“MANITA“ BUZĂUL, “ALBII“ MERG MAI DEPARTE

FC Buzău a trecut miercuri la pas de AS Recolta Gheorghe Doja în cea de-a patra fază a Cupei României. Jocul, disputat pe o bază cochetă, dar cu o suprafaţă de joc foarte moale şi denivelată din comuna ialomiţeană, a fost la discreţia elevilor lui Cristian Pustai,

 care au marcat de cinci ori şi au ratat cu seninătate cel puţin încă pe atât. O repriză buzoienii au avut şi avantaj numeric, după o eliminare pentru cumul de cartonaşe galbene în tabăra gazdelor.

 Jucătorii de la FC Buzău nu au dat  nicio şansă adversarilor şi au controlat ostilităţile pe toată durata, puşi în gardă de faptul că în cupă se poate întâmpla orice. Oaspeţii au intrat mai bine în joc şi, după ce abia revenitul Paţurcă a trimis puţin alături din lovitură liberă, au reuşit să dezmorţească tabela de marcaj. Un şut anemic al lui Chică-Roşă este iniţial reţinut, apoi scăpat inexplicabil în plasă de portarul advers. Două minute mai târziu, acelaşi atacant buzoian este lansat spre poarta adversă, targe oarecum ciudat, dar balonul sare şi mai ciudat peste portarul ieşit în întâmpinare şi se face 0-2.

 Din acest moment lucrurile se mai liniştesc, gazdele acuză şocul primirii a două goluri rapide, iar Paţurcă, Rogac şi Ekollo de două ori ratează cu seninătate ocazii mari de gol. La cealaltă poartă, tânărul Dragoş Horeboiu, titularizat în premieră, intervine bine cu piciorul la un şut din careu trimis de un adversar. Pefinald e repriză, jucătorii de la Recolta joacă parcă o idée mai dezinvolt, dare totul se năruie în minutul 45, după ce Ionuţ Ene vede al doilea avertisment, pentru un fault la centrul terenului. Cu 2-0 la pauză şi om în plus o repriză întreagă, lucrurile păreau a merge clar în favoarea echipei buzoiene.

Mai ales că în minutul 47 Neacşu este bine angajat în careu de un coechipier şi marchează cu sânge rece. Buzoienii nu se opresc aici şi, după o fază prelungită de atac, Gaitan, intrat şi el după pauză, deviază în plasă un şut al unui coechipier şi duce scorul la un neverosimil 4-0. Cu calificarea deja tranşată, cei echipaţi în alb complet mai reduc turaţia motoarelor, iar imprecizia lui Manea, ghinionul lui Neacşu sau intervenţiile bune ale portarului advers fac ca scorul să nu se modifice. Nici Horeboiu nu şomează în poarta Buzăului, acesta intervenind providenţial la o mare ocazie de gol a gazdelor. După un contraatac ca la carte, Rogac este lăsat “cu jokerul jos”, cum se spune în fotbal, şi nu poate rata cu poarta goală.

Un joc frumos şi liniştit se aprinde brusc pe final, după ce nervii columbianului John Mondragon cedează şi este eliminat, împreună cu un adversar. La starea accentuată de nervozitate a contribuit din plin şi o manieră de arbitraj confuză, care a abundat în erori. Iar intervenţia dură asupra jucătorului de la FC Buzău nu este  scuză pentru tentativele acestuia de a îşi face singur dreptate.

 Se termină 0-5, iar Buzăul face pasul către turul următor al competiţiei. Alături de formaţia din Crâng, în şaisprezecimi s-au mai calificat: Politehnica TimişoaraŞomuz Fălticeni, ACSO Filiaşi, FC Hermannstadt şi CS Hunedoara, Minaur Baia Mare, CA Oradea, Poli Iaşi, Ripensia Timişoara, FK Csikszereda, CSM Slatina, Concordia Chiajna, Petrolul Ploieşti, Unirea Slobozia şi Dunărea Călăraşi.

Cupa României / Etapa 4

ACS Recolta Gheorghe Doja – AS Fotbal Club Buzău 0-5 (0-2)

Au marcat: Adi Chică Roşă (12, 15), Ionuţ Neacşu (47), Pablo Gaitan (51), Dumitru Rogac (78)

AS FC Buzău:Dragoş Horeboiu – Bogdan Oteliţă, Kamil Wiktorski, Daniel Vîrtej, Călin Toma, Ariel Lopez, Paul Paţurcă, Dumitru Rogac, Malolo Ekollo, Dragoş Lazăr, Adi Chică-Roşă.

Au mai jucat:Ionuţ Neacşu, Alexandru Munteanu, Alin Manea, Pablo Gaitan, Mondragon John;

Rezerve neutilizate:Relu Stoian – Alin Cârstocea, Cristian Ciobanu, Tudor Oltean

(Florian NECULAI)

Atletism

Marina Baboi, cea mai bună atletă din România în probele de 100 și 200 m, îi va avea alături la cea mai importantă competiție de atletism pe care țara noastră o găzduiește în premieră, Campionatele Europene pe Echipe, pe mama și tatăl ei, care vin să îi facă galerie.

Citește mai departe...
„Ţinutul Buzăului” va fi vizitat şi evaluat de experţii UNESCO

„Ţinutul Buzăului” va fi vizitat şi evaluat de experţii UNESCO

Evaluatorii vor ajunge în România la jumătatea lunii viitoare, mai exact pe 15 septembrie . Echipa este formată din doi experţi, unul din Grecia şi celălalt Olanda, iar vizita pe meleagurile buzoiene va dura patru zile.

Buzăul, primul judeţ care accesează fonduri din exerciţiul financiar 2021-2027, prin ADR Brăila!

Buzăul, primul judeţ care accesează fonduri din exerciţiul financiar 2021-2027, prin ADR Brăila!

200 de milioane de euro, pentru reabilitarea tronsonului Vintilă Vodă (Podu Muncii) – Lopătari (Plaiul Nucului), 203K

Şoseaua care leagă Buzăul de Prahova, aproape finalizată

Şoseaua care leagă Buzăul de Prahova, aproape finalizată

„Lucrările de modernizare a DJ 102C Cislău - Buda Crăciuneşti - Prahova sunt aproape de finalizare. Zona are multe de oferit, iar acesta este un prim pas pentru revitalizarea turistică. Peisajele ne încântă privirea, iar istoria locurilor de aici este fascinantă”,

Oameni frumoşi, iniţiative pe măsură!

Oameni frumoşi, iniţiative pe măsură!

“Un nou teritoriu prinde contur şi am convingerea că se va dezvolta armonios. Este vorba despre Plaiul Bâscilor, ce aduce la aceeaşi masă Siriul, Gura Teghii, Chiojdu, Nehoiu, Cătina, Pătârlagele, Calvini, Cislău, Vipereşti. Sunt onorat că am participat la lansarea acestui proiect, 

Thumbnail Lansată în 2018 de FRF şi cu un succes veritabil prin peste 10.000 de copii U13 participanţi la...
Thumbnail De obicei ma descurc binisor cu vorbele. Dar acum... Povestea marelui campion, provenind dintr-o familie...
Thumbnail În calitate de „Ambasador” al copiilor cu autism, acesta va participa pentru a doua oară la...
Thumbnail Un nou stadion, ultramodern, va fi construit în municipiul Buzău, după cum a anunţat preşedintele...
Thumbnail Program / rezultate / clasament

Local Breaking News

„Zilele Chişinăului”, eveniment inedit pentru buzoieni

La jumătatea săptămânii viitoare sunt programate manifestările unui eveniment inedit pentru buzoieni, totodată cu încărcătură emoţională aparte: pe 16 septembrie, Garda Naţională de la Alba Iulia va deschide evenimentul major Zilele Chişinăului La Buzău,

Citește mai departe...

DJST BUZĂU - COMUNICAT DE PRESĂ!

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Buzău organizează în perioada 14 iunie – 26 noiembrie 2021, concursul local de proiecte de tineret 2021. Detalii suplimentare referitoare la concurs, inclusiv metodologia, se pot obţine de pe site-ul Ministerului Tineretului şi Sportului

Citește mai departe...

Publicitate

 

 

 

 

 

 

 
IMAGE
Ilie Stan, antrenorul Gloriei Buzău: “Am avut oferte, dar nu am vrut să plec”
Miercuri, 15 Aprilie 2020
Ilie Stan (52 de ani) a fost un antrenor curtat în ultimele luni. Principalul echipei SCM Gloria Buzău a avut oferte de la mai multe cluburi, din... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Gloria, stop joc în acest sezon
Joi, 14 Mai 2020
- Primele șase echipe din Liga 2 merg în play-off cu punctele obținute în 24 de etape înjumătățite; - Echipele de pe locurile 7-18, printre... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
FRF a decis anularea competițiilor de copii și juniori
Vineri, 01 Mai 2020
Până să ia o decizie în privința continuării sau nu a campionatelor Liga 1, 2 și 3, Federația Română de Fotbal a decis, miercuri, 29... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
,,Sunt pe viaţă fanul tău!”, imnul Gloriei Buzău (versuri)
Sâmbătă, 04 Mai 2019
Imnul SCM Gloria Buzău a fost lansat oficial în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul clubului din Crâng. Prezenţi au fost –... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Luceafărul Buzău, la a treia promovare în Liga I la futsal!
Luni, 01 Iunie 2020
Futsalul a devenit foarte popular la Buzău în ultimii ani. Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” nu e doar fieful echipelor de hadbal de primă... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE