Consiliul Judeţean Buzău şi-a dat acordul pentru A7

La sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, economistul Petre Emanoil Neagu, a semnat ertificatul de Urbanism pentru implementarea proiectului „A7” – tronsoanele Ploieşti-Buzău şi Buzău-Facşani.

Povestea Autostrăzii Moldova, cum mai este denumit coridorul ce va face legătura mai uşoară între cele două provincii româneşti, dar va contribui şi la uşurarea accesului terestru spre Estul extrem al Europei – Moldova, Ucraina şi Rusia, îşi are începutul cu mai bine de 10 ani în urmă. Necesitatea unei astfel de legături încă era de actualitate, chiar dacă fusese dat în funcţiune DN2 (Bucureşti-Iaşi), devenit E85, acesta având doar două benzi, câte una pe sens. De altfel, aceasta avea să fie principala realizare a lui Traian Băsescu, pe timpul când era ministru la Transporturi.

După momentul integrării în Uniunea Europeană, problematica coridoarelor de transport în România avea să sufere modificări, pentru că UE şi Comisia Europeană propunea dezvoltarea acestora în cu totul alte perspective. Aşa apăruse, la un moment dat ideea construirii acelor drumuri de viteză, „Drumurile Expres”, planuri în care şi judeţul Buzău era prevăzut ca zonă de tranzit.

„Noi, autoritățile locale, am tratat cu prioritate aceste demersuri pentru că ne dorim ca și buzoienii să poată ajunge în condiții de siguranță și într-un timp cât mai scurt la București, Ploiești sau în Moldova.
Pentru că autostrada va tranzita teritoriul mai multor comune din județ, am transmis primăriilor să informeze cetățenii să permită accesul SC Geostud SRL la proprietățile lor pentru realizarea investigațiilor geotehnice și forajelor”,
a spus preşedintele Neagu în încheierea momentului oficial.

Atletism

Marina Baboi, campioana națională în probele de 60, 100 și 200 metri, are în palmares până la vârsta de 21 de ani, 178 de medalii dintre care 133 sunt de aur.

Citește mai departe...
Ţinutul Buzăului va avea „cartea de vizită” la poarta de intrare

Ţinutul Buzăului va avea „cartea de vizită” la poarta de intrare

Autorităţile judeţului mai fac un pas pentru punerea în valoare şi promovarea frumuseţilor ,,Ţinutului Buzăului”. Un loc unic, unde poţi să afli ce înseamnă Ţinutul Buzăului va fi poarta către acest teritoriu ce trebuie descoperit pas cu pas. „GeoGate – poarta către Ţinutul Buzăului!

Drumul de la Vintilă Vodă la Plaiul Nucului pus pe lista proiectelor cu fonduri europene nerambursabile

Drumul de la Vintilă Vodă la Plaiul Nucului pus pe lista proiectelor cu fonduri europene nerambursabile

Lucrările de modernizare a DJ203K între Vintilă Vodă şi Plaiul Nucului ar putea fi demarate la începutul anului viitor. Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, la începutul acestei luni. Proiectul urmează a fi promovat

Trans Murgeşti – o bijuterie a judeţului, o mândrie a locuitorilor de pe Valea Câlnăului

Trans Murgeşti – o bijuterie a judeţului, o mândrie a locuitorilor de pe Valea Câlnăului

Localnicii cred că este cel mai spectaculos drum din judeţ şi l-au botezat „TransMurgeşti”. Drumul judeţean 203A are aproximativ 15 kilometri lungime şi leagă municipiul Râmnicu Sărat de comuna Murgeşti. Recent au fost modernizaţi 7 kilometri care leagă localităţile

Bani pentru PUG-uri de la CJ Buzău

Bani pentru PUG-uri de la CJ Buzău

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA) a aprobat contractele de finanţare pentru Programul privind elaborarea şi/sau actualizarea Planurilor Urbanistice Generale (PUG) şi a Regulamentelor Locale de Urbanism (RLU)

Vulcanii Noroioşi vor fi descoperiţi  la capătul unui drum modern

Vulcanii Noroioşi vor fi descoperiţi la capătul unui drum modern

Încă o decizie pentru dezvoltarea turismului în judeţul Buzău a fost luată de preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Neagu, care a cerut, prin procedură instituţională, „aviz favorabil” de la Primăria Berca, pentru amplasare şi acces la drumurile comunale,

 

Thumbnail Echipa de fotbal seniori a Sport Club Municipal Gloria Buzău şi-a reluat pregătirile pe 15 iunie....
Thumbnail Împrumutat un sezon la CSM Focşani, Ciprian Petre revine la gruparea din Crâng, acesta urmând să se...
Thumbnail Unul dintre jucătorii importanţi, care semnau în iarnă cu SCM Gloria Buzău, era fundaşul Mihai Cătălin...
Thumbnail Fotbalul se restartează la SCM Gloria Buzău. Ilie Stan a sunat adunarea pentru pregătirea noului...
Thumbnail După trei luni de „carantină”, fotbalul buzoian, prin echipa SCM Gloria Buzău, îşi reintră în...

Local Breaking News

Lucrările la drumul spre Bisoca se desfăşoară în ritm susţinut

Lucrările pe drumul care asigură accesul spre o zonă pitorească a judeţului Buzău se desfăşoară în ritm susţinut. Modernizarea drumului Vintilă Vodă – Săruleşti – Bisoca continuă cu execuţia pilonilor pentru consolidarea terenului. Zona este una predispusă la alunecări de teren, astfel că astfel de lucrări sunt necesare pentru ca terasamentul să nu mai aibă de suferit ulterior.

Citește mai departe...

Geoparcul „ȚINUTUL BUZĂULUI”, încă un pas spre statutul de Geoparc UNESCO!

Județul Buzău este la un pas de a obține o recunoaștere extrem de importantă a frumuseților locului, o recunoaștere care ar putea aduce în ținuturile de poveste ale Buzăului un număr însemnat de turiști. După ani întregi de muncă, reprezentanții 

Citește mai departe...

Publicitate

 

 

 

 

 

 

 
IMAGE
Ilie Stan, antrenorul Gloriei Buzău: “Am avut oferte, dar nu am vrut să plec”
Miercuri, 15 Aprilie 2020
Ilie Stan (52 de ani) a fost un antrenor curtat în ultimele luni. Principalul echipei SCM Gloria Buzău a avut oferte de la mai multe cluburi, din... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Gloria, stop joc în acest sezon
Joi, 14 Mai 2020
- Primele șase echipe din Liga 2 merg în play-off cu punctele obținute în 24 de etape înjumătățite; - Echipele de pe locurile 7-18, printre... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
FRF a decis anularea competițiilor de copii și juniori
Vineri, 01 Mai 2020
Până să ia o decizie în privința continuării sau nu a campionatelor Liga 1, 2 și 3, Federația Română de Fotbal a decis, miercuri, 29... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
,,Sunt pe viaţă fanul tău!”, imnul Gloriei Buzău (versuri)
Sâmbătă, 04 Mai 2019
Imnul SCM Gloria Buzău a fost lansat oficial în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul clubului din Crâng. Prezenţi au fost –... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Luceafărul Buzău, la a treia promovare în Liga I la futsal!
Luni, 01 Iunie 2020
Futsalul a devenit foarte popular la Buzău în ultimii ani. Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” nu e doar fieful echipelor de hadbal de primă... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE