„Concas” şi „Locomotiva”, retrocedate fotbalului buzoian

Veste excelentă pentru iubitorii fotbalului buzoian şi a sportului, în general: două foste baze sportive, în jurul cărora se crease un brand local, vor fi reintroduse în circuitul fotbalistic, după ce ani buni fuseseră abandonate, din motive mai mult sau mai puţin susţinute

 de o minimă logică a bunului simţ. În astfel de cazuri, regăsite nu numai la Buzău, scuza la îndemână a responsabililor a fost lipsa banilor. Se pare că timpul şi oameni noi în funcţii de decizie au fost de partea sportului buzoian şi la această oră se poate vorbi despre reabilitarea fostelor baze sportive Concas şi Locomotiva.

200 de mii de euro, cadou de la FRF

Printr-un proiect propus de Federaţia Română de Fotbal, zece judeţe pot profita de un cadou binevenit din partea forului mai sus amintit, prin care acesta este dispus să ofere câte o suprafaţă de joc sintetică, omologată de UEFA. Autorităţile publice buzoiene şi forurile sportive de specialitate trebuie să se implice în timp util pentru identificarea locaţiei, unde să poată fi amenajată suprafaţa de joc.

Într-o conferinţă de presă, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF), Adrian Petre, care deţine şi funcţia de vicepreşedinte la Consiliul Judeţean, a spus că locaţia există, amintind de fosta bază sportivă Locomotiva. De altfel, aici, de mai bine de un an AJF buzoian lucrează cu folos la reanimarea bazei sportive şi a fotbalului juvenil, amenajând un teren de dimensiuni reduse, cu iarbă. Terenul pe care urmează să fie amenajat stadionul sintetic a fost obţinut, cu ajutorul Primăriei Buzău, printr-o procedură de executare a unui proprietar fără forme legale.

“Se va monta nocturnă, se va ridica o tribună şi se vor amenaja vestiare moderne dar şi bănci de rezervă. Conducerea AJF Buzău ţine să menţioneze că pe această nouă arenă se vor disputa meciurile din cadrul competiţiilor de copii şi juniori organizate de noi şi se vor putea pregăti şi arbitrii buzoieni. Primăria şi Consiliul Local ar trebui să supună votului cât mai repede acest proiect, altfel îl putem pierde. Nimeni nu vine aşa peste noapte să îţi ofere o suprafaţă de joc performantă, în valoare de 200 de mii de euro”,a precizat în cadrul unei conferinţe de presă, Adrian Petre, preşedintele AJF Buzău.

„Concas”, punct şi de la capăt

În ce priveşte cea de-a a doua veste bună pentru zestrea imobiliară a fotbalului buzoian, adică reactivarea fostei baze sportive Concas, terenul din spatele societăţii comerciale cu acelaşi nume a fost deja atribuit Liceului cu Program Sportiv Buzău, care trebuie să identifice surse de finanţare, inclusiv o colaborare cu Consiliul Local Buzău.

De altfel, Concas, ar fi trebuit, la momentul proiectării, să fie mai mare chiar decât stadionul Gloria. De câţiva ani, stadionul a fost lăsat de izbelişte. S-a furat tot, tribună metalică, tabelă de marcaj, gard împrejmuitor. Inclusiv tribuna de beton a fost distrusă, hoţii valorificând de aici fierul-beton.

Cum pe teren nu a mai jucat nimeni fotbal, în câţiva ani aici au crescut chiar copaci, nu doar bălării.

„Da, ştiu ce e acum acolo. Şerpărie. Dar, încet, încet, o să-l refacem. Important e că Primăria Buzău a acceptat să ni-l dea nouă. O să punem gard împrejmuitor, o să forăm pentru a face instalaţie de udat terenul, vom reface vestiarele, tot ce trebuie. O să mă ajute şi Primăria să scoatem toţi copacii, să desţelenim terenul pentru a pune gazon”,a anunţat Cătălin Cighir, directorul LPS Buzău.

După ce în mandatul său de director, LPS Buzău s-a ales cu o modernă sală de sport şi chiar cu un hotel, Cighir are ambiţia de a dota liceul inclusiv cu un modern stadion de fotbal.

„CUPA SATELOR” a demarat şi la Buzău

„CUPA SATELOR” a demarat şi la Buzău

Dedicată copiilor U13 din satele şi comunele României, competiţia care a debutat pe 1 octombrie este organizată de Federaţia Română de Fotbal prin Asociaţiile Judeţene de Fotbal, în parteneriat cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

COPIII “GENERALULUI”, ÎN FAZA PE JUDEŢ

COPIII “GENERALULUI”, ÎN FAZA PE JUDEŢ

O nouă etapă din competiţia “Cupa Satelor“ s-a desfăşurat vineri, pe terenul de la Merei. Dacă în prima grupă echipa din Valea Râmnicului câştigase grupa E şi implicit calificarea la faza judeţeană, de acesată dată elevii profesorului Claudiu Ionescu au fost cei care au triumfat.

Mai aveţi timp să vă înscrieţi în Campionatul Judeţean de futsal

Mai aveţi timp să vă înscrieţi în Campionatul Judeţean de futsal

Asociaţia judeţeană de Fotbal Buzău va organiza în perioada 15 decembrie 2018 - 28 februarie 2019 cea de a doua ediţie a Campionatului Judeţean de Futsal, competiţie la care pot participa cluburile afiliate. Înscrierile  se pot face până la luni, 10 decembrie 2018 la secretariatul AJF.

Thumbnail Sărbătoare mare, pe 18 decembrie, în Sala Sporturilor din Râmnicu Sărat. Cu mic, cu mare, începând de la...
Thumbnail Pauza dintre tur şi retur a prilejuit un motiv de sărbătoare pentru majoritatea echipelor de...
Thumbnail Tradiţionalul banchet de final a primii jumătăţi a campionatului reprezintă un moment deosebit, de bucurie şi...
Thumbnail Prezenţă buzoiană la Campionatul Mondial de fotbal feminin care va avea loc anul viitor (7 iunie – 7...
Thumbnail Buzăul este în continuă schimbare, indiferent că vorbim din punct de vedere economic, social,...

Local Breaking News

Facturi mai ieftine de la Compania de Apă

Începând cu 1 ianuarie 2019, cota de TVA pentru serviciile de canalizare operate de Compania de Apă S.A. Buzău scade de la 19% la 9%. În consecinţă, preţul/tariful combinat de apă/canalizare-epurare a scăzut de la 8,15 lei la 7,89 lei.

Citește mai departe...

RECOMANDĂRI PENTRU PROTEJAREA INSTALAŢIILOR INTERIOARE DE ALIMENTARE CU APĂ

Compania de Apă S.A. Buzău face următoarele recomandări tehnice, pentru preîntâmpinarea problemelor legate de riscul de ingheţ al instalaţiilor interioare aferente alimentării cu apă:

Citește mai departe...

Publicitate

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 
IMAGE
„Fluieraşii” vor fi sancţionaţi şi pecuniar. Nu vor scăpa nici antrenorii sau delegaţii
Joi, 22 Noiembrie 2018
Comitetul Executiv al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Buzău a aprobat în ultima şedinţă o serie de măsuri în ceea ce priveşte sancţiunile... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
„Cocalar de Buzău”, o marcă a fotbalului buzoian recunoscută de TAS
Joi, 12 Octombrie 2017
Buzăul s-a instalat definitiv pe lista ruşinii, după ce de curând Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, în Elveţia, a dat un... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Fostul jucător al Gloriei Buzău, George Timiş, cel mai tânăr locotenent de Miliţie
Vineri, 08 Septembrie 2017
Probabil puţini cunosc faptul că la vârsta de 19 ani fostul jucător al Gloriei Buzău, George Timiş, devenea cel mai tânăr locotenent de... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
PAUL MIHALACHE, UN BUZOIAN, LA CURTEA REGELUI FOTBAL
Sâmbătă, 09 Septembrie 2017
Cu siguranţă, mulţi iubitori ai fotbalului autohton au observat ”dispariţia”  lui Paul Mihalache, un arbitru promiţător, cu multe... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Marina Baboi şi Ovidiu Ionescu, sportivii anului la SCM Gloria Buzău! Handbalul feminin, cea mai...
Vineri, 28 Decembrie 2018
Sportul buzoian a cunoscut în 2018 un adevărat moment de cotitură, bifând unul dintre cei mai buni ani din istoria recentă. Acest lucru n-ar... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE