Încet, încet şi fotbalul juvenil încearcă să reintre în normalitate. După ce Asociaţia Judeţeană de Fotbal Buzău a fost singura din România care a organizat competiţii oficiale de juniori, în cadrul campionatului judeţean, preşedintele Adrian Petre a înaintat o nouă provocare:
organizarea unei acţiuni prin care copiii să lase calculatoarele şi să revină în iarbă. Astfel, peste 250 de copii, cu vârsta cuprinsă între 7 şi 10 ani, de la toate cluburile din Buzău, au răspuns prezent proiectului „Fotbal pe stadion, copii sănătoşi!”. Acest proiect a fost realizat în parteneriat cu Liceul cu Program Sportiv Buzău, director Cătălin Cighir.
Cum nu s-a ţinut cont de rezultate şi nu s-au făcut clasamente, iar copiii au jucat fără presiune, atmosfera a fost una de sărbătoare, spectacolul a fost garantat. Chiar şi ploaia măruntă care a început la un moment dat nu a reuşit, decât după decizia organizatorilor de a o întrerupe, să îi scoată pe micuţii fotbalişti de pe teren.
Aşa cum menţionam mai sus, iniţiativa organizării acestei activităţi a aparţinut preşedintelui AJF Buzău, Adrian Petre, care este decis să readucă la normalitate cât mai repede activităţile dedicate copiilor şi juniorilor:
„Activitatea de astăzi am numit-o „Fotbal pe stadion, copii sănătoşi!”, o competiţie rezervată copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 şi 10 ani. Ţinând cont de situaţia pandemică în care încă ne mai aflăm şi ne-a fost greu să punem în practică o astfel de acţiune, am reuşit datorită şi celor care m-au ajutat. Şi aici mă refer la domnul director Cătălin Cighir, gazda noastră de astăzi, colegii mei de la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Buzău, profesori, antrenori şi părinţi. Pentru mine este o realizare şi o satisfacţie cu atât mai mare, cu cât sunt declarat un duşman înrăit al jocului pe calculator. Ştim foarte bine că de mai bine de un an copiii, fie pentru cursurile online, fie pentru a se juca, au petrecut în faţa calculatorului zilnic în jur de 10 ore. Copiii şi nu numai, trebuie să facă sport pe teren, pentru că sportul înseamnă în primul rând sănătate. Astăzi am reuşit să readucem pe terenul de joc peste 250 de copii. Bucuria reîntâlnirii cu fotbalul, cu prietenii, cu colegii, cu adversarii, se vede pe chipul lor.
În această vară vom continua să organizăm competiţii similare, iar din toamnă sperăm să revenim la normal, pentru a pune în mişcare întreaga suflare fotbalistică. Tot astăzi, am premiat campioanele judeţene la U11, 13 şi 15, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Buzău fiind singura din ţară care a organizat competiţii oficiale destinate echipelor de juniori”.
Gazda acestei acţiuni a fost baza sportivă a Liceului cu Program Sportiv Buzău, o locaţie tot mai căutată, atât la nivel judeţean, cât şi naţional.
„Este de apreciat iniţiativa Asociaţiei judeţene de Fotbal Buzău pentru a organiza această competiţie. Aşa cum vedeţi şi dumneavoastră, sunt peste 250 de copii care se bucură de acest eveniment. Astfel, le dăm copiilor şansa de a juca câteva meciuri, după această perioadă grea şi extrem de lungă de inactivitate. Astfel de iniţiative ne dorim să fie cât mai dese, pentru că aceşti minunaţi copii îşi doresc să revină în iarbă, să joace fotbal, să facă sport, să socializeze aşa cum o făceau înainte de pandemie”,a declarat profesorul Cătălin Cighir, directorul Liceului cu Program Sportiv „Iolanda Balas Soter” Buzău.
Galerie foto aici...
https://www.facebook.com/media/set/?vanity=arenabuzoiana&set=a.2987150281608112
După ce diverse evenimente extrasportive au amânat momentul, iată că ziua cea mare a sosit în sfârșit. Pe data de 23 iunie, pe faleza frumos amenajată în comuna Berca, elevii din Berca,Unguriu, Cândești și Cozieni s-au întrecut la alergat, după ce cu două luni în urmă jucaseră fotbal
În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,
Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile.
Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului
Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.