Forfotă mare vineri la Şcoala Cândeşti. Mai précis, la una dintre clasele de-a IV-a, acolo unde la ora de ”Joc şi mişcare” se anunţase o surpriză…sportivă. Iar dacă acest lucru era girat de doamna învăţător, care în plus lansase şi un apel la copii să nu lipsească,
apoi sigur urma să fie o treabă cât se poate de serioasă…
Şi...a venit. Punctual, aşa cum îi stă în fire. Un tânăr zâmbitor, Aurelian Trifan, care dacă ar fi rugat să se caracterizeze pe scurt ar spune despre el că este ”un pasionat de sport şi un mare prieten al copiilor”. Nimic mai adevărat, cel care îl cunosc ştiind deja că nu pregetă a se urca în maşina personală, a umple portbagajul cu tricouri, ghete sau mingi de fotbal şi a cutreiera meleagurile judeţului. Are o mare plăcere în a vedea tineri de vârste cât mai fragede alergând după minge, nu de puţine ori alăturându-se jocului cu mare entuziasm.
Bucuria cu care „Auraş” este aşteptat l-ar face invidios până şi pe celebrul...Moş Crăciun. Căci şi acesta tot un fel de Crăciun a fost, dar sărbătorit mai devreme, în luna lui Mărţişor. Cu urechile ciulite la ce are de spus personajul din faţa lor, copii dau impresia că întruchipează, cum ar fi spus marele Brâncuşi, ”cuminţenia pământului”. Dar asta numai aparent, căci o privire mai atentă observă cum ochii sunt ţintă la cutiile din care ştiu că vor avea parte de surprize. Şi...iată că începe! Deşi nerăbdători, copiii mai aşteaptă puţin, pentru că primul ”cadorisit” este...un adult, însuşi cel care scrie acum.
El primeşte două tricouri, cu o echipă americană şi una italiană de fotbal. În maxim zece minute, Răzvan, Florin, cei doi Alexandru, Marius, Andrei, Robert şi Ştefan sunt echipaţi cu tricouri noi de fotbal. Predomină roşul lui Liverpool, galbenul Borussiei Dortmund sau echipamentul blau-grana al Barcelonei. În băncuţe, fetele privesc cu jind bucuria colegilor de clasă, dar se înseninează instantaneu când primesc câteva mingii de baschet noi, de culoare galbenă. Iar ca bonus, câteva dulciuri pentru toţi elevii prezenţi.
Şi dacă tot au primit câteva mingii, ele trebuiau neapărat...încercate. S-a încins o partidă de fotbal pe cinste între ”roşii” şi cei echipaţi în alte culori. Invitaţii au intrat şi ei la joc, iar partida s-a terminat, aşa cum era normal, la egalitate.
La lovituri de departajare s-au impus cei coloraţi în alb, galben sau albastru. Portarul lor a apărat trei lovituri de departajare, iar golul victoriei fost marcat simbolic de ...doamna învăţător. Deşi ”echipată” cu tocuri, doamna a reuşit o execuţie perfectă, lângă bară, care ar fi făcut invidioşi şi câţiva jucători adevăraţi de fotbal. La final, cinci minute pe terenul de baschet au întregit o zi care va rămâne mult timp întipărită în memoria micuţilor. Şi nu numai...
Cu toţii au revenit în clasă. Acolo unde misterul s-a risipit şi personajul principal al acesti poveşti s-a ”desconspirat”. A spus că îl cheamă ”Auraş” şi atât. Fără nume de familie, fără alte detalii. Totuşi, cine vrea să afle mai multe, este mai mult decât binevenit să acceseze ”Pagina Micului Fotbalist” pe Facebook. Acolo unde acelaşi ”Auraş” este moderator, administrator şi cel ce se ocupă ca pagina respectivă să fie actuală, actualizată şi cu cele mai recente imagini. Căci d efiecare dată galeria foto este chiar de invidiat...
Ce este însă frumos trebuie să se şi sfârşească. Aşa a fost şi cu această activitate, pe care aş putea să o denumesc, parafrazând titlul unui film autohton din urmă cu câteva decenii, ”un surâs în plină...primăvară”!
(Articol: Florian NECULAI / Foto: Gabriel CERNAT)
Marina Baboi, cea mai bună atletă din România în probele de 100 și 200 m, îi va avea alături la cea mai importantă competiție de atletism pe care țara noastră o găzduiește în premieră, Campionatele Europene pe Echipe, pe mama și tatăl ei, care vin să îi facă galerie.
În perioada iunie – septembrie, la Buzău va avea loc o expoziție de fotografie „ȚINUTUL BUZĂULUI – GEOPARC UNESCO”, în oglindă cu una de la Bruxelles. Vernisajul va avea loc luni, 6 iunie, la Bruxelles – Consulatul României și la Buzău – Muzeul Județean.
„Consiliul Județean a semnat astăzi contractul de finanțare pentru proiectul ,,Consolidare, restaurare și dotare Biblioteca Județeană Vasile Voiculescu Buzău”, în valoare totală de 18.467.853,04 lei, prin Programul Operațional Regional 2014-2020,
„Muzeul în aer liber „Tabăra Măgura" a fost revalorificat și este gata să ofere turiștilor o experiență aparte, unică! Am știut întotdeauna că acest loc merită mai mult, iar acum este gata pentru a găzdui evenimente de excepție și turiști ce iubesc natura și arta.
„Vineri, 24 iunie, 10 oaspeți de seamă, creatori de conținut celebri în online, vor ajunge în Ținutul Buzăului, vor explora teritoriul timp de 5 zile și vor spune tuturor despre experiența magică și autentică pe care o oferă acest teritoriu”,