S-a hotărât. Gloria prins Cupa EHF, “Lupii” rămân în primul eşalon

Consiliul de Administrație al Federaţiei Române de Handbal a decis, să nu acorde titlurile în acest sezon în Ligile Naționale, suspendate în martie din cauza pandemiei de coronavirus. Decizia a fost adoptată cu 11-5 la voturi. Hotărîrea a fost unitară pentru feminin și masculin.

Argumentul a fost că ambele competiții sunt organizate de aceeași entitate, Federația Română de Handbal. Nici o echipă nu va retrograda din Liga Naţională, o decizie adoptată în unanimitate de Consiliul de Administraţie. Viitorul an competițional se va disputa cu 16 echipe la start, în ambele întreceri, feminin și masculin.

Georgian Băducu, preşedinte HC Buzău: „O decizie normală a Federaţiei, drept dovadă că decizia a fost adoptată în unanimitate de membrii Consiliului de Administraţie. Acum trebuie să încercăm să încropim o echipă competitivă pentru sezonul viitor, ceea ce va fi extrem de dificil. E foarte târziu deja, nimeni nu a aşteptat să vadă ce se întâmplă cu Buzăul, dacă va fi retrogradată sau nu, astfel că jucătorii buni au fost semnaţi de alte echipe!”

Participarea în cupele europene se va face pe baza clasamentelor din momentul „înghețării” competițiilor, decizie luată cu scorul de 9-7, astfel:

– LNM: Dinamo va cere un wild-card pentru a participa în Liga Campionilor, Potaissa Turda va juca în European Handball League, iar Minaur și Dobrogea Sud sunt calificate pentru Cupa EHF, fosta Challenge Cup.

– LNF: SCM Rm. Vâl18cea, campioana din sezonul trecut, va merge în Liga Campionilor, iar pentru CSM București Federația va trebui să ceară un wild-card. Minaur Baia Mare și SCM Buzău vor juca în European Handball League.

Promovarea se va juca pe teren, cu 8 echipe. Încă nu s-a decis o dată fixă și modalitatea de desfășurare. Competiția se va disputa după minimum o lună de la permiterea reluării antrenamentelor în sală.

Atletism

Marina Baboi, se află printre primii sportivi buzoieni reveniţi la antrenamente. Odată cu ridicarea stării de urgenţă, atleții din loturile olimpice și naționale şi-au reluat pregătirile pe pistă.

Citește mai departe...
„CUPA SATELOR” a demarat şi la Buzău

„CUPA SATELOR” a demarat şi la Buzău

Dedicată copiilor U13 din satele şi comunele României, competiţia care a debutat pe 1 octombrie este organizată de Federaţia Română de Fotbal prin Asociaţiile Judeţene de Fotbal, în parteneriat cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

COPIII “GENERALULUI”, ÎN FAZA PE JUDEŢ

COPIII “GENERALULUI”, ÎN FAZA PE JUDEŢ

O nouă etapă din competiţia “Cupa Satelor“ s-a desfăşurat vineri, pe terenul de la Merei. Dacă în prima grupă echipa din Valea Râmnicului câştigase grupa E şi implicit calificarea la faza judeţeană, de acesată dată elevii profesorului Claudiu Ionescu au fost cei care au triumfat.

Lanurile şi Zărneşti, la pas,  Limpeziş şi Săgeata, cu emoţii

Lanurile şi Zărneşti, la pas, Limpeziş şi Săgeata, cu emoţii

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Buzău a programat miercuri sferturile de finală ale fazei judeţene a Cupei României, două echipe obţinând calificarea în semifinale la pas şi alte două cu emoţii.

 

 

Thumbnail Echipa de fotbal seniori a Sport Club Municipal Gloria Buzău şi-a reluat pregătirile pe 15 iunie....
Thumbnail Împrumutat un sezon la CSM Focşani, Ciprian Petre revine la gruparea din Crâng, acesta urmând să se...
Thumbnail Unul dintre jucătorii importanţi, care semnau în iarnă cu SCM Gloria Buzău, era fundaşul Mihai Cătălin...
Thumbnail Fotbalul se restartează la SCM Gloria Buzău. Ilie Stan a sunat adunarea pentru pregătirea noului...
Thumbnail După trei luni de „carantină”, fotbalul buzoian, prin echipa SCM Gloria Buzău, îşi reintră în...

Local Breaking News

Asfaltări masive în nordului judeţului

Preşedintele Neagu anunţă încă o etapă importantă de asfaltări, anul acesta cele mai mari şantiere fiind organizate pe drumurile din nordul judeţului. Odată reabilitate şi modernizate drumurile, se va putea vorbi inclusiv despre relansarea domeniului turismului

Citește mai departe...

Proiect european de patru milioane de lei, la Consiliul Judeţean Buzău

Un proiect de aproape patru milioane de lei pentru reducerea birocrației și simplicarea procedurilor în cadrul Consiliului Județean Buzău a primit finanțare din fonduri europene. Anunțul privind semnarea contractului a fost făcut luni de Ministerul Lucrărilor Publice,

Citește mai departe...

Publicitate

 

 

 

 

 

 

 
IMAGE
Ilie Stan, antrenorul Gloriei Buzău: “Am avut oferte, dar nu am vrut să plec”
Miercuri, 15 Aprilie 2020
Ilie Stan (52 de ani) a fost un antrenor curtat în ultimele luni. Principalul echipei SCM Gloria Buzău a avut oferte de la mai multe cluburi, din... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Gloria, stop joc în acest sezon
Joi, 14 Mai 2020
- Primele șase echipe din Liga 2 merg în play-off cu punctele obținute în 24 de etape înjumătățite; - Echipele de pe locurile 7-18, printre... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
FRF a decis anularea competițiilor de copii și juniori
Vineri, 01 Mai 2020
Până să ia o decizie în privința continuării sau nu a campionatelor Liga 1, 2 și 3, Federația Română de Fotbal a decis, miercuri, 29... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
,,Sunt pe viaţă fanul tău!”, imnul Gloriei Buzău (versuri)
Sâmbătă, 04 Mai 2019
Imnul SCM Gloria Buzău a fost lansat oficial în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul clubului din Crâng. Prezenţi au fost –... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Luceafărul Buzău, la a treia promovare în Liga I la futsal!
Luni, 01 Iunie 2020
Futsalul a devenit foarte popular la Buzău în ultimii ani. Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” nu e doar fieful echipelor de hadbal de primă... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE