Minifotbalul buzoian sărbătoreşte în acest an 15 ani de existenţă. Altfel spus, Divizia de Buzău se află la cea de a cinsprezecea ediţie, una specială din mai multe puncte de vedere.
În primul rând, la startul competiţiei s-au înscris un număr record de echipe, adică 15.
Aceste sunt împărţite pe două grupe valorice, prima din şapte şi cea de a doua din opt echipe.
La finalul sezonului regulat va retrograda o formaţie şi vor promova două, astfel încât în play-off, care se va juca într-o singură manşă, se vor regăsi opt team-uri.
Miza este una importantă pentru acestea, primele două urmând să participe la turneul regional de calificare pentru faza naţională. Celelalte combatante se vor bate pentru cinci locuri la turneul final al Cupei României, singura formaţie calificată din oficiu în această competiţie fiind Amicii.
În altă ordine de idei, cea de a 15 a ediţie a Diviziei de Buzău programează în acest weekend etapa cu numărul 6.
Divizia de Buzău, etapa 6, 19-20 octombrie
Grupa valorică A
FC Buzău – Amicii Buzău
Condor Buzău – Dinamo Buzău
Mehtaliştii Buzău – Real Crâng Buzău
Fortuna Friends Buzău – stă
1.Condor Buzău 5 5 0 0 31-13 15p
2.Amicii Buzău 5 4 0 1 26-16 12p
3.FC Buzău 3 2 1 0 17-8 7p
4.Fortuna Friends 3 2 0 1 20-16 6p
5.CS Dinamo Buzău 3 1 0 2 6-11 3p
6.Real Crâng 5 1 0 4 19-37 3p
7.Mehtaliştii Buzău 4 0 1 3 20-26 1p
Divizia de Buzău, etapa 6, 19-20 octombrie
Grupa valorică B
Stelică și Prietenii – Arena
Bădicu Friends – Vulturii Buzău
Invictus – Sport Team Buzău
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău – Spartanii
1.Stelică şi Prietenii 5 4 0 1 39-18 12p
2.Arena Buzău 4 4 0 0 35-15 12p
3.Spartanii 6 4 0 2 43-33 12p
4. Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău 5 3 0 2 33-25 9p
5.Invictus 5 2 0 3 22-31 6p
6.Vulturii Buzău 5 1 0 4 31-41 3p
7.Bădicu Friends 5 1 0 4 16-32 3p
8.Sport Team Buzău 5 1 0 4 24-48 3p
Asociaţia Judeţeană de Minifotbal este parteneră oficială a primei ediţii a Cupei „Inginerilor”, la care participă opt firme din municipiul Buzău. Despre această competiţie puteţi afla pe www.facebook.com/CupaInginerilor/.
Etapa 4, marţi 22 octombrie, teren Offside Arena
Clasament – “Cupa Inginerilor”
1.Beta 3 3 0 0 15-3 9p
2.Apcarom 3 3 0 0 13-1 9p
3.Ductil Steel 3 3 0 0 10-3 9p
4. Heurtey Petrochem 3 1 0 2 5-9 3p
5.Somaco 2 0 1 1 3-5 1p
6.Romcarbon 3 0 1 2 3-17 1p
7.Galsscorp 2 0 0 2 1-6 0p
8.Metalsomet 3 0 0 0 2-8 0p
Marina Baboi a început perfect sezonul în aer liber la atletism. La sfârşitul acestei săptămâni, sportiva de la SCM Gloria Buzău a reuşit să câştige patru titluri naţionale la campionatele ce s-au desfăşurat pe Stadionul “Nicolae Dobrin”
Dedicată copiilor U13 din satele şi comunele României, competiţia care a debutat pe 1 octombrie este organizată de Federaţia Română de Fotbal prin Asociaţiile Judeţene de Fotbal, în parteneriat cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.
O nouă etapă din competiţia “Cupa Satelor“ s-a desfăşurat vineri, pe terenul de la Merei. Dacă în prima grupă echipa din Valea Râmnicului câştigase grupa E şi implicit calificarea la faza judeţeană, de acesată dată elevii profesorului Claudiu Ionescu au fost cei care au triumfat.
Asociaţia Judeţeană de Fotbal Buzău a programat miercuri sferturile de finală ale fazei judeţene a Cupei României, două echipe obţinând calificarea în semifinale la pas şi alte două cu emoţii.