Consiliul Judeţean, subvenţii pentru 200 de parohii

La şedinţa ordinară din 29 iulie, a.c., consilierii judeţeni au aprobat un  proiect de hotărâre, propus de preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, prin care 66 de biserici/parohii vor primi sume între 10.000 şi 20.000 de lei, cu caracter de

 subvenţie, banii urmând să fie folosiţi pentru diverse lucrări de întreţinere ale lăcaşelor de cult. Cele mai multe parohii, în număr de 59, vor primi câte 10.000 de lei, două vor fi susţinute cu câte 5.000 de lei, iar altor cinci le vor fi alocate câte 20.000 de lei.

Trei biserici din Municipiul Buzău – Greci, Eroilor şi Sf. Spiridon – vor primi suma maximă pentru lucrări de interior (paraclis şi aghiasmatar), reparaţii la acoperiş sau placări cu plăci de travertin şi amenajare de gard împrejmuitor, în timp ce în zona Râmnicului câte 20.000 de lei vor ajunge la Mănăstirea Sfânta Treime – Podul Bulgarului, pentru continuarea lucrărilor de pavare a curţii, precum şi la Protoieria Râmnicu Sărat, ajutorul financiar fiind solicitat pentru construirea unei locuinţe de serviciu şi amenajarea unui spaţiu comercial.

Din documentaţiile evaluate de comisiile de specialitate reiese faptul că au fost 200 de solicitări pentru ajutoare financiare, la care s-a răspuns în limita fondurilor alocate la formarea bugetului pe anul în curs. Cu toate acestea, preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, spune că vor fi analizate şi celelalte cereri şi, în limita posibilităţilor financiare, la una dintre rectificările bugetare viitoare alte parohii vor putea beneficia de finanţare. În această etapă, celor 66 de parohii le-au for repartizate 70 de miliarde de lei vechi.

Atletism

După ce diverse evenimente extrasportive au amânat momentul, iată că ziua cea mare a sosit în sfârșit. Pe data de 23 iunie, pe faleza frumos amenajată în comuna Berca, elevii din Berca,Unguriu, Cândești și Cozieni s-au întrecut la alergat, după ce cu două luni în urmă jucaseră fotbal

Citește mai departe...
Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile. 

 „Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

„Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.

Thumbnail Prețurile pentru serviciile oferite publicului de Muzeul Județean vor crește de anul viitor. Vor...
Thumbnail După constituirea Consiliului Local Municipal, astăzi are loc și ceremonia de învestire a noului...
Thumbnail Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Petre, a mijlocit o nouă întâlnire între primarii din...
Thumbnail Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu a anunţat încă un succes al...
Thumbnail Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, alături de cei doi vicepreşedinţi,...

Local Breaking News

Clip de prezentare a județului Buzău filmat de campionii Kemayo și Stoica

Unele dintre cele mai cunoscute atracții ale jucețului, prezentate de ambasadori inediți. Este vorba despre Freddy Kemayo și Bogdan Stoica, două nume cu greutate ale artelor marțiale. Campionii mondiali au mers la Vulcanii Noroioși, Tabăra de Sculptură Măgura și Muzeul Județean, locații în care au filmat secvențe din clipul ce promovează gala Dynamite Fighting Show.

Citește mai departe...

Publicitate

 

 

 

 

 

 

 

 
IMAGE
Ilie Stan, antrenorul Gloriei Buzău: “Am avut oferte, dar nu am vrut să plec”
Miercuri, 15 Aprilie 2020
Ilie Stan (52 de ani) a fost un antrenor curtat în ultimele luni. Principalul echipei SCM Gloria Buzău a avut oferte de la mai multe cluburi, din... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Gloria, stop joc în acest sezon
Joi, 14 Mai 2020
- Primele șase echipe din Liga 2 merg în play-off cu punctele obținute în 24 de etape înjumătățite; - Echipele de pe locurile 7-18, printre... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Despre IMAGERIA MENTALĂ şi dezvoltarea acestei calităţi
Luni, 20 Mai 2024
Un saritor cu prajina sta minute in sir in fata liniei de start si se concentreaza, in timp ce publicul asteapta nerabdator saritura. Intrebat de ce... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
,,Sunt pe viaţă fanul tău!”, imnul Gloriei Buzău (versuri)
Sâmbătă, 04 Mai 2019
Imnul SCM Gloria Buzău a fost lansat oficial în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul clubului din Crâng. Prezenţi au fost –... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Luceafărul Buzău, la a treia promovare în Liga I la futsal!
Luni, 01 Iunie 2020
Futsalul a devenit foarte popular la Buzău în ultimii ani. Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” nu e doar fieful echipelor de hadbal de primă... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE