GOLDEN TEAM FRIENDS, CAMPIOANA DE TOAMNĂ

Cea de a XI-a, ediţie a Diviziei de Buzău şi-a consumat sâmbătă ultima etapă a turului, la finalul celor unsprezece etape lupta pentru supremaţie fiind relativ echilibrată, însă cu un plus pentru lidera Golden  Team Friends, singura formaţie cu maximum de puncte
 şi creditată cu cele mai mari şanse la câştigarea titlului. După cum se poate observa şi pe clasament, urmează o serie de patru echipe care pot pune probleme la vârf şi care cu siguranţă se vor lupta cel puţin pentru un loc pe podium.
Astfel, competiţia va intra în vacanţă până în luna martie a anului următor când este programată prima etapă a returului.
 
Liviu Ciolan vrea la preşedinţia FMfR
Săptămâna trecută Adunarea Generală a AJF Buzău şi-a ales noul vicepreşedinte. Pentru această funcţie au fost depuse patru dosare printre care şi cel al lui Liviu Ciolan, cunoscut mai bine în lumea sportului ca manager al Campioanei Naţionale la minifotbal şi multiplă câştigătoare a Cupei României – Consiliul Judeţean Buzău.
Surprinzător, acesta şi-a retras candidatura, însă nu dintr-un motiv pueril sau de teamă că nu poate câştiga alegerile ci pentru o cauză lesne de înţeles. Liviu Ciolan va candida la funcţia de preşedinte al Federaţiei de Minifotbal din România, „competiţie” care se va desfăşura în 2016.
Rezultatele obţinute cu echipa Consiliului Judeţean precum şi experienţa acumulată în cei 12 ani de minifotbal, îl recomandă ca fiind unul dintre principalii favoriţi la funcţia pe care o ocupă în momentul de faţă Ioan Onicaş.
 
EMF EURO 2016, în Ungaria
European Minifootball Federation a remis un comunicat foarte important, în care se prezintă programul forului pentru următoarea perioadă. Începând cu ediţia din 2016, Campionatul European de minifotbal îşi va schimba denumirea din miniEURO în EMF EURO, iar prima ţară care va găzdui competiţia sub această titulatură este Ungaria. Oraşul Székesfehérvár va fi, astfel, capitala europeană a acestei discipline sportive anul viitor, turneul final urmând să se desfăşoare mult mai devreme decât de obicei, în perioada 21-27 august.
Tragerea la sorţi va avea loc în luna februarie a anului 2016. Echipa naţională a României, care ocupă prima poziţie în clasamentul EMF, cu 4901 puncte, va face parte din Urna 1 valorică şi este cotată din nou cu prima şansă la câştigarea celui mai important trofeu din minifotbalul european.
Székesfehérvár este un oraş situat în centrul Ungariei, fiind recunoscut pentru încărcătura istorică. În sport, el s-a făcut cunoscut graţie echipei de fotbal FC Videoton, club fondat în 1941. Trebuie menţionat că oraşul Székesfehérvár este înfrăţit şi cu Alba Iulia şi Miercurea Ciuc.
 
Etapa a XI-a, rezultate
Golden Team Friends – Spartanii      10-3
Iftronix Râmnicu Sărat – Olimpia Pogoanele           2-3
Prober Buzău – Old Boys Crâng       2-1
Condor Real Friends – Lic. „Henri Condă”  2-1
Victoria Buzău – Bădicu Friends      6-5
Amicii Buzău a stat
              
Etapa a XII-a, martie 2016
Old Boys Crâng – „Henri Coandă”
Condor Buzău – Spartanii Buzău
Golden Team Friends – Bădicu Friends
Victoria Buzău – Amicii Buzău
Olimpia Pogoanele – Prober Buzău
Iftronix Râmnicu Sărat - stă
 
1.Golden Team Friends
11
11
0
0
91-21
33p.
2.Olimpia Pogoanele
11
9
0
2
73-23
27p.
3.Condor Real Friends
11
9
0
2
59-31
27p.
4.Iftronix Râmnicu Sărat
11
8
0
3
78-35
24p.
5.Prober Buzău
11
8
0
3
39-49
24p.
6.Amicii Buzău
11
5
1
5
41-42
16p.
7.AS Victoria Buzău
11
5
0
6
49-43
15p.
8. „Henri Coandă
11
4
1
6
36-51
13p.
9.Old Boys Crâng
11
3
0
8
43-77
9p.
10.Spartanii Buzău
11
2
0
9
31-78
6p.
11.Bădicu Friends
11
1
0
10
26-79
3p.

 

Handbal Competitii

La sfârşitul săptămânii trecute, 11-12 martie, sala CSS din Buzău a fost gazda turneului semifinal, la minivolei, competiţie la care au participat sportivi născuţi 2004 şi mai tineri, şi la care au participat echipele CSS Buzău, CSS „Nicu Gane” Fălticeni, CS Arcada Galaţi.

Citește mai departe...

Atletism

Buzoianul Horaţio Zaharia, veteran al atletismului, a obţinut medalii la Campionatul Balcanic în aer liber de la Stara Zagora, competiţie rezervată atleţilor Masters. În data de 22-24 septembrie a.c. în oraşul Stara Zagora din Bulgaria, pe stadionul Beroe, s-a desfăşurat

Citește mai departe...
„Concas” şi „Locomotiva”, retrocedate fotbalului buzoian

„Concas” şi „Locomotiva”, retrocedate fotbalului buzoian

Veste excelentă pentru iubitorii fotbalului buzoian şi a sportului, în general: două foste baze sportive, în jurul cărora se crease un brand local, vor fi reintroduse în circuitul fotbalistic, după ce ani buni fuseseră abandonate, din motive mai mult sau mai puţin susţinute

Două medalii pentru lotul “buzoian”, la Campionatele Europene

Două medalii pentru lotul “buzoian”, la Campionatele Europene

Rachetomodelismul buzoian se menţine în topul internaţional, dovadă şi rezultatele obţinute de sportivii coordonaţi de Lucian Şercăianu la recent disputatele Campionate Europene de la Wroclawek, în Polonia.

Drumul spre LIGĂ, deschis! Ştiinţa Bucureşti – SCM Gloria Buzău 22-32 (10-14)

Drumul spre LIGĂ, deschis! Ştiinţa Bucureşti – SCM Gloria Buzău 22-32 (10-14)

Echipa feminină de handbal a făcut un pas uriaş către promovarea directă în Liga Naţională. Sâmbătă, la Bucureşti, SCM Gloria şi-a surclasat principala contracandidată, Ştiinţa, şi s-a detaşat în fruntea clasamentului după doar 4 etape. Găzduită de “Iris Sports Arena”,

Au alunecat pe „rulmenţi”: HC Buzău – Atletico Alexandria 25-26 (11-11)

Au alunecat pe „rulmenţi”: HC Buzău – Atletico Alexandria 25-26 (11-11)

După un start perfect în primele două etape ale noului sezon, cu o victorie obţinută pe teren propriu cu CSU Târgovişte şi în deplasare la Braşov, echipei masculine de handbal i-a fost tăiat elanul duminică, în Sala Sporturilor “Romeo Iamandi”, în etapa a 3-a a Diviziei A.

George Timiş:

“În sfârşit Buzăul respiră

din punct de vedere sportiv”

Citeste mai departe...

Thumbnail Adrian Petre, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Buzău a aniversat luni 37 de ani, prilej pentru...
Thumbnail După un an mai mult decât reuşit, în care au bifat un titlu de campioană judeţeană, o Supercupă...
Thumbnail Tur de campionat remarcabil pentru echipa antrenată de tânărul şi ambiţiosului Ionuţ Damir, încununat...
Thumbnail România începe să adune performanţe în patinajul artistic, o disciplină olimpică aproape străină sportivilor...
Thumbnail Cadourile pe care cele două cluburi cu tradiţie în arealul buzoian le-au primit nu au fost scoase...

Local Breaking News

Noutăţi în transportul public local. Vor fi amenajate noi chioşcuri pentru bilete de călătorie

Trans Bus SA Buzău va înfiinţa 12 centre de unde buzoienii îşi vor putea procura tichete de călătorie ori abonamente pentru ca şoferii de autobuze să nu mai piardă vremea cu eliberarea biletelor.

Citește mai departe...

Echipamente ultramoderne de imagistică medicală vor ajunge în dotarea Spitalului Judeţean

Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău se numără printre cele 34 de unităţi sanitare din ţară care primesc echipamente medicale de ultimă generaţie.

Citește mai departe...

Publicitate

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

IMAGE
LUCEAFĂRUL BUCUREŞTI, „noua generaţie” A TROFEULUI ARENA BUZOIANĂ
Sâmbătă, 09 Septembrie 2017
A treia ediţie a „Trofeului Arena Buzoiană” a fost câştigată tot de o echipă bucureşteană, este vorba despre Luceafărul Noua Generaţie,... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
„Cocalar de Buzău”, o marcă a fotbalului buzoian recunoscută de TAS
Joi, 12 Octombrie 2017
Buzăul s-a instalat definitiv pe lista ruşinii, după ce de curând Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, în Elveţia, a dat un... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Fostul jucător al Gloriei Buzău, George Timiş, cel mai tânăr locotenent de Miliţie
Vineri, 08 Septembrie 2017
Probabil puţini cunosc faptul că la vârsta de 19 ani fostul jucător al Gloriei Buzău, George Timiş, devenea cel mai tânăr locotenent de... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
PAUL MIHALACHE, UN BUZOIAN, LA CURTEA REGELUI FOTBAL
Sâmbătă, 09 Septembrie 2017
Cu siguranţă, mulţi iubitori ai fotbalului autohton au observat ”dispariţia”  lui Paul Mihalache, un arbitru promiţător, cu multe... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Luca Năstase, micul talent din Smeeni care i-a uimit pe englezi
Vineri, 29 Septembrie 2017
Marţi, 26 septembrie, a împlinit opt ani, şi este nepotul fostului primar din Smeeni, devenit celebru datorită pălăriei sale şi a stilului... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE