Minifotbalul românesc revine în forță. De vineri se joacă în Supercupă

După o perioadă lungă de așteptare, cauzată de pandemia de Covid-19, apar și primele vești bune. Comitetul Executiv al Federaţiei de Minifotbal din România, a profitat de noul protocol medical şi a decis organizarea primei competiții naționale de minifotbal din 2021.

Este vorba despre Supercupa României care se va desfășura la Oradea, în perioada 4-6 iunie. Ediția din acest an va avea un nou format, unul inedit și va reprezenta criteriul de calificare la Campionatul Național.

Altfel spus, 48 de echipe, care sunt împărţite în grupe de câte trei, vor lupta atât pentru câştigarea Supercupei, dar şi pentru cele 15 locuri vacante pentru turneul programat în perioada 1-4 iulie, pe “Arenele Traian” din Râmnicu Vâlcea, echipa gazdă fiind calificată din oficiu.

Reprezentanta Diviziei de Buzău la turneul de la Oradea este AS FC Buzău, formaţie înfiinţată de regretatul om de afaceri, Ionel Turturică. Buzoienii fac parte din Grupa H şi îi vor avea ca adversari pe constănţenii de la Arsenal Inel II şi ieşenii de la Safe Goals Trofeo Maestrelli. Delegaţia noastră va fi condusă de Daniel Ionel Constantin, alias “MAU” pentru prieteni, managerul firmei Fortuna Sport şi principalul susţinător financiar al AS FC Buzău la turneul de la Oradea.

Tot la Supercupă, Buzăul va fi reprezentat şi de Cezar Ionescu şi Cristi Fliter, cei doi formând unul dintre cele mai experimentate cupluri de arbitri din ţară.Detaliile despre această competiţie le puteţi urmări pe www.campionateminifotbal.roşi www.facebook.com/MinifotbalRomania.

 

“Nici nu vă gândiţi cât de mult am aşteptat acest moment. Bucuria reluării competiţiilor oficiale este imensă, asta în primul rând pentru că minifotbalul este un sport aparte faţă de celelalte cu balonul rotund. Este mai apropiat de copilăria noastră, de ceea ce jucam în curtea şcolii, un joc mai relaxant, dar care trezeşte ambiţii unice pentru fiecare jucător, pentru fiecare echipă. Sperăm să facem o figură frumoasă la Oradea unde obiectivul nostru principal este să ne calificăm la turneul final al Campionatului Naţional”, a declarat pentru arenabuzoiana.ro, Alin Georgian Bălan, antrenorul-jucător al echipei AS FC Buzău.

AS FC Buzău

Preşedinte:Mihai Negoiţă

Manager:Daniel Ionel Constantin

Lotul de jucători:Cosmin Gheorghe Andrei, Gabriel Bobe, Florin Mădălin Cazan, Valentin Draghia, Andrei Goicea, Alin Cosmin Iacob, Ştefan Leu, Daniel Mihalcea, Cristian Mădălin Oprea, Mădălin Marian Puşcă, Alin Rădulescu, Marian Bogdan Scarlat, Adrian Ionuţ Simion, Cătălin Vasilescu.

Antrenor-jucător:Georgian Alin Bălan

Atletism

După ce diverse evenimente extrasportive au amânat momentul, iată că ziua cea mare a sosit în sfârșit. Pe data de 23 iunie, pe faleza frumos amenajată în comuna Berca, elevii din Berca,Unguriu, Cândești și Cozieni s-au întrecut la alergat, după ce cu două luni în urmă jucaseră fotbal

Citește mai departe...
Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile. 

 „Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

„Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.

Thumbnail Închiriez apartament cu 2 camere, bloc Istriţa, etaj 5 din 10, preţ negociabil Relaţii la tel:...
Thumbnail „Drumul Doamnei Neaga” este denumirea unei competiţii naţionale de cilcloturism, care va avea loc, în...
Thumbnail Săptămâna Geoparcurilor Europene se sărbătoreşte anul acesta în perioada 18 mai – 2 iunie 2024, în cele...
Thumbnail Cea de-a XIX-a ediţie a evenimentului anual buzoian „Festivalul Buzău Iubeşte Teatrul” va debuta pe 25 mai şi...
Thumbnail Consiliul Judeţean Buzău a lansat o nouă campanie de promovare a obiectivelor turistice, dar şi a...

Local Breaking News

Clip de prezentare a județului Buzău filmat de campionii Kemayo și Stoica

Unele dintre cele mai cunoscute atracții ale jucețului, prezentate de ambasadori inediți. Este vorba despre Freddy Kemayo și Bogdan Stoica, două nume cu greutate ale artelor marțiale. Campionii mondiali au mers la Vulcanii Noroioși, Tabăra de Sculptură Măgura și Muzeul Județean, locații în care au filmat secvențe din clipul ce promovează gala Dynamite Fighting Show.

Citește mai departe...

Publicitate

 

 

 

 

 

 

 

 
IMAGE
Ilie Stan, antrenorul Gloriei Buzău: “Am avut oferte, dar nu am vrut să plec”
Miercuri, 15 Aprilie 2020
Ilie Stan (52 de ani) a fost un antrenor curtat în ultimele luni. Principalul echipei SCM Gloria Buzău a avut oferte de la mai multe cluburi, din... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Gloria, stop joc în acest sezon
Joi, 14 Mai 2020
- Primele șase echipe din Liga 2 merg în play-off cu punctele obținute în 24 de etape înjumătățite; - Echipele de pe locurile 7-18, printre... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Despre IMAGERIA MENTALĂ şi dezvoltarea acestei calităţi
Luni, 20 Mai 2024
Un saritor cu prajina sta minute in sir in fata liniei de start si se concentreaza, in timp ce publicul asteapta nerabdator saritura. Intrebat de ce... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
,,Sunt pe viaţă fanul tău!”, imnul Gloriei Buzău (versuri)
Sâmbătă, 04 Mai 2019
Imnul SCM Gloria Buzău a fost lansat oficial în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul clubului din Crâng. Prezenţi au fost –... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Luceafărul Buzău, la a treia promovare în Liga I la futsal!
Luni, 01 Iunie 2020
Futsalul a devenit foarte popular la Buzău în ultimii ani. Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” nu e doar fieful echipelor de hadbal de primă... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE