Amanda Stan, o sportivă canadiană cu origini buzoiene, câştigă medalii pentru România în patinajul artistic mondial

România începe să adune performanţe în patinajul artistic, o disciplină olimpică aproape străină sportivilor noştri, datorită unei adolescente din Canada. Amanda Stan (16 ani) s-a născut, locuieşte şi se antrenează peste ocean

 dar a ales să concureze pentru România de dragul ţării în care s-au născut părinţii ei.
Sportiva canadiană provine dintr-o familie de români stabilită în Toronto, Canada, Amanda fiind nepoata profesorului buzoian Nicolae Dragu, o personalitate a sportului din judeţul Buzău.   Mama sportivei, Luciana, a fost cea care i-a transmis fiicei sale visul de a deveni patinatoare, iar Amanda a bifat la nici 14 ani primele performanţe internaţionale.   „Am început să patinez pe la 4 ani şi jumătate. Mama mea m-a adus la patinoar pentru că ea a vrut să patineze în România dar nu a avut şansa. Pentru prima dată când am intrat pe gheata am ştiut că vreau să fac asta. După mulţi ani de antrenamente, în 2015 am câştigat prima competiţie importantă devenind campioana ISU Autumn Classic Internaţional după care au tot început să apară rezultatele”, a declarat Amanda Stan.   După ce a optat să renunţe la echipa de elită a Canadei, implicit la sponsorii şi avantajele statutului de până atunci, pentru a reprezenta România, sportiva a fost legitimată la clubul Hockey Ice Magic Buzău.
În 2014 a concurat pentru prima oară sub drapelul României iar performanţele nu au întârziat să apară. În toamna acelui an, la chiar primul ei concurs în care a reprezentat ţara noastră, a câştigat bronzul la competiţia internaţională ISU Crystal Skate, categoria Novice Advance.
„Am ales să reprezint România pentru că părinţii mei şi eu suntem români. Am fost în echipa de elita in Canada dar am ales să reprezint România pentru ca e un sentiment special când reprezint ţara mea”, a  declarat patinatoarea Amanda Stan.
Din cauza unei accidentări, visul Amandei de a reprezenta România la Jocurile Olimpice de iarnă din 2018 s-a spulberat. Cariera ei este însă abia la început.    Pentru a-şi îmbunătăţi punctajul mondial, va munci foarte mult la antrenamente şi competiţii internaţionale, participări pe care este nevoită să şi le finanţeze singură. Asta, deoarece a pierdut sponsorii canadieni iar federaţia română de specialitate s-a declarat prea săracă.
În puţinul timp liber pe care-l are, Amanda pictează, îşi vinde tablourile în Canada dar şi pe internet, prin site-ul amandastan.com.    Astfel încearcă talentata adolescentă să contribuie cât poate la costurile enorme pentru patinaj. Pictează mai ales peisaje şi flori, dar şi portrete, pe care a reuşit să le expună în Canda cu ajutorul profesoarei sale de artă. 
(adevarul.ro/locale/buzau)

Handbal Competitii

După un duş rece în primul joc, chiar pe teren propriu, în faşa principalei candidate la promovare, şi un success la Voluntari, care a mai reparat moralul, fetele de la volei au revenit în sala Colegiului Haşdeu pentru un nou duel, 

Citește mai departe...

Atletism

Elita atletismului balcanic şi-a dat întâlnire la Stara Zagora, în Bulgaria, la cea de-a 71-a ediţie a Campionatelor Balcanice de atletism pentru seniori, competiţie care a reunit la start sportivi din 19 ţări! 

Citește mai departe...
„CUPA SATELOR” a demarat şi la Buzău

„CUPA SATELOR” a demarat şi la Buzău

Dedicată copiilor U13 din satele şi comunele României, competiţia care a debutat pe 1 octombrie este organizată de Federaţia Română de Fotbal prin Asociaţiile Judeţene de Fotbal, în parteneriat cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

COPIII “GENERALULUI”, ÎN FAZA PE JUDEŢ

COPIII “GENERALULUI”, ÎN FAZA PE JUDEŢ

O nouă etapă din competiţia “Cupa Satelor“ s-a desfăşurat vineri, pe terenul de la Merei. Dacă în prima grupă echipa din Valea Râmnicului câştigase grupa E şi implicit calificarea la faza judeţeană, de acesată dată elevii profesorului Claudiu Ionescu au fost cei care au triumfat.

Mai aveţi timp să vă înscrieţi în Campionatul Judeţean de futsal

Mai aveţi timp să vă înscrieţi în Campionatul Judeţean de futsal

Asociaţia judeţeană de Fotbal Buzău va organiza în perioada 15 decembrie 2018 - 28 februarie 2019 cea de a doua ediţie a Campionatului Judeţean de Futsal, competiţie la care pot participa cluburile afiliate. Înscrierile  se pot face până la luni, 10 decembrie 2018 la secretariatul AJF.

 

Thumbnail Competiţia se adresează echipelor de minihandbal (copii născuţi în 2008-2009), fete şi băieţi şi este...
Thumbnail Comitetul Executiv al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Buzău a aprobat în ultima şedinţă o serie de...
Thumbnail Pentru al doilea an consecutiv munca depusă de antrenorii din cadrul Clubului Sportiv Municipal Râmnicu...
Thumbnail S-a tras cortina peste cea de-a doua ediţie a campionatului de old-boys, competiţie organizată de fostul...
Thumbnail Lucrările la viitoarea bază sportivă LPS (Concas) avansează într-un ritm spectaculos. La nici două luni...

Local Breaking News

RECOMANDĂRI PENTRU PROTEJAREA INSTALAŢIILOR INTERIOARE DE ALIMENTARE CU APĂ

Compania de Apă S.A. Buzău face următoarele recomandări tehnice, pentru preîntâmpinarea problemelor legate de riscul de ingheţ al instalaţiilor interioare aferente alimentării cu apă:

Citește mai departe...

Publicitate

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

IMAGE
LUCEAFĂRUL BUCUREŞTI, „noua generaţie” A TROFEULUI ARENA BUZOIANĂ
Sâmbătă, 09 Septembrie 2017
A treia ediţie a „Trofeului Arena Buzoiană” a fost câştigată tot de o echipă bucureşteană, este vorba despre Luceafărul Noua Generaţie,... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
„Cocalar de Buzău”, o marcă a fotbalului buzoian recunoscută de TAS
Joi, 12 Octombrie 2017
Buzăul s-a instalat definitiv pe lista ruşinii, după ce de curând Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, în Elveţia, a dat un... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Fostul jucător al Gloriei Buzău, George Timiş, cel mai tânăr locotenent de Miliţie
Vineri, 08 Septembrie 2017
Probabil puţini cunosc faptul că la vârsta de 19 ani fostul jucător al Gloriei Buzău, George Timiş, devenea cel mai tânăr locotenent de... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
PAUL MIHALACHE, UN BUZOIAN, LA CURTEA REGELUI FOTBAL
Sâmbătă, 09 Septembrie 2017
Cu siguranţă, mulţi iubitori ai fotbalului autohton au observat ”dispariţia”  lui Paul Mihalache, un arbitru promiţător, cu multe... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Luca Năstase, micul talent din Smeeni care i-a uimit pe englezi
Vineri, 29 Septembrie 2017
Marţi, 26 septembrie, a împlinit opt ani, şi este nepotul fostului primar din Smeeni, devenit celebru datorită pălăriei sale şi a stilului... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE