Liga a III-a

VICTORIE ÎN DERBY-ul cu RĂDĂUŢI

SCM Gloria şi-a trecut sâmbătă în cont alte trei puncte, după o dispută deloc uşoară cu Bucovina Rădăuţi, echipă aflată la momentul jocului pe ultima treaptă a podiumului. Cum liderul Oţelul a dispus cu acelaşi scor de echipa din Roman, 

lupta pentru promovare continuă, cu cele două grupări mergând cap la cap.

Cei care anticipau un meci dificil cu Rădăuţiul nu s-au înşelat câtuşi de puţin. Cu foştii stelişti Dorin Goian şi Daniel Bălan în componenţă, unul ca antrenor principal şi celălalt ca jucător, oaspeţii şi-au jucat şansa cu multă ardoare, nu rare fiind momentele când buzoienii au fost puşi cu adevărat în pericol de oponenţii lor. Împrumutând parcă din tenacitatea fostului fundaş de la Steaua şi de la echipa naţională, bucovinenii au evoluat fără complexe pe terenul vice-liderului, deşi adversarul era condamnată să nu mai facă paşi greşiţi. Căci remiza de pe teren propriu smulsă in-extremis de Miroslava mai provoacă şi acum coşmaruri buzoienilor.

Debutul de joc este favorabil oaspeţilor, care se prezintă ca o echipă solidă şi controlează ostilităţile în primele zece minute. În minutul 12 însă, C.Petre găseşte inteligent o pasă printre fundaşii adverşi, iar coechipierul său Catană nu iartă din interiorul careului şi deschide scorul, în uralele celor peste 2000 de spectatori, atraşi la stadion de vremea plăcută şi de perpectivele unui duel foarte intens. Buzoienii încearcă să speculeze moemntul, dar acelaşi jucător care a marcat mai iroseşte două situaţii bune de gol.

Ciprian Petre marchează superb cu un lob de manual, dar reuşita sa este anulată pentru un fault în atac la o fază anterioară. Reenit după accidentare, portarul Gurău este pus şi el la treabă de adversari, care doresc să profite de o uşoară nesiguranţă afişată de portarul gazdelor. Din fericire, acesta îşi va reveni şi după pauză şi va apăra tot ce a fost de apărat, contribuind şi el decisiv la acest succes. Repriza se încheie cu o reluare frumoasă cu capul marca Mădălin Puşcă, dar portarul rădăuţean este atent şi reţine cu siguranţă.

Imediat după reluare, buzoienii îşi trec în cont o imensă ocazie de gol, balonul lovind bara porţii bucovinenilor. Aceştia nu stau pe gânduri şi egalează la faza următoare. Din fericire, au egalat doar la bare, şutul unui jucător echipat sâmbătă în albastru zguduind încheietura barelor, la o fazăla care întreaga asistenţă a amuţit. Din fericire, după o oră de joc conturile se încheie definitiv – Androne centrează perfect la firul ierbii de pe dreapta, iar omniprezentulC. Petre apare prompt la întâlnirea cu balonul şi îl trimite simplu în plasă cu latul, fără speranţe pentru portarul advers. Ultima jumătate de oră este din nou dominată de oaspeţi, dar portarul Gurău intervine eficient şi spectaculos de fiecare dată, aducând aminte de forma excelentă pe care o traversa înainte de accidentarea la picior.

Gloria învinge aşadar cu un scor până la urmă comfortabil şi rămâne în coasta liderului Oţelul, la egalitate de puncte, dar cu un golaveraj inferior. Cu siguranţă că dacă se va merge la fel, meciul retur din Crâng va căpăta un aspect decisiv. Până atunci, însă, mai sunt destule etape de jucat, iar Miroslava, Suceava sau Rădăuţiul au demonstrat oricând că pot încurca. Sau, de ce nu, şi celelalte echipe, pentru că în acest sezon surprizele pot apărea la tot pasul.

O menţiune specială şi pentru arbitrul partidei, Ana-Maria Terteleac din Berceni, care a dus la capăt cu succes un meci deloc uşor, având în vedere şi miza acestuia. Sigură pe ea, mereu aproape de fază, tânăra arbitră de centru a impresionat plăcut asistenţa, care la final a răsplătit prestaţia ei cu binemeritate aplauze. Iată deci că se poate...

 

Lassana Camara, debut promiţător

Dincolo de frumoasa arbitră de centru, atenţia publicului s-a îndreptat şi către ultima achiziţie a echipei din Crâng. Cu numărul 77, în fromaţia antrenată de George Timiş, Vsile Tudose şi Mihai Dinu şi-a făcut apariţia un jucător de culoare, Lassana Camara. Provenit din Guineea –Bissau, dar născut la Lisabona, mijlocaşul care a mai jucat în trecut la Olhanense, dar a avut şi scurte apariţii la echipe mai cu nume, precum Braga,Valladolid sau chiar Benfica Lisabona, a impresionat asistenţa prin travaliul pe care l-a depus pe tot parcursul jocului. În plus, „Sana”, cum scria pe tricou, a ridicat de câteva ori asistenţa în picioare prin cascade de driblinguri sau recuperări şi pase spectaculoase. La prima vedere, omul chiar pare genul de jucător care aduce un plus echipei. Rămâne de văzut ce se va mai întâmpla în etapele ce vor veni.

SCM GLORIA BUZĂU – BUCOVINA RĂDĂUŢI  2-0 (1-0)

Au marcat:Catană (12), C. Petre (60)

SCM GLORIA:Gurău, Androne, Ceauşel, C.Puşcă, Drăguţ, C. Petre (cpt) (Botea), Camara, Oprea, M.Puşcă, Truţă (Mihalache), Catană (Roman)   Antrenor: George Timiş

BUCOVINA:Puianu, Alecsandru, Vişinar, Vitu (cpt), D. Bălan, Stănescu, Busuioc (Ciobanu), Dănilă, Cerlincă (Stoian), Coromă (Ungureanu), Ionesi  Antrenor: Dorin Goian

Au arbitratAna-Maria Terteleac (Berceni), Cosmin Ciocan (Turnu Măgurele) şi Liviu Barbu (Videle)

Observatori:Radu Petre (Bucureşti) şi Vasile Vamanu (Vaslui)

 

(Articol: Florian NECULAI)

 

Handbal Competitii

După un duş rece în primul joc, chiar pe teren propriu, în faşa principalei candidate la promovare, şi un success la Voluntari, care a mai reparat moralul, fetele de la volei au revenit în sala Colegiului Haşdeu pentru un nou duel, 

Citește mai departe...

Atletism

Elita atletismului balcanic şi-a dat întâlnire la Stara Zagora, în Bulgaria, la cea de-a 71-a ediţie a Campionatelor Balcanice de atletism pentru seniori, competiţie care a reunit la start sportivi din 19 ţări! 

Citește mai departe...
„Concas” şi „Locomotiva”, retrocedate fotbalului buzoian

„Concas” şi „Locomotiva”, retrocedate fotbalului buzoian

Veste excelentă pentru iubitorii fotbalului buzoian şi a sportului, în general: două foste baze sportive, în jurul cărora se crease un brand local, vor fi reintroduse în circuitul fotbalistic, după ce ani buni fuseseră abandonate, din motive mai mult sau mai puţin susţinute

Două medalii pentru lotul “buzoian”, la Campionatele Europene

Două medalii pentru lotul “buzoian”, la Campionatele Europene

Rachetomodelismul buzoian se menţine în topul internaţional, dovadă şi rezultatele obţinute de sportivii coordonaţi de Lucian Şercăianu la recent disputatele Campionate Europene de la Wroclawek, în Polonia.

Drumul spre LIGĂ, deschis! Ştiinţa Bucureşti – SCM Gloria Buzău 22-32 (10-14)

Drumul spre LIGĂ, deschis! Ştiinţa Bucureşti – SCM Gloria Buzău 22-32 (10-14)

Echipa feminină de handbal a făcut un pas uriaş către promovarea directă în Liga Naţională. Sâmbătă, la Bucureşti, SCM Gloria şi-a surclasat principala contracandidată, Ştiinţa, şi s-a detaşat în fruntea clasamentului după doar 4 etape. Găzduită de “Iris Sports Arena”,

Au alunecat pe „rulmenţi”: HC Buzău – Atletico Alexandria 25-26 (11-11)

Au alunecat pe „rulmenţi”: HC Buzău – Atletico Alexandria 25-26 (11-11)

După un start perfect în primele două etape ale noului sezon, cu o victorie obţinută pe teren propriu cu CSU Târgovişte şi în deplasare la Braşov, echipei masculine de handbal i-a fost tăiat elanul duminică, în Sala Sporturilor “Romeo Iamandi”, în etapa a 3-a a Diviziei A.

 
 

Thumbnail Forfotă mare marţea trecută în faţa şcolii din Cîndeşti, acolo unde un grup de elevi ai şcolii...
Thumbnail Veste excelentă mai ales pentru SCM Gloria Buzău şi HC 2012 Buzău care vor evolua din toamnă pe...
Thumbnail Adrian Petre, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Buzău a aniversat luni 37 de ani, prilej pentru...
Thumbnail După un an mai mult decât reuşit, în care au bifat un titlu de campioană judeţeană, o Supercupă...
Thumbnail Tur de campionat remarcabil pentru echipa antrenată de tânărul şi ambiţiosului Ionuţ Damir, încununat...

Local Breaking News

Noutăţi în transportul public local. Vor fi amenajate noi chioşcuri pentru bilete de călătorie

Trans Bus SA Buzău va înfiinţa 12 centre de unde buzoienii îşi vor putea procura tichete de călătorie ori abonamente pentru ca şoferii de autobuze să nu mai piardă vremea cu eliberarea biletelor.

Citește mai departe...

Echipamente ultramoderne de imagistică medicală vor ajunge în dotarea Spitalului Judeţean

Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău se numără printre cele 34 de unităţi sanitare din ţară care primesc echipamente medicale de ultimă generaţie.

Citește mai departe...

Publicitate

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

IMAGE
LUCEAFĂRUL BUCUREŞTI, „noua generaţie” A TROFEULUI ARENA BUZOIANĂ
Sâmbătă, 09 Septembrie 2017
A treia ediţie a „Trofeului Arena Buzoiană” a fost câştigată tot de o echipă bucureşteană, este vorba despre Luceafărul Noua Generaţie,... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
„Cocalar de Buzău”, o marcă a fotbalului buzoian recunoscută de TAS
Joi, 12 Octombrie 2017
Buzăul s-a instalat definitiv pe lista ruşinii, după ce de curând Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, în Elveţia, a dat un... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Fostul jucător al Gloriei Buzău, George Timiş, cel mai tânăr locotenent de Miliţie
Vineri, 08 Septembrie 2017
Probabil puţini cunosc faptul că la vârsta de 19 ani fostul jucător al Gloriei Buzău, George Timiş, devenea cel mai tânăr locotenent de... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
PAUL MIHALACHE, UN BUZOIAN, LA CURTEA REGELUI FOTBAL
Sâmbătă, 09 Septembrie 2017
Cu siguranţă, mulţi iubitori ai fotbalului autohton au observat ”dispariţia”  lui Paul Mihalache, un arbitru promiţător, cu multe... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Luca Năstase, micul talent din Smeeni care i-a uimit pe englezi
Vineri, 29 Septembrie 2017
Marţi, 26 septembrie, a împlinit opt ani, şi este nepotul fostului primar din Smeeni, devenit celebru datorită pălăriei sale şi a stilului... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE