Cu siguranţă, mulţi iubitori ai fotbalului autohton au observat ”dispariţia”  lui Paul Mihalache, un arbitru promiţător, cu multe meciuri la activ în peisajul fotbalistic buzoian. L-am ”regăsit” tocmai în Anglia, acolo unde a decis să îşi continue cariera de arbitru şi să ofere în continuare surprize.

Dacă pe arbitrul Paul Mihalache îl cunoşteam drept serios, integru şi pasionat, calităţi care l-au ajutat să se adapteze şi să escaladeze rapid fotbalul din Insulă, surpriza vine de la…scriitorul Paul Mihalache! Cu ocazia unei scurte vizite făcută redacţiei noastre în urmă cu ceva timp, personajul nostru a mărturisit că a reuşit în sfârşit să îşi îndeplinească un vis pe care îl avea mai demult, acela de a aşterne pe hârtie câteva gânduri, opinii sau puncte de vedere. A început cu o biografie a campionului Lucian Bute, intitulată sugestiv ”Mister KO”, iar mai apoi a publicat un volum de versuri (”Hieroglife”), care cuprinde poezii scrise atât în anii adolescenţei, cât şi ceva mai recent. 

Ulterior, odată cu mutarea lângă Bedford, scriitorul nostru de ocazie a fost nevoit să se adapteze noii situaţii şi să scrie în limba lui Shakespeare. Principalele teme abordate au fost ghiduri şi sugestii pentru o viaţă şi o alimentaţie sănătoasă (”Ghidul Fericirii- Cum să îţi măeşti nivelul de serotonină”, ”Cromoterapia-Culorile şi Viaţa mai bună”, ”Câştigă precum un PROFESIONIST”, ”Un ghid rapid pentru stretching, elasticitate şi tonifiere musculară”, ”Despre beneficiile cartofului dulce”),dar şi relatări ale unor evenimente fotbalistice de mare importanţă (”Franţa 2016-Visul unei nopţi de vară la St. Denis”, ”Vulpile subestimate”), ultima dintre acestea dedicată probabil celei mai mari surprise din istori fotbalului britanic, respectiv câştigarea campionatului de către modesta echipă Leicester City.   

Am avut surporiza plăcută să constatăm că Paul este încă la curent cu fotbalul buzoian şi cel românesc în general, dar şi că este dispus să discutăm despre orice alt subiect. Mai multe detalii în interviul următor, pe care Paul a avut amabilitatea să ni-l ofere cu prilejul unui concediu petrecut în ţară, şi pentru care îi muţumim.

Reporter: Paul, spune-mi te rog, pentru început, ce te-a determinat să pleci în Anglia?

Paul Mihalache: În primul rând, am simţit nevoia pentru o nouă experienţă, o nouă provocare.  Eram şi sunt conştient că Anglia este locul fotbalului adevărat, patria fotbalului. Am avut oportunitatea să plec la fratele meu, care este acolo de mai mult timp. Am vrut să văd ceva diferit, poate fiind şi puţin plictisit de fotbalul local, care nu mi se mai părea palpitant, deşi uneori devine peste limită de palpitant şi de plin de evenimente. Am luat pulsul fotbalului britanic şi am fost convins să rămân, iar acum după cinci ani, pot spune că sunt mulţumit de nivelul atins, de progresul făcut şi pot spune că mi-am regăsit din nou bucuria de a arbitra, de a intra pe teren cu zâmbetul pe buze, de a duce la capăt 90 de minute şi a aştepta cu plăcere săptămâna următoare pentru un nou meci. 

Rep: Ai spus că fratele tău era deja acolo, înseamnă că adaptarea a fost destul de uşoară, te-a ajutat?

Paul Mihalache: Da, m-a ajutat, ca în orice nouă experienţă ai nevoie de un mic start. În principiu, engleza nu a fost o problemă, iar tranziţia a fost, surprinzător, destul de uşoară, deşi erau alte reguli, alte pretenţii, plecând de la un fotbal cu observatori şi arbitri asistenţi la fiecare meci, la un fotbal în care fiecare echipă îţi oferea un asistent, ceea ce mi s-a părut ridicol prima oară. Mă aşteptam să văd goluri anulate pentru un şut de la 50 metri sau un offside care nu este, dar, spre surprinderea mea, în principiu toată lumea este destul de corectă.

Rep: Să înţeleg că ai plecat din arbitraj aici şi ai ajuns în arbitraj acolo…Cu asta ai început.

Paul Mihalache: Da, cu asta am început, au durat vreo 3-4 luni până s-au făcut verificările, cazierul, pentru că lucrând cu copii este foarte strict, iar criteriile sunt altfel. Apoi am mers la Befordshire FA, cu lista cu meciuri şi experienţa mea la nivelul arbitrajului buzoian, iar ei mi-au oferit aproape imediat locul în divizia lor, m-au recomandat la alte ligi locale, şi aşa a început progresul meu.

Rep: Spuneai că sunt zece eşaloane de arbitraj.

Paul Mihalache: Da, aşa este, dar dacă nu mă înşel până acum vreo zece ani au avut, la fel ca în România, trei niveluri de arbitraj. Dar, datorită numeroaselor Ligi, au simţit şi ei nevoia unei diversificări şi a unei centralizări mai exacte. Sunt zece niveluri, nivelul “1A” este Premier League, 2A şi 2B Football League, de la Championship la League 2, nivelul 3 Conferrence Southern League Eastmian şi nivelul 4, unde sunt eu momentan, eşalonul imediat sub, şi la linie Southern League Eastmian, Ryman…

Rep: OK, am înţeles…Deci ai început de la nivelul 7 şi ai ajuns la 4, deci e un progres.

Paul Mihalache: Da, am trei promovări succesive, an de an, deci stilul meu a fost apreciat. Nu mai arbitrez copii, arbitrez doar seniori, şi în urmă cu doi ani am fost selectat în lotul naţional de arbitri pentru 1 Super League…datorită nivelului meu pot arbitra la linie 1 Super League, iar la centru Super League 2.

Rep: Poţi spune că fotbalul judeţean buzoian te-a ajutat pe undeva.

Paul Mihalache: Da, am acumulat tot felul de experienţe. Întrebările dificile din legile jocului le-am trăit în realitate. Acolo este un fotbal mult mai fizic, pot să zic că e mai fair-play, şi apoi e diferenţa de nivel, de infrastructură…. Când te gândeşti că la nivelul meu arbitrez, de exemplu, echipe gen Rushdon & Diamonds, care a fost în Football League ani de zile, cu minim1000 de spectatori la fiecare meci, televiziune proprie, pay-per-view, etc. În plus, datorită locaţiei mele, arbitrez foarte des pe MK Dons, Luton Town. Am adunat de-a lungul anilor câteva nume care joacă în Premier League, pot spune că la vârste fragede, 15-16 ani,  i-am arbitrat pe Alli de la Tottenham, Gray de la Newcastle sau Afobe de la Bournemouth.

Rep: Bun, hai să lăsăm puţin la o parte arbitrajul şi să vorbim despre partea publicistică. Am înţeles că te-ai luat de scris, să zic aşa.Dacă îmi permiţi o glumă, la noi mai nou se scrie de după gratii, dar bănuiesc că tu ai scris în libertate.

Paul Mihalache: Da, am scris în libertate, din fericire. Nu e o pasiune recentă, de mic îmi plăcea să scriu, să pun versuri pe hârtie, să povestesc, am avut şi un blog când eram în şcoală, cu destui abonaţi, povesteam întâmplări amuzante… acum, cu mai mult timp la dispoziţie şi cu această libertate a mass-media, mi-am zis să încerc. Am început prima mea carte povestind viaţa lui Lucian Bute, fostul meu coleg de facultate. Am fost surprins că o personalitate şi un campion ca el nu avea o biografie sau o carte care să spună povestea copilului de la sat care a ajuns campion mondial. Am văzut că acea carte a avut succes, mi-am continuat publicarea de cărţi pe linia mea de pregătire, în stil de viaţă sănătos şi alte terapii mai neconvenţionale, cum ar fi cromoterapia, stretching, un ghid al fericirii. Anul trecut, am dat peste câteva notiţe şi însemnări de poezii din tinereţe, am mai adăugat câteva şi am scos prima mea carte în limba română , o carte de poezii, care se numeşte ”Hieroglife”.

Rep: Şi uite aşa ai ajuns la ”Under-foxes”. De ce Leicester City?

Paul Mihalache: Mi-au plăcut ca stil, mi-a plăcut mereu Ranieri ca antrenor, şi a fost ca o palmă dată “granzilor” , când vezi că Manchester City investeşe peste 300 de milioane de lire, Chelsea la fel, şi o echipă care abia a scăpat de retrogradare câştigă titlul, parcă e un impuls aşa să îţi arate că orice este posibil.

Rep: Ai încerca şi un Unirea Urziceni? Sau un Viitorul?

Paul Mihalache: E o întrebare foarte bună. Doar că acolo este mai uşor să pui un produs pe piaţă, aici e multă birocraţie, trebuie să umbli după edituri. Mi-a fost mai uşort să scriu în engleză pentru ei, şi deasemenea culegerea datelor a fost mult mai uşoară acolo. La un moment dat m-am gândit să scriu o carte de spre CSM Bucureşti, când au câştigat Champions League la handbal, dar la nivel de date site-ul CSM şi site-ul EHF sunt praf, nu găseşti aproape nicio informaţie, şi a rămas la stadiul de idee.

Rep: Dacă ar fi să scrii despre o echipă buzoiană, ai avea de unde alege?

Paul Mihalache: Dacă ar fi să aleg să scriu despre o echipă buzoiană, nu aş scrie neapărat despre rezultate, ci mai degrabă despre deplasările pe care le făceam noi, copii fiind, cu Gloria, când mergeam cu trenul la 5 dimineaţa, cu naşul,  cu bani din propriul buzunar, cu sandvişul cu parizer la pachet.

Rep: În aceste condiţii, cum vezi dispariţia Gloriei Buzău?

Paul Mihalache: Trist, pentru că acolo sunt amintirile mele. Am fost cu ei până în liga a treia şi înapoi în prima ligă. Sunt legat sufleteşte de acest club. Avem un stadion frumos, ar trebui întreţinut, şi sunt sigur că noua generaţie de  suporteri va adopta noua echipă de fotbal care se formează. Probabil că pentru suporterii mai în vârsta Gloria va fi asociată tot cu Dudu Georgescu, Ghizdeanu, Bunică sau Costică Stan.

Rep: Revenind la Leicester, cum s-a văzut parcursul acestei echipe, că de aici a fost chiar o surpriză.

Paul Mihalache: Deci vreau să spun că până în ultimile 3-4 etape când Tottenham s-a încurcat, toată lumea aştepta cu sufletul la gură ca Leicester să se împiedice. Ei nu jucau un fotbal grozav, dar au avut nişte fotbalişti la care nimeni nu se aştepta gen Mahrez, Kante sau Vardy, care parcă au explodat deodată, iar anul următor s-au stins. A fost ceva de genul “urmăreşte-ţi visul, pentru că nu se ştie niciodată!”.

Rep: Cum a fost receptată cartea ta de către publicul britanic?

Paul Mihalache: Evident, aici se respect dreptul de copy-right. Am contactat clubul Leicester, Departamentul lor de Presă, ei mi-au spus să iau ce vreau, să folosesc ce vreau, mi-au oferit o vizită pe King Power Stadium în acest sezon, au fost foarte receptivi, au cerut şi 50 de cărţi, le-am trimis, totul a fost foarte în ordine.

Rep: Apropo, Lucian Bute ţi-a citit cartea?

Paul Mihalache: Da, Lucian a citit cartea şi i-a plăcut foarte mult. Mi-a mulţumit, mi-a trimis şi un pachet în Anglia, o poză cu autograf, o imagine de ansamblu a Quebec-ului în ramă. El era un mare caracter încă din facultate, deşi era campion mondial nu se jena să iasă cu colegii la o bere la barul din colţ.

(Florian NECULAI)