Eu salvez!", proiectul prin care profesorii și elevii Școlii Gimnaziale ,,Constantin Ivănescu” din Poșta Câlnău învață să acorde primul ajutor

Joi, 18 aprilie 2024, în sala de festivități a Școlii Gimnaziale ,,Constantin Ivănescu” din Poșta Câlnău, s-a desfășurat prima activitate din cadrul proiectului ,,Eu salvez!”, conceput din necesitatea de a forma și dezvolta, în rândul elevilor și al cadrelor didactice, abilități de acordare a primului ajutor.

Acțiunea de joi  a avut ca obiectiv instruirea personalului angajat al școlii, sub coordonarea unei echipe formate din reprezentanți ai Asociației Prietenii UPU-SMURD Buzău: asistent medical generalist Dragomir Corina, asistent medical principal Nica Mariana și asistent medical principal Teodorescu Mioara.

Activitatea s-a desfășurat într-un climat relaxat și prietenos, căpătând, în mare parte, forma unui dialog constructiv, menit să faciliteze înțelegerea aspectelor esențiale legate de acordarea primului ajutor.

Și, știut fiind faptul că prevenția salvează vieți, cadrele medicale invitate au subliniat, încă de la început, ideea că mulți factori declanșatori ar putea fi gestionați, evitându-se, astfel, producerea unor accidente.

După clarificarea noțiunilor de bază, cum ar fi apelarea serviciului de urgență, protejarea zonei de accident, verificarea respirației și a circulației sângelui, cei implicați în proiect au primit informații cu privire la modul în care trebuie să acționeze în caz de intoxicații, înec și accident vascular cerebral. S-a insistat asupra necesității recunoașterii prompte a simptomatologiei pentru o intervenție salvatoare. De asemenea, deosebit de importantă este redarea cât mai exactă a stării victimei în momentul în care se apelează serviciul de urgență pentru a solicita îngrijiri specializate.

Activitatea a continuat cu descrierea manevrelor și a procedurilor de resuscitare efectuate asupra unei victime aflate în stop cardio-repirator. Prezentarea a fost însoțită de câteva demonstrații, folosindu-se materialele și echipamentele achiziționate în acest scop.

Participanții la instruire au înțeles că, în situații critice, suportul vital de  bază oferit de un martor este la fel de important precum îngrijirile asigurate de personalul medical specializat. De aceea, dând dovadă de stăpânire de sine și având cunoștințe minime de acordare a primului ajutor, oricine poate interveni pentru a salva viața sau pentru a reduce suferința celor care devin victime ale diferitelor accidente.

În încheiere, au fost prezentate materialele utilizate de personalul medical pentru a oferi suportul vital avansat  pacienților care se confruntă cu probleme deosebite.

Aceasta este prima dintre activitățile planificate în cadrul unui proiect inițiat de cadrele didactice care activează la Școala Gimnazială ,,Constantin Ivănescu”.

Având ca motto ,,Fii un erou de prim ajutor la școală și în comunitatea ta!”, proiectul

,,Eu salvez!”își propune, prin dezvolarea competențelor în acordarea primului ajutor, să creeze o comunitate mai sigură, mai bine pregătită pentru a face față situațiilor de urgență. Timp de 4 luni, vor fi organizate întâlniri în cadrul cărora beneficiarii proiectului vor dobândi cunoștințe și vor învăța cum să intervină în diferite situații. Un alt obiectiv al proiectului constă în implicarea activă a elevilor în promovarea primului ajutor. În acest sens, echipe formate din elevi și cadre didactice se vor deplasa la unitățile de învățământ din proximitate pentru a oferi demonstrații în acordarea primului ajutor, împărtășind, astfel, din cunoștințele și experiența lor.

La activitățile derulate vor participa șidr. Dedu Răzvan, asist. Alexandru Veronica, precum și reprezentanți ai Asociației Prietenii UPU-SMURD Buzău, care vor asigura instruirea tuturor celor implicați în proiect.

          Proiectul este finanțat prin programul CERCUL DE DONATORI BUZĂU, ediția 5,  sprijinit de TFN – The Funding Network  și the Frederick Mulder Foundation, implementat la nivel local de Fundația Comunitară Buzău.

Atletism

După ce diverse evenimente extrasportive au amânat momentul, iată că ziua cea mare a sosit în sfârșit. Pe data de 23 iunie, pe faleza frumos amenajată în comuna Berca, elevii din Berca,Unguriu, Cândești și Cozieni s-au întrecut la alergat, după ce cu două luni în urmă jucaseră fotbal

Citește mai departe...
Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile. 

 „Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

„Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.

Thumbnail Joi, 18 aprilie 2024, în sala de festivități a Școlii Gimnaziale ,,Constantin Ivănescu” din Poșta...
Thumbnail Președintele C.J. Buzău, Petre Emanoil Neagu, spune că nu este o alocare nouă, ci suma este...
Thumbnail Petre Emanoil Neagu, preşedintele Consiliului Judeţean e apreciază că în cursul acestui an se va depăşi etapa...
Thumbnail Teatrul “George Ciprian” va pune în scenă, în acest weekend, pentru românii stabiliţi în Italia,...
Thumbnail Un grup de întreprinzători pe zona agroturismului buzoian a promovat imaginea judeţului Buzău la un...

Local Breaking News

Clip de prezentare a județului Buzău filmat de campionii Kemayo și Stoica

Unele dintre cele mai cunoscute atracții ale jucețului, prezentate de ambasadori inediți. Este vorba despre Freddy Kemayo și Bogdan Stoica, două nume cu greutate ale artelor marțiale. Campionii mondiali au mers la Vulcanii Noroioși, Tabăra de Sculptură Măgura și Muzeul Județean, locații în care au filmat secvențe din clipul ce promovează gala Dynamite Fighting Show.

Citește mai departe...

Publicitate

 

 

 

 

 

 

 

 
IMAGE
Ilie Stan, antrenorul Gloriei Buzău: “Am avut oferte, dar nu am vrut să plec”
Miercuri, 15 Aprilie 2020
Ilie Stan (52 de ani) a fost un antrenor curtat în ultimele luni. Principalul echipei SCM Gloria Buzău a avut oferte de la mai multe cluburi, din... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Gloria, stop joc în acest sezon
Joi, 14 Mai 2020
- Primele șase echipe din Liga 2 merg în play-off cu punctele obținute în 24 de etape înjumătățite; - Echipele de pe locurile 7-18, printre... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Despre IMAGERIA MENTALĂ şi dezvoltarea acestei calităţi
Joi, 10 Februarie 2022
Un saritor cu prajina sta minute in sir in fata liniei de start si se concentreaza, in timp ce publicul asteapta nerabdator saritura. Intrebat de ce... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
,,Sunt pe viaţă fanul tău!”, imnul Gloriei Buzău (versuri)
Sâmbătă, 04 Mai 2019
Imnul SCM Gloria Buzău a fost lansat oficial în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul clubului din Crâng. Prezenţi au fost –... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Luceafărul Buzău, la a treia promovare în Liga I la futsal!
Luni, 01 Iunie 2020
Futsalul a devenit foarte popular la Buzău în ultimii ani. Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” nu e doar fieful echipelor de hadbal de primă... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE