Gloria, stop joc în acest sezon

- Primele șase echipe din Liga 2 merg în play-off cu punctele obținute în 24 de etape înjumătățite;
- Echipele de pe locurile 7-18, printre care şi SCM Gloria Buzău, nu vor mai juca în acest sezon, iar ultimele trei clasate nu vor retrograde;
Federația Română de Fotbal a oficializat, joi, 14 mai, scenariul câștigător la voturi în videoconferința cu reprezentanții cluburilor din Liga 2, desfășurată cu o zi în urmă, privind modul de încheiere a actualei ediții de campionat, 2019/2020. Informații despre modul în care se va termina acest sezon au fost prezentate în exclusivitate de Liga2.ro imediat după încheierea ședinței dintre FRF și oficialii echipelor.
Joi, Comitetul de Urgență al FRF s-a întrunit și a adoptat planul pentru încheierea acestui sezon de eșalon secund. Acesta nu va fi valabil în situația în care Comitetul Executiv al FRF nu îl va aproba.
Primele șase echipe din Liga 2 merg în play-off cu punctele obținute în 24 de etape înjumătățite
Astfel, s-a decis ca primele șase cluburi din Liga 2 (UTA Arad, CS Mioveni, Turris Oltul Turnu Măgurele, Campionii FC Argeș, Petrolul Ploiești și Rapid), singurele care au solicitat licența pentru participarea în Liga 1, să dispute un play-off cu o singură manșă, constând în cinci etape, cu mențiunea că echipele de pe primele trei poziții (UTA, CS Mioveni și Turris) vor disputa trei din cele cinci jocuri pe teren propriu.
Echipele vor porni în play-off-ul cu un număr de puncte înjumătățit față de cum aveau după 24 de etape desfășurate în acest sezon regulat. Primele două clasate după încheierea celor cinci etape vor promova direct în Liga 1, în timp ce formația de pe poziția a treia va disputa cu joc de baraj cu locul 6 din play-out-ul Ligii 1.
Data la care va avea loc tragerea la sorți pentru stabilirea meciurilor play-off-ului nu a fost stabilită până acum, nici modalitatea de desfășurare a barajului pentru menținerea / promovarea în Liga 1, dacă va avea loc într-o singură manșă sau două. Totodată, nici datele de disputare ale acestor jocuri nu au fost anunțate.
Cluburilor li s-a transmis în videoconferință că etape se vor juca în datele 4 iulie, 11 iulie, 18 iulie, 25 iulie și 1 august. Barajul va fi în jurul datei de 5 august.
Clasamentul cu care se va intra în play-off-ul Ligii 2, cu punctele înjumătățite:
1.UTA Arad 0 0 0 0 0-0  25 pct.
2.CS Mioveni 0 0 0 0 0-0 36-22 20*
3.Turris Oltul Turnu Măgurele 0 0 0 0 0-0 20*
4.Campionii FC Argeş 0 0 0 0 0-0 19
5.Petrolul Ploieşti 0 0 0 0 0-0 19
6.Rapid 0 0 0 0 0-0 19*
Echipele de pe locurile 7-18, printre care şi SCM Gloria Buzău nu vor mai juca în acest sezon, iar ultimele trei clasate nu vor retrograda
Cluburilor clasate pe pozițiile 7-18, printre carese află şi SCM Gloria Buzău, nu vor mai disputa niciun meci în competiție în actualul sezon, urmând ca niciunul să nu retrogradeze.
”Federația Română de Fotbal și-a asumat rolul de a lua decizii și de a adopta măsuri spre binele fotbalului pe termen mediu și lung. Deciziile au fost luate într-un mod transparent, în urma dialogului cu membrii afiliați, aceștia completând și un chestionar online, astfel încât Federația Română de Fotbal a cunoscut în detaliu situația fiecărui club și modul în care a fost afectat de pandemia COVID-19”, a anunțat FRF printr-un comunicat.
 
Despre noul format al Ligii 2, din ediția 2020/2021, FRF nu a comunicat nimic. Practic, în noul sezon ar trebui să participe 23 de cluburi (16 sau 15 din Liga 2, 2 sau 3 din Liga 1 și 5 din Liga 3). Se așteaptă, cel mai probabil, să se vadă câte echipe vor dori și vor putea să participe în Liga 2, ținând cont de condițiile solicitate după ieșirea din această pandemie de COVID-19.
Restul clasamentului Ligii 2, ediția 2019/2020, după 24 de etape, care va fi ”înghețat”:
7. Metaloglobus Bucureşti 23 10 7 6 28-20 37 pct.
8. SCM Gloria Buzău 23 9 6 8 35-27 33
9. Farul Constanţa 23 9 6 8 27-20 33
10. Viitorul Pandurii Târgu Jiu 22 9 6 7 30-25 33
11. ASU Politehnica Timișoara 22 8 8 6 20-12 32
12. Dunărea Călăraşi 23 8 7 8 29-30 31
13. Ripensia Timișoara 23 6 10 7 28-34 28
14. Universitatea Cluj 23 5 12 6 29-26 27
15. CSM Reșița 22 6 6 10 30-35 24
16. Concordia Chiajna 22 6 6 10 20-30 24
17. FK Csikszereda 23 5 7 11 17-33 22
18. Sportul Snagov** 23 2 3 18 16-59 9
19. Pandurii Târgu Jiu 23 1 5 17 10-53 8
**Sportul Snagov a fost exclusă din competiție și s-a desființat. Ea nu va mai fi prezentă în Liga 2 în noua ediție.
Iată comunicatul FRF privind încheierea ediție 2019/2020 a Ligii 2:
”Comitetul de Urgență al FRF a validat joi, 14 mai, scenariul dezbătut și agreat de cluburile participante în Liga 2 prin care competiția va continua doar pentru cluburile clasate pe primele 6 locuri înaintea întreruperii cauzate de pandemia COVID-19.
Administrația FRF a dezbătut împreună cu reprezentanții cluburilor din eșalonul secund scenariile propuse de Departamentul Competiții pentru ca sezonul 2019-2020 să fie finalizat.
În cadrul întâlnirii care a avut loc miercuri, prin videoconferință, s-au prezentat trei posibile scenarii, iar 15 cluburi au fost în favoarea variantei de a organiza un play-off între primele șase, iar pentru celelalte formații sezonul să se termine. Au mai existat două abțineri și o opțiune pentru scenariul în care toate cele 14 etape ar fi trebuit să se dispute.
Astfel, cele 6 cluburi – singurele care au solicitat licența pentru participarea în Liga 1 în sezonul 2020-2021, astfel încât integritatea sportivă să nu aibă de suferit – vor disputa un play-off constând în 5 etape (o singură manșă), cu mențiunea că echipele de pe primele trei poziții vor disputa 3 din cele 5 jocuri pe teren propriu. Clasamentul va fi actualizat cu rezultatele din aceste ultime 5 runde în urma înjumătățirii punctelor acumulate până la data de 16 martie 2020.
Echipele clasate pe primele două locuri la finalul play-off-ului vor promova direct în Liga 1, în timp ce formația de pe poziția a treia va disputa cu joc de baraj cu locul 6 din play-out-ul Ligii 1.
Tragerea la sorți a play-off-ului care va încheia sezonul 2019-2020 în Liga 2 va fi realizată de Departamentul Competiții al FRF la o dată ce va fi anunțată ulterior. De asemenea, modalitatea de desfășurare a barajului pentru menținerea / promovarea în Liga 1 va fi stabilită și comunicată ulterior, ținând cont de data reluării competițiilor pe teritoriul României.
În cazul cluburilor clasate pe pozițiile 7-18 în Liga 2, acestea nu vor mai disputa niciun meci în competiție în actualul sezon, urmând ca nicio echipă din eșalonul secund să nu retrogradeze.
Obiectivele FRF în cadrul dezbaterilor cu membrii afiliați și în luarea deciziilor privind competițiile sunt și vor rămâne în continuare:
- Siguranța și sănătatea suporterilor, a jucătorilor, a staff-ului și a tuturor persoanelor angrenate în organizarea unei competiții sportive;
- Sustenabilitatea financiară a cluburilor;
- Producerea celui mai mic nivel de nedreptate pentru toate cluburile participante;
- Specificitatea fiecărui eșalon.
 
În pregătirea scenariilor pentru încheierea Ligii 2 și în stabilirea calendarului pentru finalul sezonului au fost luate în considerare atât Ordinul comun al Ministerului Tineretului și Sportului și al Ministerului Sănătății privind obligativitatea de a intra în cantonament carantinat timp de două săptămâni, cât și necesitatea unei perioade de pregătire de minimum trei săptămâni până la reluarea competiției, dar și situația financiară a cluburilor în ceea ce privește numărul de meciuri pe care îl pot disputa.
În această perioadă, din cauza situației create de pandemie, Federația Română de Fotbal și-a asumat rolul de a lua decizii și de a adopta măsuri spre binele fotbalului pe termen mediu și lung. Deciziile au fost luate într-un mod transparent, în urma dialogului cu membrii afiliați, aceștia completând și un chestionar online, astfel încât Federația Română de Fotbal a cunoscut în detaliu situația fiecărui club și modul în care a fost afectat de pandemia COVID-19”.
(Sursa: liga2.prosport.ro)

Atletism

Stadionul de atletism de la marginea municipiului Buzău se află într-un amplu proces de reabilitare, iar la finalul lucrărilor, arena va beneficia de o pistă nouă de alergare, o tribună cu 1.500 de locuri, vestiare moderne şi tabelă de marcaj electronică.

Citește mai departe...
„CUPA SATELOR” a demarat şi la Buzău

„CUPA SATELOR” a demarat şi la Buzău

Dedicată copiilor U13 din satele şi comunele României, competiţia care a debutat pe 1 octombrie este organizată de Federaţia Română de Fotbal prin Asociaţiile Judeţene de Fotbal, în parteneriat cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

COPIII “GENERALULUI”, ÎN FAZA PE JUDEŢ

COPIII “GENERALULUI”, ÎN FAZA PE JUDEŢ

O nouă etapă din competiţia “Cupa Satelor“ s-a desfăşurat vineri, pe terenul de la Merei. Dacă în prima grupă echipa din Valea Râmnicului câştigase grupa E şi implicit calificarea la faza judeţeană, de acesată dată elevii profesorului Claudiu Ionescu au fost cei care au triumfat.

Lanurile şi Zărneşti, la pas,  Limpeziş şi Săgeata, cu emoţii

Lanurile şi Zărneşti, la pas, Limpeziş şi Săgeata, cu emoţii

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Buzău a programat miercuri sferturile de finală ale fazei judeţene a Cupei României, două echipe obţinând calificarea în semifinale la pas şi alte două cu emoţii.

 

 

Thumbnail Ovidiu Ionescu, hobby-uri noi în izolarea din Germania: „Specialitatea mea este banana bread!” Cei mai buni...
Thumbnail Marina Baboi, se află printre primii sportivi buzoieni reveniţi la antrenamente. Odată cu...
Thumbnail Cei mai buni tineri gimnaști români au semnat cu Steaua. Frați gemeni, buzoienii Robert și Gabriel...
Thumbnail Consiliul de Administrație al Federaţiei Române de Handbal a decis, să nu acorde titlurile în...
Thumbnail Imnul SCM Gloria Buzău a fost lansat oficial în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la...

Local Breaking News

Asfaltări masive în nordului judeţului

Preşedintele Neagu anunţă încă o etapă importantă de asfaltări, anul acesta cele mai mari şantiere fiind organizate pe drumurile din nordul judeţului. Odată reabilitate şi modernizate drumurile, se va putea vorbi inclusiv despre relansarea domeniului turismului

Citește mai departe...

Proiect european de patru milioane de lei, la Consiliul Judeţean Buzău

Un proiect de aproape patru milioane de lei pentru reducerea birocrației și simplicarea procedurilor în cadrul Consiliului Județean Buzău a primit finanțare din fonduri europene. Anunțul privind semnarea contractului a fost făcut luni de Ministerul Lucrărilor Publice,

Citește mai departe...

Publicitate

 

 

 

 

 

 

 
IMAGE
Ilie Stan, antrenorul Gloriei Buzău: “Am avut oferte, dar nu am vrut să plec”
Miercuri, 15 Aprilie 2020
Ilie Stan (52 de ani) a fost un antrenor curtat în ultimele luni. Principalul echipei SCM Gloria Buzău a avut oferte de la mai multe cluburi, din... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
FRF a decis anularea competițiilor de copii și juniori
Vineri, 01 Mai 2020
Până să ia o decizie în privința continuării sau nu a campionatelor Liga 1, 2 și 3, Federația Română de Fotbal a decis, miercuri, 29... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Un jucător al Gloriei, voluntar în Noaptea de Înviere
Luni, 20 Aprilie 2020
Iulian Roșu, mijlocașul de 25 de ani al celor de la Gloria Buzău, campion al Ligii 1 cu FCSB și Astra Giurgiu, a fost voluntar în Noaptea de... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Luceafărul Buzău, la a treia promovare în Liga I la futsal!
Luni, 01 Iunie 2020
Futsalul a devenit foarte popular la Buzău în ultimii ani. Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” nu e doar fieful echipelor de hadbal de primă... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE