Montana, petrecere în inima naturii

Tur de campionat remarcabil pentru echipa antrenată de tânărul şi ambiţiosului Ionuţ Damir, încununat cu un loc cinci mult peste aşteptări. Şi un bun prilej pentru o petrecere de final, organizată într-un decor de vis, la pensiunea „La Lac” din Păltineni.

 Acolo unde au fost prezenţi majoritatea componenţilor lotului, şi petrecerea s-a întins până a doua zi.

Sâmbăta trecută, Ciprian Tănase şi Sorin Manolache au fost primii jucători ai Montanei care au ajuns la faţa locului. Simpaticul „Manole” s-a dovedit la fel de punctual ca şi în activitatea de fotbalist, lucru care nu poate fi decât de lăudat. Interesant este că personajul nostru a decis să îşi umple timpul până la apariţia colegilor cu unul dintre marile sale hobby-uri, pescuitul. După ce a achiziţionat în grabă cele necesare unei partide de pescuit ad-hoc, Sorin s-a înarmat cu multă răbdare şi s-a pus pe pescuit. Cât despre captură, e de ajuns să spunem că mult mai mare noroc a avut pe terenul de fotbal.

Încet-încet, locaşia a început să se populeze. Individual sau în grup, suporterii şi jucătorii pătârlăgeni şi-au făcut apariţia, iar buna dispoziţie s-a declanşat instantaneu. Nu au lipsit glumele între colegi şi prieteni, căci „galbenii” au demonstrat de ceva timp că formează o adevărată familie. Ca de obicei, sufletul petrecerii a fost grupul format din „căpitanul” Lixăndroiu, atacantul Piştea, antrenorul Damir sau Valentin Jipa, bine secondaţi de tinerii Dumitru, Bulfei sau Fijer. Meniul a fost şi el unul destul de bogat şi variat, la bază fiind carnea de porc, aceasta fiind şi perioada propice consumării acestui aliment. Asezonat evident cu un vin de mare calitate, „vinovat” pentru acest lucru fiind nimeni altul decât Costin Oprea, preşedintele clubului de fotbal Montana.

Între două-trei glume, s-a discutat şi despre fotbal, nu în ultimul rând despre turul de sezon recent încheiat. Toţi componenţii lotului au căzut de acord că parcursul echipei în tur a fost unul foarte bun, cu oarece mici sincope, dar mult peste aşteptări. Echipa care promova acum doi ani s-a transformat într-un adversar redutabil, cel mai bun argument în acest sens fiind meciul cu SCM Gloria Buzău, încheiat cu o victorie ce se putea lesne transforma într-un succes pentru „munteni”. Petrecerea s-a prelungit până a doua zi, mai ales că tandemul Piştea-Lixăndroiu a sărbătorit şi ziua onomastică, iar pensiunea respectivă a asigurat şi condiţii bune de cazare.

De menţionat şi anumite companii şi persoane care şi-au dat concursul pentru reuşita acestei petreceri, dar care au fost alături de echipă şi pe parcursul ultimelor sezoane. Este vorba de un aport consistent al domnului Dănuţ Anghel, proprietarul brutăriei Holding.com şi al cofetăriei Angel Cake Cafe, responsabilă pentru surprizele dulci şi delicioase. Autorităţile locale şi Consiliul Local reprezentate de domnul primat Ion Gherghiceanu şi domnul viceprimar Gheorghe Ivan au fost şi ele alături de echipa de fotbal, cu un sprijin financiar prompt şi extrem de binevenit. Nu trebuie omis nici sprijinul companiei INS GREEN, mereu acolo când a fost nevoie. Pensiunea „Valea Lupului” şi cafe-barul „La Fântâniţa” au fost de fiecare dată martore ale sărbătoririi succeselor jucătorilor Montanei. Vorbe frumoase şi despre Damar Wood, firma patronată de Sorin Manolache fiind de fiecare dată alături de Montana Pătârlagele, iar Sorin în persoană dovedindu-se nu de puţine ori decisiv, marcând goluri decisive.

Chiar dacă nu a putut participa efectiv la petrecere, vicepreşedintele Artemis Dumitru a fost, este şi cu siguranţă va fi permanent lângă echipa de fotbal, lucru valabil şi în cazul preşedintelui Costin Oprea. Cu toţii au pus umărul la obţinerea unor rezultate frumoase, deosebite, pentru o echipă care a surprins plăcut în jumătatea de sezon deja încheiată. Şi care are resurse pentru a continua pe aceeaşi linie până la finalul întrecerii. Lucru care nu ar aduce decât mai multă savoare unei competiţii parcă mai echilibrate ca oricând.

Handbal Competitii

La sfârşitul săptămânii trecute, 11-12 martie, sala CSS din Buzău a fost gazda turneului semifinal, la minivolei, competiţie la care au participat sportivi născuţi 2004 şi mai tineri, şi la care au participat echipele CSS Buzău, CSS „Nicu Gane” Fălticeni, CS Arcada Galaţi.

Citește mai departe...

Atletism

Buzoianul Horaţio Zaharia, veteran al atletismului, a obţinut medalii la Campionatul Balcanic în aer liber de la Stara Zagora, competiţie rezervată atleţilor Masters. În data de 22-24 septembrie a.c. în oraşul Stara Zagora din Bulgaria, pe stadionul Beroe, s-a desfăşurat

Citește mai departe...
„Concas” şi „Locomotiva”, retrocedate fotbalului buzoian

„Concas” şi „Locomotiva”, retrocedate fotbalului buzoian

Veste excelentă pentru iubitorii fotbalului buzoian şi a sportului, în general: două foste baze sportive, în jurul cărora se crease un brand local, vor fi reintroduse în circuitul fotbalistic, după ce ani buni fuseseră abandonate, din motive mai mult sau mai puţin susţinute

Două medalii pentru lotul “buzoian”, la Campionatele Europene

Două medalii pentru lotul “buzoian”, la Campionatele Europene

Rachetomodelismul buzoian se menţine în topul internaţional, dovadă şi rezultatele obţinute de sportivii coordonaţi de Lucian Şercăianu la recent disputatele Campionate Europene de la Wroclawek, în Polonia.

Drumul spre LIGĂ, deschis! Ştiinţa Bucureşti – SCM Gloria Buzău 22-32 (10-14)

Drumul spre LIGĂ, deschis! Ştiinţa Bucureşti – SCM Gloria Buzău 22-32 (10-14)

Echipa feminină de handbal a făcut un pas uriaş către promovarea directă în Liga Naţională. Sâmbătă, la Bucureşti, SCM Gloria şi-a surclasat principala contracandidată, Ştiinţa, şi s-a detaşat în fruntea clasamentului după doar 4 etape. Găzduită de “Iris Sports Arena”,

Au alunecat pe „rulmenţi”: HC Buzău – Atletico Alexandria 25-26 (11-11)

Au alunecat pe „rulmenţi”: HC Buzău – Atletico Alexandria 25-26 (11-11)

După un start perfect în primele două etape ale noului sezon, cu o victorie obţinută pe teren propriu cu CSU Târgovişte şi în deplasare la Braşov, echipei masculine de handbal i-a fost tăiat elanul duminică, în Sala Sporturilor “Romeo Iamandi”, în etapa a 3-a a Diviziei A.

George Timiş:

“În sfârşit Buzăul respiră

din punct de vedere sportiv”

Citeste mai departe...

Thumbnail Adrian Petre, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Buzău a aniversat luni 37 de ani, prilej pentru...
Thumbnail După un an mai mult decât reuşit, în care au bifat un titlu de campioană judeţeană, o Supercupă...
Thumbnail Tur de campionat remarcabil pentru echipa antrenată de tânărul şi ambiţiosului Ionuţ Damir, încununat...
Thumbnail România începe să adune performanţe în patinajul artistic, o disciplină olimpică aproape străină sportivilor...
Thumbnail Cadourile pe care cele două cluburi cu tradiţie în arealul buzoian le-au primit nu au fost scoase...

Local Breaking News

Noutăţi în transportul public local. Vor fi amenajate noi chioşcuri pentru bilete de călătorie

Trans Bus SA Buzău va înfiinţa 12 centre de unde buzoienii îşi vor putea procura tichete de călătorie ori abonamente pentru ca şoferii de autobuze să nu mai piardă vremea cu eliberarea biletelor.

Citește mai departe...

Echipamente ultramoderne de imagistică medicală vor ajunge în dotarea Spitalului Judeţean

Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău se numără printre cele 34 de unităţi sanitare din ţară care primesc echipamente medicale de ultimă generaţie.

Citește mai departe...

Publicitate

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

IMAGE
LUCEAFĂRUL BUCUREŞTI, „noua generaţie” A TROFEULUI ARENA BUZOIANĂ
Sâmbătă, 09 Septembrie 2017
A treia ediţie a „Trofeului Arena Buzoiană” a fost câştigată tot de o echipă bucureşteană, este vorba despre Luceafărul Noua Generaţie,... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
„Cocalar de Buzău”, o marcă a fotbalului buzoian recunoscută de TAS
Joi, 12 Octombrie 2017
Buzăul s-a instalat definitiv pe lista ruşinii, după ce de curând Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, în Elveţia, a dat un... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Fostul jucător al Gloriei Buzău, George Timiş, cel mai tânăr locotenent de Miliţie
Vineri, 08 Septembrie 2017
Probabil puţini cunosc faptul că la vârsta de 19 ani fostul jucător al Gloriei Buzău, George Timiş, devenea cel mai tânăr locotenent de... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
PAUL MIHALACHE, UN BUZOIAN, LA CURTEA REGELUI FOTBAL
Sâmbătă, 09 Septembrie 2017
Cu siguranţă, mulţi iubitori ai fotbalului autohton au observat ”dispariţia”  lui Paul Mihalache, un arbitru promiţător, cu multe... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Luca Năstase, micul talent din Smeeni care i-a uimit pe englezi
Vineri, 29 Septembrie 2017
Marţi, 26 septembrie, a împlinit opt ani, şi este nepotul fostului primar din Smeeni, devenit celebru datorită pălăriei sale şi a stilului... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE