Preşedintele Consiliului Judeţean, economistul Petre Emanoil Neagu, a anunţat, la ultima conferinţă de presă organizată de PSD Buzău, că intenționează să cumpere mai multe microbuze electrice pentru elevii din județ în perioada imediat următoare,
prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență. Valoarea totală a proiectului propus de Consiliul Județean este de 66.406.186 lei, TVA inclus, însă valoarea totală eligibilă nerambursabilă din Planul Național de Redresare și Reziliență este de 30.172.560 lei, ceea ce înseamnă că instituția județeană va suporta o bună parte din cheltuieli. Potrivit Ghidului solicitantului, se pot finanța exclusiv microbuze școlare electrice de 16+1 locuri, respectiv 8+1 locuri, iar Consiliul Județean a optat pentru prima variantă.
Anunţul preşedintelui Neagu a venit după ce Ministerul Educației a publicat lista intermediară cu cele 40 de proiecte admise în vederea finanțării în apelul „Microbuze electrice pentru elevi”, pe 20 iulie, aici regăsindu-se și proiectul Consiliului Județean. Această măsură urmărește facilitarea accesului copiilor la educație, prin protejarea mediului înconjurător, contribuind în același timp și la obiectivul Uniunii Europene de a reduce emisiile nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55 la sută până în 2030, potrivit Ministerului Educației.
Durata de implementare a proiectului este 8 iulie-2023 -31 decembrie 2024 si se adresează următoarelor commune:Amaru, Beceni, Berca, Bisoca, Bozioru, Brădeanu, Breaza, Buda, CA Rosetti, Calvini, Căneşti, Cătina, Chiliile, Chiojdu, Cilibia, Cislău, Costeşti, Gălbinaşi, Ghergheasa, Glodeanu Sărat, Glodeanu Siliştea, Grebănu, Gura Teghii, Largu, Lopătari, Luciu, Măgura, Mânzăleşti, Mărăcineni, Merei, Mihăileşti, Mutgeşti, Pârscov, Podgoria, Poşta Câlnău, Robeasca, Ruşeţu, Scorţoasa, Vipereşti, Pietroasele, Puieşti, Săgeata, Săhăteni, Săpoca, Săruleşti, Scutelnici, Siriu, Smeeni, Tisău, Topliceni, Ţinteşti, Unguriu, Vadu Paşii, Vâlcelele, Valea Râmnicului, Verneşti, Vintilă Vodă, Zărneşti, Nehoiu, Pătârlagele şi Pogoanele.
În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,
Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile.
Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului
Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.