*Plus două premii individuale pentru echipa antrenată de Dana Branişte
Echipa de minihandbal fete de la HC Junior BB a participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Focşani, la Cupa „Prosport”.
Pe lângă gazde şi micuţele handbalistele pregătite de Dana Branişte, la competiţie au mai fost invitate alte două echipe, CSM Galaţi şi Siretul Suraia.
HC Junior BB a câştigat toate cele 3 meciuri disputate, fiind de remarcat ambiţia, dorinţa de victorie, dar şi efortul depus, astfel că trofeul cuvenit locului 1 a fost pe deplin meritat! Pentru echipa buzoiană, satisfacţia a fost şi mai mare însă. Două dintre fete au câştigat premii speciale, Maria Moise, pentru cel mai bun inter şi Bianca Nicolae, pentru cel mai bun coordonator! Anterior turneului de la Focşani, echipa de fete, dar şi cea de băieţi, antrenată de Alina Horjea, au participat la turneul Galfest de la Galaţi, unde fetele s-au clasat pe locul 3, iar aceeaşi Bianca Nicolae a fost desemnată golgetera competiţiei!
(Mihai Baltag)
Sâmbătă, 27 septembrie 2025, ora 14:30, la Shopping City Buzău (parter, zona CCC), părinţii şi copiii sunt invitaţi la lansarea instalaţiei urbane „Moşteniri Invizibile”. Evenimentul aduce în atenţia comunităţii proiectul SIGUR – „Părinţi pregătiţi, copii fericiţi”, înscris la Semimaratonul Buzău 21K.În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,
Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile.
Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului
Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.
/iliesta1.jpg)
/gloria2.jpg)
/imagerie1.jpg)

/luceafarul-buzau-696x438.jpg)