BUZĂUL, (RE)DEBUT CU DREPTUL ÎN LIGA SECUNDĂ (rezumat)

Finalul stagiunii trecute a Ligii a III-a a adus Buzăului o binemeritată promovare şi şansa de a ocupa un loc în liga secundă, într-o ediţie parcă mai atractivă ca niciodată. Nume grele precum Rapid, Petrolul, Universitatea Cluj, FC Argeş,

 UT Arad, Dunărea Călăraşi sau Concordia Chiajna şi-au exprimat deja intenţia de promovare imediată, astfel că bătălia se anunţă extraordinar de încinsă. Până însă a ajunge să dea piept cu cei menţionaţi mai sus, SCM Gloria Buzău a trebuit să depăşească cu bine atât emoţiile debutului, cât şi un adversar care s-a dovedit foarte tenace, nou-promovata AFK Csikszereda Miercurea Ciuc.

Peste 5000 de spectatori au ţinut să fie alături de băieţii lui Ilie Stan, luând cu asalt porţile stadionului, pentru a obţine mult doritul loc în tribună. De partea cealaltă, roş-negrii au fost încurajaţi şi ei de 30 de fani, care şi-au dat în petec încă din secunda 30, scandând provocator numele ţării vecine. Din fericire, suporterii buzoieni nu au dat curs provocării, iar lucrurile au fost mai mult decât OK din acest punct de vedere, până la finalul jocului. Linişte a fost şi pe teren, acolo unde arbitrul Coza a apelat de numai două ori la cartonaşul galben, câte o dată pentru fiecare echipă.

Gazdele au intrat mai bine în joc, dar fundaşul Gîţ a tras puţin peste poartă, iar Tucaliuc şi V. Munteanu au trimis spre poartă din poziţii similare, de fiecare dată portarul Bordas fiind la post şi boxând inspirat. După ce şutul aceluiaşi Munteanu este respins in-extremis cu capul de un fundaş advers, oaspeţii au o perioadă de zece minute în care domină partida, dar şuturile lui Bencze şi Soufiane sunt respinse de portarul Balauru prin acelaşi procedeu. Finalul de repriză este dominat tot de buzoieni, cu Chipirliu în prim-plan, dar principalul marcator al echipei din sezonul trecut nu a prins cea mai bună zi şi la pauză scorul a rămas alb, 0-0. Asta deşi la ultima fază V. Alexandru a trimis bine direct din lovitură liberă de la peste 30 de metri, iar portarul harghitean a reuşit cu greu să respingă de sub bară.

După ce Barta şi Magyari îşi trec în cont două bun şanse de gol, iar Chipirliu trage departe de poartă din lovitură liberă, se produce şi deschiderea scorului. V. Munteanu ia o acţiune pe cont propriu, balonul ajunge la Tucaliuc şi puştiul venit de la Viitorul lui Hagi marchează cu un şut plasat de la 18 metri. Cu cinci minute înainte de final oaspeţii au o ultimă tresărire, dar Hodgyai trage puternic din careu, însă în plasa laterală. Şi astfel s-a scris istoria meciului de la Buzău!

Cu doi jucători din vechea echipă în primul unsprezece, Enescu şi Chipirliu, şi alţi doi pe bancă, Konate şi Calu, SCM Gloria debutează cu victorie în noul sezon şi merge la Timişoara, conform declaraţiilor propriului antrenor, pentru a reveni cu punct(e) din disputa cu Ripensia. De cealaltă parte, Valentin Suciu a recunoscut cu mult fair-play superioritatea echipei buzoiene şi a considerat victoria gazdelor pe deplin meritată. Pe harghiteni îi aşteaptă săptămâna viitoare un joc dificil acasă, contra echipei Metaloglobus Bucureşti.

SCM GLORIA BUZĂU- AFK CSIKSZEREDA M.CIUC 1-0 (0-0)

A marcat:Tucaliuc (64)

Cartonaşe galbene:Balgiu / Eder Gonzalez

SCM GLORIA:Balauru, Gîţ, Ioniţă, Ghinga, Enescu, Vîlsan (72 Luptak), Balgiu, Tucaliuc, Munteanu (72 Calu), Alexandru (cpt), Chipirliu (83 Huiban)  Antrenor: Ilie Stan

AFK CSIKSZEREDA:Bordas, Palmeş, Csonka, Lalic, Fodor, Veres (cpt), Gonzalez, Barta, Soufiane, Magyari ( 59 Hodgyai), Bencze (59 Bara) Antrenor: Valentin Suciu

Au arbitratIonuţ Coza (Cernica - Ilfov), Florin Pucheanu (Ulmi - Dâmboviţa) şi Cosmin Bojan (Târgu Mureş)

 Observatori: Silviu Crângaşu (Ploieşti) şi Ciprian Anton (Suceava)

 

(Articol: Florian NECULAI / foto: facebook / Gloria Buzau Fotbal)

 

Atletism

Marina Baboi a început perfect sezonul în aer liber la atletism. La sfârşitul acestei săptămâni, sportiva de la SCM Gloria Buzău a reuşit să câştige patru titluri naţionale la campionatele ce s-au desfăşurat pe Stadionul “Nicolae Dobrin”

Citește mai departe...
„CUPA SATELOR” a demarat şi la Buzău

„CUPA SATELOR” a demarat şi la Buzău

Dedicată copiilor U13 din satele şi comunele României, competiţia care a debutat pe 1 octombrie este organizată de Federaţia Română de Fotbal prin Asociaţiile Judeţene de Fotbal, în parteneriat cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

COPIII “GENERALULUI”, ÎN FAZA PE JUDEŢ

COPIII “GENERALULUI”, ÎN FAZA PE JUDEŢ

O nouă etapă din competiţia “Cupa Satelor“ s-a desfăşurat vineri, pe terenul de la Merei. Dacă în prima grupă echipa din Valea Râmnicului câştigase grupa E şi implicit calificarea la faza judeţeană, de acesată dată elevii profesorului Claudiu Ionescu au fost cei care au triumfat.

Lanurile şi Zărneşti, la pas,  Limpeziş şi Săgeata, cu emoţii

Lanurile şi Zărneşti, la pas, Limpeziş şi Săgeata, cu emoţii

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Buzău a programat miercuri sferturile de finală ale fazei judeţene a Cupei României, două echipe obţinând calificarea în semifinale la pas şi alte două cu emoţii.

Consiliul Judeţean Buzău -

Şedinţa ordinară

a lunii octombrie, 2019

 

Proiectele de hotărâre care vor fi supuse aprobării în şedinţa ordinară din data de 31 octombrie 2019

Thumbnail CSA RONIN DYN BUZAU, avându-l ca preşedinte pe Sempai Gabi Frăţilă, a fost gazda unui...
Thumbnail Veşti excelente de la Palatul Copiilor Buzău. Voicu Teodor – Mihnea, elev al cercului de şah...
Thumbnail Luni, 6 mai, la Buzău a avut loc a doua întâlnire regională din cadrul noului proiect al Şcolii...
Thumbnail Imnul SCM Gloria Buzău a fost lansat oficial în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la...

Local Breaking News

Sala Sporturilor “Romeo Iamandi” va fi preluată de Primăria Buzău

În şedinţa de săptămâna trecută, consilierii locali municipali au aprobat solicitarea transmiterii Sălii Sporturilor “Romeo Iamandi” din domeniul public al statului şi din Administrarea Ministerului şi Sporturilor prin Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, în domeniul public al Primăriei Buzău.

Citește mai departe...

Publicitate

 

 

 

 

 

 

 

 
IMAGE
Ion Viorel, reconfirmat în funcţia de... blatist
Marți, 29 Ianuarie 2019
După cum se ştie, fostul antrenor al defunctei FC Gloria Buzău, Viorel Ion, a fost suspendat din sport pentru doi ani pentru trucarea unor meciuri... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
„Cocalar de Buzău”, o marcă a fotbalului buzoian recunoscută de TAS
Joi, 12 Octombrie 2017
Buzăul s-a instalat definitiv pe lista ruşinii, după ce de curând Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, în Elveţia, a dat un... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Fostul jucător al Gloriei Buzău, George Timiş, cel mai tânăr locotenent de Miliţie
Vineri, 08 Septembrie 2017
Probabil puţini cunosc faptul că la vârsta de 19 ani fostul jucător al Gloriei Buzău, George Timiş, devenea cel mai tânăr locotenent de... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
„Eu cred că Dumnezeu le-a aşezat aşa cum a trebuit”
Luni, 14 Ianuarie 2019
Lideră în seria I - SCM Gloria Buzău s-a reunit săptămâna trecută în vederea pregătirii sezonului de primăvară. Fără înfrângere în... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Marina Baboi şi Ovidiu Ionescu, sportivii anului la SCM Gloria Buzău! Handbalul feminin, cea mai...
Vineri, 28 Decembrie 2018
Sportul buzoian a cunoscut în 2018 un adevărat moment de cotitură, bifând unul dintre cei mai buni ani din istoria recentă. Acest lucru n-ar... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE