Henț ARENA

Frăţioru, de data aceasta Vioară şi Dan au ratat… pariurile cu fotbalul buzoian!

Evenimentul s-a consumat într-o zi specială nu numai pentru fotbalul judeţean, pentru că pe 15 iunie au fost comemoraţi 128 de ani de la moartea Luceafărului poeziei româneşti, Mihai Eminescu.

Spectacolul a fost reuşit, ambele reprize – „old-boys” şi „cupa” – fiind răsplătite cu aplauze de cei aproximativ 4000 de spectatori în tribunele stadionului Gloria, care s-au bucurat să-i revadă în iarbă pe Profir, Dobre, Timiş, Marcu, Sandu Ionescu, Mircea Constantin, Titi Mureşan sau Balaur.

Cu toate acestea, ca după orice eveniment public, au apărut şi contestatari, cel mai vizibil fiind consilierul local Silviu Roşioru „Frăţioru”, care a reclamat greşeala impardonabilă a conducerii AJF Buzău de a nu invita la evenimentul fotbalistic din Crâng două „glorii” locale: Ion Viorel şi Dan Tulpan. Comunicatul, conceput cu motivaţie „peser(o)”-istă (Frăţioru şi Vioară fiind colegi de partid în CLM), dar transmis redacţiilor locale din sediul PMP Buzău, are următorul conţinut: 

„Decizia Asociaţiei Judeţene de Fotbal de a organiza ieri (n.r. – joi, 15 iunie 2017) un meci de fotbal cu participarea foştilor mari jucători din fotbalul buzoian, fără a-l invita şi pe Ion Viorel, cel mai mare dintre aceştia, este ruşinoasă şi revoltătoare.

Ani de-a rândul, Vioară a umplut stadionul din  Crâng cu evoluţiile sale, a adus Gloria în prima ligă şi ca jucător, şi ca antrenor.

Buzoienii nu vor uita niciodată asta, aşa cum nu vor uita ticăloşia politrucilor din AJF.

Indiferent de greşelile făcute de marii noştri sportivi în viaţa lor personală, ei nu pot fi scoşi cu forţa din cărţile de istorie locală, doar pentru că nu sunt pe placul conducerii politice.

Nu mai suntem în comunism! În acest sens, nici „uitarea" lui Dan Tulpan nu mi se pare un comportament corect.

Solicit scuze publice de la conducerea AJF pentru grosolănia comisă joi, 15 iunie. „Buzăul nu îşi uită legendele", AJF se pare ca da!

Silviu Roşioru Consilier local

Cât despre oportunitatea unei asemenea ieşiri publice din partea unui om politic local, care numai din lipsă de experienţă a amestecat calitatea de sportiv cu cea de sfetnic în administraţia publică municipală, nici pe departe să fie vorba de tabere adverse. De altfel, pe durata reprizei „old-boys” spectatorii nu au sesizat lipsa celor două glorii apărate de consilierul peseristo-pemepist, ceea ce înseamnă că buzoienii au deja propriul verdict vizavi de probitatea morală a celor doi, „Vioară” şi „Senatorul”.

Pentru conformitate, considerăm că este necesară împrospătarea memoriei consilierului Frăţioru, amin­tindu-i că prietenul din „Sala 24”, „Vioară” este suspendat de forul european de fotbal din orice activitate sportivă, iar despre colegul lui numai de bine nu s-ar putea vorbi, din moment ce decizia publică a fost că el şi fostul antrenor jucător au devalizat bugetul Gloriei Buzău şi sunt consideraţi principalii vinovaţi pentru falimentarea clubului de fotbal fanion. Pentru că, una e ca sportivul să „fure startul” într-o competiţie, de exemplu să consume substanţe interzise, şi alta e să fii prins cu mâţa-n sac, cu blaturi la pariuri sau efectiv cu mâna în „sacul” de bani al clubului!

Atletism

Sâmbătă, 27 septembrie 2025, ora 14:30, la Shopping City Buzău (parter, zona CCC), părinţii şi copiii sunt invitaţi la lansarea instalaţiei urbane „Moşteniri Invizibile”. Evenimentul aduce în atenţia comunităţii proiectul SIGUR – „Părinţi pregătiţi, copii fericiţi”, înscris la Semimaratonul Buzău 21K.
Citește mai departe...
Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile. 

 „Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

„Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.

Thumbnail   Muzeul Judeţean Buzău deschide, în acest weekend, trei expoziţii temporare: „Miros de pâine caldă. Pâinea...
Thumbnail Muzeul Județean Buzău îi invită pe toți iubitorii de cultură să petreacă sfârșitul de săptămână într-un...
Thumbnail Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu”, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean, marchează Ziua...
Thumbnail Ultima tranşă de 20 de microbuze electrice, din totalul de 61, achiziţionate de Consiliul Judeţean pentru...
Thumbnail Unul dintre proiectele de hotărâri care au fost incluse pe ordinea de zi la ultima şedinţă...

Local Breaking News

Clip de prezentare a județului Buzău filmat de campionii Kemayo și Stoica

Unele dintre cele mai cunoscute atracții ale jucețului, prezentate de ambasadori inediți. Este vorba despre Freddy Kemayo și Bogdan Stoica, două nume cu greutate ale artelor marțiale. Campionii mondiali au mers la Vulcanii Noroioși, Tabăra de Sculptură Măgura și Muzeul Județean, locații în care au filmat secvențe din clipul ce promovează gala Dynamite Fighting Show.

Citește mai departe...

Publicitate

 

 

 

 

 

 

 

 
IMAGE
Ilie Stan, antrenorul Gloriei Buzău: “Am avut oferte, dar nu am vrut să plec”
Miercuri, 15 Aprilie 2020
Ilie Stan (52 de ani) a fost un antrenor curtat în ultimele luni. Principalul echipei SCM Gloria Buzău a avut oferte de la mai multe cluburi, din... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Gloria, stop joc în acest sezon
Joi, 14 Mai 2020
- Primele șase echipe din Liga 2 merg în play-off cu punctele obținute în 24 de etape înjumătățite; - Echipele de pe locurile 7-18, printre... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Despre IMAGERIA MENTALĂ şi dezvoltarea acestei calităţi
Luni, 20 Mai 2024
Un saritor cu prajina sta minute in sir in fata liniei de start si se concentreaza, in timp ce publicul asteapta nerabdator saritura. Intrebat de ce... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
,,Sunt pe viaţă fanul tău!”, imnul Gloriei Buzău (versuri)
Sâmbătă, 04 Mai 2019
Imnul SCM Gloria Buzău a fost lansat oficial în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul clubului din Crâng. Prezenţi au fost –... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Luceafărul Buzău, la a treia promovare în Liga I la futsal!
Luni, 01 Iunie 2020
Futsalul a devenit foarte popular la Buzău în ultimii ani. Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” nu e doar fieful echipelor de hadbal de primă... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE