Egal spectaculos la Buzău între Gloria şi SCM Râmnicu Vâlcea

Anul 2020 a debutat în forţă în Liga Florilor, cu două restanţe în care campioana SCM Râmnicu Vâlcea şi vicecampioana CSM Bucureşti au evoluat în deplasare. La Buzău, într-o sală plină, s-au întâlnit două dintre fruntaşele Ligii Florilor,

 pregătite de doi antrenori ”în vogă” din primul eşalon feminin, Ovidiu Mihăilă şi Florentin Pera, iar partida i-a răsplătit din plin pe cei prezenţi la sală.

Prima repriză a fost spectaculoasă, cu acţiuni în viteză, răsturnări de scor şi o echipă buzoiană deloc intimidată de faptul că a avut în faţă echipa campioană. Vâlcea a început mai bine şi a condus în primele 9 minute, după ce gazdele au găsit greu soluţii pe faza de atac. Buzăul a revenit, recuperând mingi în apărare şi înscriind pe contraatac, iar Florentin Pera a fost nevoit să solicite primul time-out în minutul 12, când adversarele conduceau cu 6-4. Campioana a revenit în avantaj în minutul 20, 8-7, după golul reuşit de Elghaoui, însă au urmat trei goluri consecutive ale buzoiencelor, dar oaspetele au preluat din nou conducerea în minutul 27, 12-11, scor la care Blazek a apărat de două ori consecutiv în situaţie de 1 la 1 cu Elghaoui. Pe fondul unei evoluţii slabe a gazdelor pe faza de atac, Vâlcea a intrat la pauză cu două goluri avans.

Buzăul a început ezitant mitanul secund pe faza de atac, Vâlcea s-a desprins la 16-12 în minutul 33, iar Ovidiu Mihăilă a fost nevoit să solicite time-out. Au urmat două goluri consecutive înscrise de gazde, care s-au apropiat la un gol în minutul 40, 17-18, după golul reuşit de Rotaru, şi a fost rândul lui Florentin Pera să ceară time-out. Iuganu a egalat la 21 cu un sfert de oră înainte de final, cele două echipe au mers apoi umăr la umăr, iar Raluca Petruş le-a adus din nou pe gazde în avantaj în minutul 55, 25-24. Norgaard a readus echipa campioană la conducere în minutul 59, 26-25, Subţirică-Iovănescu a egalat şi la intrarea în ultimul minut scorul era egal. Vâlcea şi-a irosit ultimul atac, Ovidiu Mihăilă a cerut time-out cu 10 secunde înainte de final, dar nici Buzăul n-a reuşit să finalizeze, iar meciul s-a încheiat la egalitate. Petra Blazek a fost MVP-ul echipei gazdă, în timp ce Kristina Liscevic a fost cea mai bună jucătoare a campioanelor.

SCM GLORIA BUZĂU – SCM RÂMNICU VÂLCEA 26-26 (12-14) 

Arbitri: Adrian Georgescu / Mihai Moldoveanu

Buzău: Blazek – Rotaru 5, Petruş 5, Iuganu 5, Subţirică-Iovănescu 4, Ilie 4, Apetrei 2, Stoleru 1, Simion, Khouildi, Mărginean. Antrenor: Ovidiu Mihăilă.

Vâlcea: Dumanska, Batinovic, Ciucă – Liscevic 8, Norgaard 4, Fernandez 4, Elghaoui 3, Trifunovic 2, Lopez 2, Da Silva 1, Florica 1, Gonzalez 1, Băcăoanu, Glibko, Zamfirescu. Antrenor: Florentin Pera.

(Sursa: handbalmania.ro)

Atletism

Sâmbătă, 27 septembrie 2025, ora 14:30, la Shopping City Buzău (parter, zona CCC), părinţii şi copiii sunt invitaţi la lansarea instalaţiei urbane „Moşteniri Invizibile”. Evenimentul aduce în atenţia comunităţii proiectul SIGUR – „Părinţi pregătiţi, copii fericiţi”, înscris la Semimaratonul Buzău 21K.
Citește mai departe...
Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile. 

 „Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

„Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.

Thumbnail   Muzeul Judeţean Buzău deschide, în acest weekend, trei expoziţii temporare: „Miros de pâine caldă. Pâinea...
Thumbnail Muzeul Județean Buzău îi invită pe toți iubitorii de cultură să petreacă sfârșitul de săptămână într-un...
Thumbnail Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu”, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean, marchează Ziua...
Thumbnail Ultima tranşă de 20 de microbuze electrice, din totalul de 61, achiziţionate de Consiliul Judeţean pentru...
Thumbnail Unul dintre proiectele de hotărâri care au fost incluse pe ordinea de zi la ultima şedinţă...

Local Breaking News

Clip de prezentare a județului Buzău filmat de campionii Kemayo și Stoica

Unele dintre cele mai cunoscute atracții ale jucețului, prezentate de ambasadori inediți. Este vorba despre Freddy Kemayo și Bogdan Stoica, două nume cu greutate ale artelor marțiale. Campionii mondiali au mers la Vulcanii Noroioși, Tabăra de Sculptură Măgura și Muzeul Județean, locații în care au filmat secvențe din clipul ce promovează gala Dynamite Fighting Show.

Citește mai departe...

Publicitate

 

 

 

 

 

 

 

 
IMAGE
Ilie Stan, antrenorul Gloriei Buzău: “Am avut oferte, dar nu am vrut să plec”
Miercuri, 15 Aprilie 2020
Ilie Stan (52 de ani) a fost un antrenor curtat în ultimele luni. Principalul echipei SCM Gloria Buzău a avut oferte de la mai multe cluburi, din... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Gloria, stop joc în acest sezon
Joi, 14 Mai 2020
- Primele șase echipe din Liga 2 merg în play-off cu punctele obținute în 24 de etape înjumătățite; - Echipele de pe locurile 7-18, printre... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Despre IMAGERIA MENTALĂ şi dezvoltarea acestei calităţi
Luni, 20 Mai 2024
Un saritor cu prajina sta minute in sir in fata liniei de start si se concentreaza, in timp ce publicul asteapta nerabdator saritura. Intrebat de ce... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
,,Sunt pe viaţă fanul tău!”, imnul Gloriei Buzău (versuri)
Sâmbătă, 04 Mai 2019
Imnul SCM Gloria Buzău a fost lansat oficial în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul clubului din Crâng. Prezenţi au fost –... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Luceafărul Buzău, la a treia promovare în Liga I la futsal!
Luni, 01 Iunie 2020
Futsalul a devenit foarte popular la Buzău în ultimii ani. Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” nu e doar fieful echipelor de hadbal de primă... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE