
Sâmbătă s-a dat startul la o nouă ediţie de campionat a Ligii a IV-a buzoiene. Cu excepţia partidei de la Siriu cu Metalul, a fost o etapă liniştită. La graniţa judeţului nostru spre Braşov, un portar al gazdelor, cam nărăvaş, i-a făcut pe arbitrii B. Chiricoiu şi Adrian Grama să întocmească
câte un raport suplimentar. Aşa se întâmplă când mănânci ciuperci fără a le cunoaşte dacă sunt comestibile sau nu.
Dar meciul, încheiat cu victoria oaspeţilor, la un scor de 7-1, care nu permite comentarii prea multe, ne-a atras atenţia văzând pe raportul de joc la echipa oaspete, cea a Metalului, un delegat pe care-l ştiam de mult că se învârte în jurul râmnicului. Nimeni altul decât Bălan, zis “Olăroiu”. Mare ne-a fost mirarea văzând un nou delegat la echipa lui “Tata Jean” de la Metalul. Am stat şi ne-am întrebat ce a găsit “Tata Jean”, adică Gică Guiu la Cosmin Bălan.
Să fi vrut acesta să unească echipa antrenorului propriu, Vali Stan, cu “Olăroiu”, care în campionatul trecut au făcut echipă la Puieşti? Greu de spus, având în vedere relaţiile de prietenie dintre «Tata Jean» şi «Olăroiu». Dar am învăţat în viaţă că orice este posibil. Unele voci susţineau, evident la mişto, că “Tata Jean” are funcţii la FRF şi vrea să se dedice în totalitate federaţiei, mai ales că cei de la ANI cotrobăie pe la dosare şi atât le-ar mai trebui să-l găsească pe acesta pe două state de funcţiune.
Îl cunoaştem pe “Olăroiu” de pe timpuri, când la un turneu la Sala Sporturilor a adus cel mai bun jucător, pe Oprică, ce evoluază probabil prin Italia acum. A mai antrenat şi pe cei de la Boldu, până a secat şi balta. S-a refugiat apoi la Puieşti, fiind mult timp sarea şi piperul unei competiţii pline de can-can-uri, el beneficiind şi de iubirea lui Gelu Preda. Dar de aici şi până să ajungă la Metalul e cale lungă. Nimeni nu ştie de ce Tata Jean s-a lăsat încălecat de “Olăroiu”. Poate că « Olăroiu » n-a venit singur, ci a adus şi câţiva jucători de la Puieşti, dintre cei care l-au ajutat să câştige şi Cupa României, faza judeţeană. Oricum, de primul joc s-a achitat cu brio, căci un 7-1 la Siriu nu-i la îndemâna oricui.
Se spune că “Tata Jean”, pentru a salva aparenţele, i-a spus lui “Olăroiu” că misiunea sa este aceea de delegat, antrenor fiind Vali Stan. Şi la orice manifestare peste legile normale, “Olăroiu” poate fi descălcat de pe umerii lui Tata Jean, noul său protector. Ai grijă, “Olăroiule”, să nu-ţi fie şapca cam mare pentru noul tău post, că Metalul, echipă de tradiţie, impune şi un respect mărit pentru fotbal. Mai ales că Gică Guiu îţi pune la dispoziţie şi bazinul cu apă (caldă uneori) unde să te mai răcoreşti când este gata să-ţi ia mintea foc.
De urmărit şi cum se va împăca “Olăroiu” cu trupa lui Tata Jean, trupă care în această ediţie va încerca şi marea provocare, adică promovarea. Metalul va avea cu siguranţă şi rivali. Petrolul Berca, cu marea sa achiziţie Ionuţ Chirică (fotbalist din Pietroasele), favoritul nostru, s-a impus lejer la Săgeata cu 5-2. De asemenea trebuie luată în calcul şi trupa lui “Ciupic” din Lanurile, care cu Claudiu Ionescu lângă Gogu Mihălcescu s-a impus cu 3-1 la Costeşti, printre marcatori figurând şi simpatia noastră, “Americanu’”. Vom trăi şi vom vedea ce va mai fi.
Tata Jean, ai grijă! Ţi-ai asumat o misiune greu de înţeles, dar poate înţelepciunea să-ţi dea dreptate. Să fii atent să nu asistăm la finalul poveştii “Ursul păcălit de vulpe”.