Fortius şi Luceafărul, victorii spectaculoase sub privirile lui Răzvan Burleanu

Agitaţie mare duminică trecuta în noua sală a Liceului cu Program Sportiv Buzău. Această locaţie a fost alternativa de rezervă, pentru găzduirea echipelor ce ne reprezintă în campionatul Ligii 2, de futsal, Fortius 2014 şi Luceafărul.

Altfel spus, duminică, cele două formaţii au primit pe terenul propriu, în cadrul rundei cu numărl 13, vizita ardelenilor de la Inter Gheorgheni şi respectiv a moldovenilor de la Bukovina Vicov Suceava.

Ambele confruntări au fost echilibrate, pline de suspans, şi la capătul cărora, buzoienii au ieşit învingători.

 

Chirică, execuţii de senzaţie

În primul meci, ACS Fortius 2014 a primit replica celor de la Inter Gheorgheni. Oaspeţii au condus cu 2-0 şi chiar dacă au fost egalaţi, la ultima fază aceştia au reuşit să intre la pauză în avantaj, 3-2. După pauză, Chirică şi Baciu au făcut un meci de senzaţie, golurile acestora completate de reuşita lui Sîrbescu s-au concretizat într-o victorie meritată, la capătul căreia cei aproximativ 200 de spectatori au aplaudat-o la scenă deschisă. Pentru trupa lui Gheorghe Hăhăianu au marcat Baciu de trei ori, Chirică tot de trei ori, două dintre ele fiind şi cele mai frumoase reuşite ale duelului şi Sîrbescu o dată.

Fortius 2014 Buzău: Nicuşor Cîrstescu, Vasile Leu, Titi Toader, Andrei Cosmin, Claudiu Pîslaru, Gabriel Sîrbescu, Daniel Poteraşu, Alexandru baciu, Ionuţ Chirică, Daniel Hăhăianu. Antrenor: Vasile Leu. Delegat: Gheorghe Hăhăianu.

 

Roman, magie pe... „parchet”

La fel de incendiar, dar poate mai plin de suspans, a fost meciul dintre Luceafărul şi Bukovina Vicov.În numai cinci minute buzoienii au fost „trăsniţi” de două ori de moldoveni. Roman şi Lungoci au colaborat perfect la fazele din care cei doi şi-au trecut în cont câte o reuşită, restabilind egalitatea. Bukovina revine în joc, însă Nicola stabileşte scorul pauzei, 4-3 pentru Luceafărul.

Moldovenii lovesc din nou rapid, imediat după reluare. Se merge umăr la umăr. Roman şi „Manciu” concretizează pentru 5-4 şi 6-5. „Generalul” face 7-5 după o combinaţie de efect cu Chirilă şi totul părea să fie în grafic pentru „trăsniţii” lui Iulică „Mondialul”. Nici pe departe. Moldovenii revin spectaculos şi restabilesc egalitatea cu un minut înainte de final. Însă, din fericire pentru ai noştri, bukovinenii comit a şasea greşeală şi Vişan aduce victoria buzoienilor din lovitură de la nouă metri.

Pentru trupa lui Trăsnea urmează restanţa cu Pro Tineret Sighişoara, ce se va dsfăşura duminică, 19 martie, de la ora 17.00, de data aceasta în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.

Luceafărul Buzău: Marius Răileanu, Sergiu Ghiţulescu, Ionuţ Roman, Nicola Vasile, Cornel Chirilă, Eduard Chivu, Robert Matei, Vali Lungoci, Claudiu Ionescu, Răzvan Clinceanu, Andrei Stancu, Ciprian Tache. Antrenor: Constantin Secăreanu. Delegat: Iulian Trăsnea.

 

De ce nu e bine că vine des la Buzău, Răzvan Burleanu!

Am perceput la modul real fenomenul fotbalistic buzoian abia după „măsura” nuielei regretatului Gheorghe Linţă. Înainte de contactul cu minunatul antrenor am fost entuziasmat de golurile date cu capul de Mircea Sandu, de la marele Sportul Studenţesc. Timpul a trecut, imaginea fotbalistului – golgheter a devenit reperul fotbalului românesc de la înălţimea scaunului de preşedinte al FRF. Pe mine nu m-a interesat ce a făcut Mircea Sandu ca Preşedinte. Eu îmi menţineam admiraţia pentru ce a făcut la echipa noastră, Gloria Buzău. Că mai târziu aveam să înţeleg că el nu a venit decât să facă o singură figuraţie şi să încaseze un comision gras, asta nu a fost şi nu îmi propun să fie treaba mea. Dar apropo la patriotismul local nu înţeleg de ce ar trebui să se simtă buzoienii „folosiţi” că un preşedinte de federaţie, acum în persoana lui Răzvan Burleanu, ne vizitează cam des. După organigrama centrală, relaţia cu Buzăul este una normală, din moment ce adjunctul preşedintelui este buzoianul Gabriel Bodescu. Din punctul meu de vedere aceasta este logica reală.

 

Ce a făcut Răzvan Burleanu la ultima vizită la Buzău

Încă din luna decembrie, când a fost prezent la Cupa Prieteniei” organizată de AJF Buzău şi tot atunci când o selecţionată a FRF-ului, printre care i-am regăsit pe Miodrag Belodedici, Jean Vlădoiu şi Răzvan Burleanu, a întâlnit selecţionata AJF-urilor condusă de Adrian Petre, preşedintele FRF a fost invitat de Gheorghe Hăhăianu şi Iulian Trăsnea, să le fie alături la unul dintre meciurile de futsal, din această primăvară. Lucru care s-a şi întâmplat.

Astfel, duminică Răzvan Burleanu, însoţit de consilierii săi, a ţinut să răspundă prezent invitaţiei. În drumul spre Buzău, echipa FRF-ului a fost întâmpinată de preşedintele AJF Buzău – Adrian Petre, la Limpeziş, unde au asistat la partida dintre Voinţa din localitate şi Căldărăşti. Aceştia şi-au făcut simţită prezenţa în Sala de Sport a Liceului cu Program Sportiv din Buzău, unde au urmărit cele două partide de futsal. Mai mult, Răzvan Burleanu a ţinut să îi recompenseze pe puştii de la Viitorul Buzău, care au oferit un mic spectacol fotbalistic în pauza dintre cele două partide, dăruindu-le din partea forului pe care îl conduce mingii de joc.

Vizita preşedintelui FRF s-a încheiat cu tradiţionalele autografe şi fotografii, alături de cei care au ţinut să participe la acest eveniment.

 

Handbal Competitii

La sfârşitul săptămânii trecute, 11-12 martie, sala CSS din Buzău a fost gazda turneului semifinal, la minivolei, competiţie la care au participat sportivi născuţi 2004 şi mai tineri, şi la care au participat echipele CSS Buzău, CSS „Nicu Gane” Fălticeni, CS Arcada Galaţi.

Citește mai departe...

Atletism

Sprintera buzoiană, Marina Andreea Baboi, legitimată la LPS Buzău şi CSA Steaua Bucureşti, eleva profesorilor Doina Voinea şi Gabriel Nicolau, singura reprezentantă a judeţului nostru în competiţiile atletice internaţionale, în 2017,

Citește mai departe...
„Concas” şi „Locomotiva”, retrocedate fotbalului buzoian

„Concas” şi „Locomotiva”, retrocedate fotbalului buzoian

Veste excelentă pentru iubitorii fotbalului buzoian şi a sportului, în general: două foste baze sportive, în jurul cărora se crease un brand local, vor fi reintroduse în circuitul fotbalistic, după ce ani buni fuseseră abandonate, din motive mai mult sau mai puţin susţinute

Două medalii pentru lotul “buzoian”, la Campionatele Europene

Două medalii pentru lotul “buzoian”, la Campionatele Europene

Rachetomodelismul buzoian se menţine în topul internaţional, dovadă şi rezultatele obţinute de sportivii coordonaţi de Lucian Şercăianu la recent disputatele Campionate Europene de la Wroclawek, în Polonia.

Drumul spre LIGĂ, deschis! Ştiinţa Bucureşti – SCM Gloria Buzău 22-32 (10-14)

Drumul spre LIGĂ, deschis! Ştiinţa Bucureşti – SCM Gloria Buzău 22-32 (10-14)

Echipa feminină de handbal a făcut un pas uriaş către promovarea directă în Liga Naţională. Sâmbătă, la Bucureşti, SCM Gloria şi-a surclasat principala contracandidată, Ştiinţa, şi s-a detaşat în fruntea clasamentului după doar 4 etape. Găzduită de “Iris Sports Arena”,

Au alunecat pe „rulmenţi”: HC Buzău – Atletico Alexandria 25-26 (11-11)

Au alunecat pe „rulmenţi”: HC Buzău – Atletico Alexandria 25-26 (11-11)

După un start perfect în primele două etape ale noului sezon, cu o victorie obţinută pe teren propriu cu CSU Târgovişte şi în deplasare la Braşov, echipei masculine de handbal i-a fost tăiat elanul duminică, în Sala Sporturilor “Romeo Iamandi”, în etapa a 3-a a Diviziei A.

AUTO TUning

Stiri auto 4Tuning

 

Thumbnail În perioada 26 – 30 septembrie, fotbaliştii  Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au...
Thumbnail Buzoianul Horaţio Zaharia, veteran al atletismului, a obţinut medalii la Campionatul Balcanic în aer liber de...
Thumbnail Şeful secţiei de atletism din cadrul SCM Gloria Buzău şi totodată antrenor la Clubul Sportiv Şcolar,...
Thumbnail Agitaţie mare şi entuziasm pe măsură sâmbătă la Verneşti, în prejma terenului de fotbal. Motivul a fost...
Thumbnail Marţi, 26 septembrie, a împlinit opt ani, şi este nepotul fostului primar din Smeeni, devenit...

Local Breaking News

DJST Buzău: ANUNŢ DE PARTICIPARE în cadrul proiectului “Program naţional de formare“ | Iată condiţiile de participare

Direcţia Judeţeană pentru Sport și Tineret Buzău organizează, în cadrul proiectului “Program naţional de formare“ în luna septembrie, activitatea de selecţie a 25 de tineri,

Citește mai departe...

Primăria Buzău organizează campionat de table, şah şi rummy pentru pensionari

Primăria Buzău organizează special pentru pensionarii din judeţul Buzău între 25 şi 29 septembrie o competiţie la table, şah şi rummy.

Citește mai departe...

Publicitate

 

IMAGE
LUCEAFĂRUL BUCUREŞTI, „noua generaţie” A TROFEULUI ARENA BUZOIANĂ
Sâmbătă, 09 Septembrie 2017
A treia ediţie a „Trofeului Arena Buzoiană” a fost câştigată tot de o echipă bucureşteană, este vorba despre Luceafărul Noua Generaţie,... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
GLORIA, la a treia neprezentare
Vineri, 15 Septembrie 2017
Portivit sansanews.ro, marţi, la sediul lichidatorului judiciar EVA CONT SPRL, a avut loc al treilea termen al licitaţiei constând în bunurile... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Fostul jucător al Gloriei Buzău, George Timiş, cel mai tânăr locotenent de Miliţie
Vineri, 08 Septembrie 2017
Probabil puţini cunosc faptul că la vârsta de 19 ani fostul jucător al Gloriei Buzău, George Timiş, devenea cel mai tânăr locotenent de... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
PAUL MIHALACHE, UN BUZOIAN, LA CURTEA REGELUI FOTBAL
Sâmbătă, 09 Septembrie 2017
Cu siguranţă, mulţi iubitori ai fotbalului autohton au observat ”dispariţia”  lui Paul Mihalache, un arbitru promiţător, cu multe... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Cezar Ionescu şi Cristi Fliter, 18 partide, în Champions League
Vineri, 15 Septembrie 2017
Liga Campionilor, cea mai importantă competiţie intercluburi la nivel mondial de minifotbal, a fost organizată de Federaţia Europeană de... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE