Marina Baboi, palmares impresionant în istoria participărilor la Campionatele Balcanice

Un nou concurs de excepție pentru cea mai rapidă sportivă din România! Dublă campioană națională, seniori și U23, locul 3 cu o săptămână în urmă la un puternic meeting atletic în Franța, Marina Baboi și-a continuat sezonul indoor cu prima mare competiție din program,

 Campionatul Balcanic de seniori de la Istanbul. După ce a trecut fără probleme de calificări, reușind să câștige prima semifinală, Marina a luat startul în finala cursei de 60 de metri, unde a avut de înfruntat o concurență teribilă.

Aici și-a întâlnit adversarele cu care se luptase pentru podium și la Cluj Napoca, în toamna ­anului trecut, în finala la 100 metri a Campionatelor Balcanice în aer liber: sârboaica Milana Tirnanic și bulgăroaica Inna  Eftimova, clasate atunci în această ordine pe podium în fața campioanei României.

Și la Istanbul, lupta pentru medalii a fost tot o afacere între cele trei, într-o finală dramatică, pe care Marina a încheiat-o a doua, cu timpul de 7,40 s, devansând-o cu doar o sutime de secundă pe sârboiaca Tirnanic! Eftimova, cu 7,33 s, a devenit noua campioană balcanică indoor la 60 de metri. Cu medalia de argint de la Istanbul, Marina Baboi a ajuns la un palmares de 19 medalii balcanice, dintre care 12 de aur, 4 de argint și 3 de bronz!

Marea provocare: Europenele indoor din Polonia

Revenită de la Istanbul, Marina Baboi a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru următoarea competiție, practic cea mai pu­ternică la nivel mondial din sezonul indoor: Campionatele Europene. Între 5 și 7 martie, la Torun, în Polonia, atleta pregătită de Doina Voinea va lua startul în cursa de 60 de metri.

Într-un an în care s-a alergat incredibil în întreaga lume pe această distanță, Europa nu face excepție, alături de Marina nu mai puțin de 81 de atlete alergând sub baremul de calificare!

12 medalii balcanice pentru România la Istanbul

236 de sportivi, reprezentând 18 din cele 21 de țări membre ale ABAF (Asociația Balcanică de Atletism) și-au dat întâlnire, sâmbăta trecută, pe ,,Atakoy Arena” din Istanbul pentru a participa la cea de-a 26-a ediție a Campionatului Balcanic de indoor de seniori.

România a fost reprezentată de o delegație formată din 36 de sportivi și 8 membri ai staff-ului tehnic, palmaresul tricolor la final numărând 12 medalii.

MEDALII DE AUR

Andrea Mikloș – 400 m;

Anamaria Nesteriuc – 60 m garduri;

MEDALII DE ARGINT

Gabriel Bitan – lungime;

Claudia Bobocea – 800 m;

Marina Baboi – 60 m;

Roxana Rotaru – 3.000 m;

Gabriel Cristian Voicu, Mihai Sorin Dringo, Denis Simon Toma și Vlad Dulcescu – 4×400 m;

MEDALII DE BRONZ

Andrea Apachițe – greutate;

Rareș Toader – greutate;

Florentina Iusco – lungime;

Diana Ana Maria Ion – triplusalt;

Claudia Bobocea – 1.500 m.

(Mihai BALTAG / opiniabuzau.ro)

Atletism

Marina Baboi, cea mai bună atletă din România în probele de 100 și 200 m, îi va avea alături la cea mai importantă competiție de atletism pe care țara noastră o găzduiește în premieră, Campionatele Europene pe Echipe, pe mama și tatăl ei, care vin să îi facă galerie.

Citește mai departe...
Expoziții de fotografie despre Geoparcul „Ținutul Buzăului”, la Buzău și la Bruxelles

Expoziții de fotografie despre Geoparcul „Ținutul Buzăului”, la Buzău și la Bruxelles

În perioada iunie – septembrie, la Buzău va avea loc o expoziție de fotografie „ȚINUTUL BUZĂULUI – GEOPARC UNESCO”, în oglindă cu una de la Bruxelles. Vernisajul va avea loc luni, 6 iunie, la Bruxelles – Consulatul României și la Buzău – Muzeul Județean. 

Se face.  Lucrările pentru restaurarea Bibliotecii Judeţene vor demara în forţă

Se face. Lucrările pentru restaurarea Bibliotecii Judeţene vor demara în forţă

„Consiliul Județean a semnat astăzi contractul de finanțare pentru proiectul ,,Consolidare, restaurare și dotare Biblioteca Județeană Vasile Voiculescu Buzău”, în valoare totală de 18.467.853,04 lei, prin Programul Operațional Regional 2014-2020,

„Tabăra de sculptură de la Măgura”, una dintre locaţiile alese de autorităţile judeţene pentru promovarea turismului buzoian

„Tabăra de sculptură de la Măgura”, una dintre locaţiile alese de autorităţile judeţene pentru promovarea turismului buzoian

„Muzeul în aer liber „Tabăra Măgura" a fost revalorificat și este gata să ofere turiștilor o experiență aparte, unică! Am știut întotdeauna că acest loc merită mai mult, iar acum este gata pentru a găzdui evenimente de excepție și turiști ce iubesc natura și arta.

„Ținutul Buzăului”, în primul Reality-show în social media din România. Consiliul Judeţean, partener al proiectului.

„Ținutul Buzăului”, în primul Reality-show în social media din România. Consiliul Judeţean, partener al proiectului.

„Vineri, 24 iunie, 10 oaspeți de seamă, creatori de conținut celebri în online, vor ajunge în Ținutul Buzăului, vor explora teritoriul timp de 5 zile și vor spune tuturor despre experiența magică și autentică pe care o oferă acest teritoriu”,

Thumbnail Succes fabulos, pentru sportul buzoian. Alexia Tatu a triumfat în întrecerea de U14, de la cel mai...
Thumbnail Atragerea de proiecte și parteneriate școlare, mai mici sau mai de anvergură, reprezintă în ultima perioadă...
Thumbnail Forfotă mare vineri la Şcoala Cândeşti. Mai précis, la una dintre clasele de-a IV-a, acolo unde la...
Thumbnail În calitate de „Ambasador” al copiilor cu autism, acesta va participa pentru a doua oară la...

Local Breaking News

Clip de prezentare a județului Buzău filmat de campionii Kemayo și Stoica

Unele dintre cele mai cunoscute atracții ale jucețului, prezentate de ambasadori inediți. Este vorba despre Freddy Kemayo și Bogdan Stoica, două nume cu greutate ale artelor marțiale. Campionii mondiali au mers la Vulcanii Noroioși, Tabăra de Sculptură Măgura și Muzeul Județean, locații în care au filmat secvențe din clipul ce promovează gala Dynamite Fighting Show.

Citește mai departe...

Publicitate

 

 

 

 

 

 

 

 
IMAGE
Ilie Stan, antrenorul Gloriei Buzău: “Am avut oferte, dar nu am vrut să plec”
Miercuri, 15 Aprilie 2020
Ilie Stan (52 de ani) a fost un antrenor curtat în ultimele luni. Principalul echipei SCM Gloria Buzău a avut oferte de la mai multe cluburi, din... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Gloria, stop joc în acest sezon
Joi, 14 Mai 2020
- Primele șase echipe din Liga 2 merg în play-off cu punctele obținute în 24 de etape înjumătățite; - Echipele de pe locurile 7-18, printre... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
FRF a decis anularea competițiilor de copii și juniori
Vineri, 01 Mai 2020
Până să ia o decizie în privința continuării sau nu a campionatelor Liga 1, 2 și 3, Federația Română de Fotbal a decis, miercuri, 29... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
,,Sunt pe viaţă fanul tău!”, imnul Gloriei Buzău (versuri)
Sâmbătă, 04 Mai 2019
Imnul SCM Gloria Buzău a fost lansat oficial în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul clubului din Crâng. Prezenţi au fost –... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Luceafărul Buzău, la a treia promovare în Liga I la futsal!
Luni, 01 Iunie 2020
Futsalul a devenit foarte popular la Buzău în ultimii ani. Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” nu e doar fieful echipelor de hadbal de primă... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE