Prima partidă pe teren propriu din acest an, prima victorie în faţa propriilor suporteri pentru Olimpia Râmnicu Sărat. Cu toate că rezultatul din tur, victorie cu 2-0, îi recomanda ca favoriţi, râmnicenii nu au avut totuşi o misiune uşoară vinerea trecută, în faţa moldovenilor de la CSM Paşcani,
într-o partidă ce a contat pentru prima etapă a returului eşalonului trei. Mai mult, oaspeţii au reuşit să deschidă surprinzător scorul, chiar în minutul 3, atunci când la o preluare defectuoasă a lui Tîrîlă în propria suprafaţă de pedeapsă i-a permis lui Mercaş să îl învingă cu un şut plasat pe Jalbă. Şi astfel putem spune că meciul a început cu scorul de 1-0 pentru moldoveni.
Suporterii Olimpia au fost îngrijoraţi doar zece minute. La una dintre acţiunile favoriţilor, Roman centrează perfect de pe partea dreaptă şi Bălan îşi pune capul la contribuţie, atât la figurat, cât mai ales la propriu, restabilind egalitatea pe tabela de marcaj.
Gazdele rămân în ofensivă şi Tănase poate înscrie după o pasă excelentă a aceluiaşi Roman, însă şutează pe lângă din poziţie excelentă. De altfel, tânărul Tănase avea să fie schimbat în scurt timp după ce a greşit mai multe baloane, în banda stângă fiind introdus experimentatul Ghiţulescu, fapt ce s-a confirmat a fi o mutare inspirată a antrenorului râmnicean. „Nas” trimite de la marginea suprafeţei de pedeapsă iar goalkeeperul din paşcani scoate în corner. Lovitura de colţ este executată de Roman şi Tîrîlă vine inspirat pe colţul scurt şi reia cu capul pentru 2-1. Cum s-ar spune, antrenorul-jucător al Olimpiei s-a scos după gafa din debutul partidei în urma căreia oaspeţii au deschis scorul.
Ultima fază a disputei aparţine moldovenilor. Mercaş pătrunde prea uşor pe partea stângă, şi din tuşă scoate perfect pe şase metri, acolo de unde Viorică reia cu capul, însă Jalbă se arcuieşte şi scoate în corner un gol ca şi făcut.
Tot goalkeeperul râmnicean se remarcă şi la prima ocazie a reprizei secunde şi tot în faţa lui Viorică, dar în urma unui şut de la 25 de metri, reuşit de jucătorul Paşcaniului.
Oaspeţii forţează egalarea şi au fost aproape de a-şi îndeplini obiectivul. Ceauşel îl imită pe Tîrîlă, şi îi pune balonul pe tavă lui Viorică, însă acesta, din poziţie excelentă trimite peste poarta lui Jalbă.
Jocul este modest de ambele părţi de unde şi numărul aproape inexistent de faze importante la cele două porţi. Să spune că până la final am mai notat, cu indulgenţă, şuturile peste ale lui Hîra pentru râmniceni şi Huţanu de partea oaspeţilor.
Centralul Cristian moldoveanu a pus astfel capăt unui meci chinuit, dar la finalul căruia râmnicenii şi-au atins obiectivul prin cucerirea celor trei puncte puse în joc.
Etapa următoare, elevii lui marius Tîrîlă se vor deplasa la Râşnov, pentru confruntarea cu Olimpic Cetate, partidă programată sâmbătă, 11 martie, de la ora 15.00.
Olimpia Rm. Sărat – CSM Paşcani 2-1 (2-1)
Au marcat:Bălan 13; Tîrîlă 34 / Mercaş 3
Olimpia Rm. Sărat:Jalbă – Tucă (Tudoran), Tîrîlă, Ceauşel, Tănase (Ghiţulescu), Hîra, Bodoc, Cîrjan (Drăghici), Roman, Chivu, Bălan (Matache). Antrenor: Marius Tîrîlă
CSM Paşcani:Turiţă – Blănaru, Rusu, Huţanu, Buhălniceanu (Corniciuc), Bălaşa, Pop, Mercaş (Manciu), Macovei, Straticiuc (Chirilă), Viorică. Antrenor: Marian Ivan
Arbitri:Cristian Moldoveanu (Sf. Gheorghe) – Andrei Cojocaru (Braşov) şi Gabriel Boncz (Făgăraş).
Sâmbătă, 27 septembrie 2025, ora 14:30, la Shopping City Buzău (parter, zona CCC), părinţii şi copiii sunt invitaţi la lansarea instalaţiei urbane „Moşteniri Invizibile”. Evenimentul aduce în atenţia comunităţii proiectul SIGUR – „Părinţi pregătiţi, copii fericiţi”, înscris la Semimaratonul Buzău 21K.În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,
Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile.
Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului
Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.
/iliesta1.jpg)
/gloria2.jpg)
/imagerie1.jpg)

/luceafarul-buzau-696x438.jpg)