Consiliului Judeţean a aprobat, la şedinţa arondată lunii iunie, un referat prezentat de preşedintele Petre Emanoil Neagu prin care erau puse la punct ultimele detalii privind funcționarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Eco Buzău 2009”.
Consilierii judeţeni au fost de acord cu o contribuţie financiară de la bugetul propriu al judeţului pentru ca noua entitate să poată funcţiona. De asemenea, plenul Consiliului Judeţean a fost de acord şi cu repartizarea unui sediu, în clădirea de pe strada Chiristigii. Între timp, la ultima şedinţă, în luna iulie, consilierii judeţeni au parafat şi organigrama asociaţiei, care va începe să funcţioneze cu un personal alcătuit din trei funcţionari.
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Eco Buzău 2009” a fost constituită în scopul înfiinţării, exploatării şi gestionării în comun a serviciilor de salubrizare a localităţilor precum şi realizarea în comun a unor proiecte de investiţii publice destinate înfiinţării şi dezvoltării a sistemelor de utilităţi publice. De la înființare Asociația a căutat să îndeplinească anumite activități pe linie de salubrizare, în acest sens organizând procedurile de achiziţie publică pentru atribuirea contractelor de delegare al serviciului de salubrizare privind activitatea de sortare și eliminare prin depozitare a deşeurilor municipale. Printr-o adresă înaintată Consiliului Județean Buzău, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Eco Buzău 2009” a solicitat sprijinul prin acordarea unei contribuții financiare din bugetul propriu al județului care să asigure operaționalizarea unei structuri organizatorice cu personal angajat, în vederea efectuării proceselor și documentelor ce decurg din activitatea Asociației. Statutul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Eco Buzău 2009” cuprinde prevederea ca pentru realizarea scopului și obiectivelor Asociația poate constitui un aparat tehnic propriu.
De asemenea, pentru funcționarea Asociației era nevoie de un spațiu cu destinația birouri, pentru desfășurarea activității administrative, care a fost pus la dispoziţie în clădirea de pe strada Chiristigii. „Având în vedere calitatea Județului Buzău de membru fondator al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară <Eco Buzău 2009> și complexitatea activității Asociației, prin monitorizarea executării contractelor de delegare precum și intenția de demarare a procedurilor de atribuire a contractului de delegarea privind activitatea de colectare separată și transportul separat al deșeurilor menajere pentru unitățile administrativ-teritoriale care au calitate de membru asociat, considerăm că este necesară acordarea unei contribuții financiare din bugetul propriu al județului, precum și punerea la dispoziţie a unui spaţiu de birouri cu destinaţia de sediu administrativ care să asigure operaționalizarea unei structuri organizatorice cu personal angajat. Totodată, facem precizarea că Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară <Eco Buzău 2009> are în componenţa sa un număr de 86 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Buzău”, se arată în referatul preşedintelui Petre Emanoil Neagu, prezentat plenului Consiliului Judeţean Buzău.
După ce diverse evenimente extrasportive au amânat momentul, iată că ziua cea mare a sosit în sfârșit. Pe data de 23 iunie, pe faleza frumos amenajată în comuna Berca, elevii din Berca,Unguriu, Cândești și Cozieni s-au întrecut la alergat, după ce cu două luni în urmă jucaseră fotbal
Citește mai departe...În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,
Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile.
Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului
Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.