari de gol, prima dată ratând întâlnirea cu balonul la marginea careului mic, după ce fusese servit excelent de Ayeni A doua oară, tânărul atacant nu a reuşit să reia tot de la 6-7 metri, după ce Dinu respinsese un şut expediat de acelaşi Ayeni.

Dacă bistriţenii nu au înscris, a făcut-o Metalul, pe final de meci. În minutul 82 Moldovan a câştigat un duel aerian după o degajare a lui Dinu, a deviat către Robu iar atacantul născut la Brăila a profitat de apatia liniei defensive a gazdelor şi a finalizat cu stângul, la colţul lung.

Metalul Buzău: Iul. Dinu – Opaiţ, Kudelkins, Parfeon, Băncilă – Borţoneanu (cpt.) – Saim Tudor, Tudorică, Rz. Milea – Ad. Moldovan, Val. Robu
Rezerve: R. Stoian – Vl. Stancovici, Puiu, Al. Oancea, Juncănaru, Hanada, Cimpoeşu, Gavric
Antrenor: Valentin Stan

După victoria de azi, Metalul acumulează 47 de puncte şi conduce grupa A de play-out. Etapa viitoare, penultima a sezonului, la Buzău vine CSM Slatina.

(Leonard BUNILĂ)

 

Atletism

Sâmbătă, 27 septembrie 2025, ora 14:30, la Shopping City Buzău (parter, zona CCC), părinţii şi copiii sunt invitaţi la lansarea instalaţiei urbane „Moşteniri Invizibile”. Evenimentul aduce în atenţia comunităţii proiectul SIGUR – „Părinţi pregătiţi, copii fericiţi”, înscris la Semimaratonul Buzău 21K.
Citește mai departe...
Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile. 

 „Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

„Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.

Thumbnail   Muzeul Judeţean Buzău deschide, în acest weekend, trei expoziţii temporare: „Miros de pâine caldă. Pâinea...
Thumbnail Muzeul Județean Buzău îi invită pe toți iubitorii de cultură să petreacă sfârșitul de săptămână într-un...
Thumbnail Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu”, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean, marchează Ziua...
Thumbnail Ultima tranşă de 20 de microbuze electrice, din totalul de 61, achiziţionate de Consiliul Judeţean pentru...
Thumbnail Unul dintre proiectele de hotărâri care au fost incluse pe ordinea de zi la ultima şedinţă...

Local Breaking News

Clip de prezentare a județului Buzău filmat de campionii Kemayo și Stoica

Unele dintre cele mai cunoscute atracții ale jucețului, prezentate de ambasadori inediți. Este vorba despre Freddy Kemayo și Bogdan Stoica, două nume cu greutate ale artelor marțiale. Campionii mondiali au mers la Vulcanii Noroioși, Tabăra de Sculptură Măgura și Muzeul Județean, locații în care au filmat secvențe din clipul ce promovează gala Dynamite Fighting Show.

Citește mai departe...

Publicitate

 

 

 

 

 

 

 

 
IMAGE
Ilie Stan, antrenorul Gloriei Buzău: “Am avut oferte, dar nu am vrut să plec”
Miercuri, 15 Aprilie 2020
Ilie Stan (52 de ani) a fost un antrenor curtat în ultimele luni. Principalul echipei SCM Gloria Buzău a avut oferte de la mai multe cluburi, din... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Gloria, stop joc în acest sezon
Joi, 14 Mai 2020
- Primele șase echipe din Liga 2 merg în play-off cu punctele obținute în 24 de etape înjumătățite; - Echipele de pe locurile 7-18, printre... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Despre IMAGERIA MENTALĂ şi dezvoltarea acestei calităţi
Luni, 20 Mai 2024
Un saritor cu prajina sta minute in sir in fata liniei de start si se concentreaza, in timp ce publicul asteapta nerabdator saritura. Intrebat de ce... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
,,Sunt pe viaţă fanul tău!”, imnul Gloriei Buzău (versuri)
Sâmbătă, 04 Mai 2019
Imnul SCM Gloria Buzău a fost lansat oficial în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul clubului din Crâng. Prezenţi au fost –... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Luceafărul Buzău, la a treia promovare în Liga I la futsal!
Luni, 01 Iunie 2020
Futsalul a devenit foarte popular la Buzău în ultimii ani. Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” nu e doar fieful echipelor de hadbal de primă... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE