“VOINŢA LANURILE” RĂMÂNE SPECIALISTA CUPEI

După un meci nebun, care a avut cam de toate, echipa lui Tase Lăptoiu a reuşit să se impună în prelungiri în finala cupei României, faza pe judeţ. Încurajaţi puternic de un grup numeros de susţinători, jucătorii echipaţi în albastru au depăşit la limită, 3-2, pe SCM Gloria Buzău

 şi au câştigat trofeul pentru a patra oară din ultimele zece acte finale disputate..

În ciuda precipitaţiilor abundente căzute miercuri, gazonul stadionului din Râmnicu Sărat s-a prezentat în condiţii foarte bune, lucru demn de apreciat.  De altfel, iniţiativa AJF Buzău de a stabili finala în municipiul amintit a fost una lăudabilă, autorităţile locale râmnicene punând umărul la prezentarea unui spectacol complet.

Două dintre echipele care, alături de TEAM Săgeata, au luptat până la final pentru supremaţie în Liga a IV-a au făcut din nou spectacol, aşa cum s-a petrecut în ultima etapă de campionat, disputată la Buzău. Şi doar ratarea monumentală a lui Babageanu din finalul meciului a făcut ca rezultatul de 3-3 din campionat să nu se repete şi în Cupă. Şi nu a lipsit astfel mult ca partida să se decidă la faimoasele lovituri de penalitate.

Nu au lipsit nici momentele tensionate. Centralul Chiricioiu a acordat cinci cartonaşe roşii. Câte două de fiecare parte jucătorilor, şi unul delegatului râmnicenilor.

 Cu un moral bun după victoria de la Sarichioi din turul barajului pentru promovare, buzoienii au început jocul cu piciorul pe acceleraţie şi după numai nouă minute au deschis scorul, după o frumoasă fază colectivă – Bobe execută bine o lovitură liberă, Cîmpeanu recentrează şi D. Ioniţă marchează cu un şut din interiorul careului.

Şase minute mai târziu, un contraatac perfect al râmnicenilor, “Canache” Istrate pătrunde mult prea uşor pe partea dreaptă şi îl serveşte perfect pe Chiriţă, care scăpat de sub supraveghere de Crăciun, şutează plasat şi restabileşe egalitatea.

Titular în acest meci, conform principiului rotaţiei practicat la formaţia buzoiană, portarul Geantă se opune cu succes unui şut puternic trimis de Chiriţă din careu. Istrate reia şi el spre poartă cu capul, după un corner, dar fără probele pentru adversari. Mare ocazie pentru SCM Gloria în final de repriză, după ce “Vanez” Cîmpeanu pătrunde în stilu-i carcteristic pe partea stângă însă balonul trimis puternic de acesta loveşte stâlpul din dreapta lui Savone. Ultimul cuvânt îl are Gabi Mihăescu, dar şutul său din lovitură liberă este prea slab pentru a îl învinge pe portarul advers.

A doua repriză debutează cu şutul lui Ignat, reţinut bine de portarul buzoian. La cealaltă poartă, buzoienii revin în avantaj după ce Bobe marchează superb din lovitură liberă. De remarcat frumuseţea schemei buzoienilor, dar şi execuţia perfectă a lui Bobe, care l-a lăsat fără replică pe Savone. Nistoroiu trage bine, dar portarul Gloriei reţine, în vreme ce la poarta cealaltă Bobe, Cîmpeanu şi Codreanu ratează din poziţii favorabile, lucru pe care aveau să îl regrete în cele din urmă la final. Chiriţă ratează intercepţia pe şase metri la o centrare a lui Lazăr în faţa porţii, după care căpitanul Voinţei trimite puţin peste din lovitură liberă.

Situaţia avea să se complice pentru “roş-albaştrii” în minutul 77. Oprea vede al doilea cartonaş galben în acest meci şi implicit pe cel roşu. Mai mult, Babageanu este bruscat de Milea în suprafaţa de pedeapsă însă Chiricioiu lasă jocul să curgă. “Fluieraşul” ia câteva minute mai târziu o altă decizie, spunem noi şi mai importantă. Milea îl faultează e Babageanu din spate iar Chiricioiu scoate cartonaşul galben pentru a-l taxa. Fiind al doilea râmniceanul ar fi trebuit să fie eliminat. Banca tehnică a Voinţei explodează şi pătrunde pe teren cerându-i socoteală lui Chiricioiu pentru faultul acordat şi mai ales pentru decizia pe care urma să o ia, aceea de a-l elimina pe Milea. Presiunea celor de pe banca tehnică sau, după cum spun unele surse, la recomandarea observatorului Daniel Ţicklea, acesta a ascuns cartonaşul galben. Cert este că Milea a rămas în teren, roşu primind Ghiţulescu fără a schimba echilibrul din teren acesta fiind înlocuit cu câteva minute mai devreme.

Schimbare inspirată a lui Lăptoiu care îl aruncă în luptă pe “Mica” Feraru. Acesta, la o fază prelungită de atac a râmncenilor, pune presiune pe Bobe care înscrie cu un şut puternic din interiorul careului, însă în propria poartă. Şi cum nimic important nu s-a mai petrecut până la finalul celor 90 de minute… s-a intrat în prelungiri.

Primele 15 minute au fost marcate de două momente majore: golul de 3-2 pentru Lanurile (precedat, se pare de un offside), şi eliminarea atacantului buzoian Gabriel Bobe, pentru cumul de cartonaşe galbene. Plus un şut slab al căpitanului Lazăr, peste poartă.

Foarte abrupt începe şi mitanul secund de prelungiri, cu eliminarea lui Gurguiatu, tot pentru două galbene. În tribune ajunge şi delegatul echipei, simpaticul Mihăiţă Radu, cel care mai devreme efectuase involuntar o alunecare marca Sergio Ramos…

 Finalul de joc aparţine elevilor tandemului de antrenori Tudose-Timiş, dar reduta râmnicenilor rezistă, iar Sava este pur şi simplu de nebătut. Acesta plonjează, degajează, boxează, face totul pentru ca echipa lui să părăsească terenul victorioasă. Ceea ce se şi întâmplă, Voinţa Lanurile cucerind un nou trofeu pe plan judeţean, în uralele suporterilor veniţi atât din municipiul Râmnicu Sărat cât şi din comuna Ziduri.

Să precizăm că spectacolul fotbalistic, cât şi cel de la final, onor Asociaţiei Judeţene de Fotbal Buzău şi în special preşedintelui Adrian Petre, a fost urmărit din tribună de Gabriel Bodescu, mâna dreaptă a preşedintelui FRF – Răzvan Burleanu, primarul Sorin Cârjan, primarul Nicolae Nedelcu, Dragoş Ceauşel, Marian Dorobanţu, Ion Cazan, şi alţi oameni de fotbal.                   

Pentru buzoieni urmează sâmbătă returul jocului de baraj pentru promovare. La ora 20.00, SCM Gloria va primi replica Pescăruşului Sarichioi Junior, chiar pe stadionul din Crâng. Cât despre disputa cu Lanurile, aceasta se va reedita în Supercupa Judeţeană. Un lucru benefic şi pentru echipa buzoiană, care are astfel ocazia de a se verifica într-un joc official, cu un adversar redutabil. Cu siguranţă că Vanez, Puşcă şi colegii lor vor căuta revanşa într-un nou duel cu o echipă pe care în actualul sezon nu au reuşit să o învingă, cele trei dueluri de până acum consemnând două remize şi un succes al celor din  Lanurile. Sau încă o remiză, dacă luăm în calcul doar primele 90 de minute regulamentare.

La final, Preşedintele AJF – Adrian Petre a înmânat medalii, cupe şi diploma ambelor echipe, arbitrilor, observatorilor şi golgheterului Ligii 4 – Mihai Babageanu.

SCM GLORIA BUZĂU –VOINŢA LANURILE 2-3 ( 1-1) (2-2)

Au marcat: Dr. Ioniţă (9), Bobe (52) / (15), Bobe (88 autog.), Feraru (92)

Cartonaşe roşii: Oprea (77), Bobe (93), respectiv Ghiţulescu (84),Gurguiatu (108)

SCM Gloria Buzău:  Geantă, Crăciun, Puşcă (cpt), Ceauşel, Oprea, Mihăescu (Zaplaic), Ioniţă, Bobe, Cîmpeanu , Codreanu (Bădiţă), Muşat (Babageanu).  Antrenori: George Timiş şi Vasile Tudose

Voinţa Lanurile: Sava, Anton (Eftimie), Milea, Gurguiatu, Ghiţulescu (Lungu), Istrate, Nistoroiu, Lazăr (cpt), Nistor (Voinea), Ignat (Feraru), Chiriţă.  Antrenor: Tase Lăptoiu

Au arbitrat Bogdan Chiricioiu, Eugen Alexandru şi Alexandru Naum

Observatori AJF Buzău: Romeo Lungu şi Daniel Ţiclea

 

(Articol: Florian NECULAI / foto: Gabriel CERNAT)

Handbal Competitii

La sfârşitul săptămânii trecute, 11-12 martie, sala CSS din Buzău a fost gazda turneului semifinal, la minivolei, competiţie la care au participat sportivi născuţi 2004 şi mai tineri, şi la care au participat echipele CSS Buzău, CSS „Nicu Gane” Fălticeni, CS Arcada Galaţi.

Citește mai departe...

Atletism

Elita atletismului balcanic şi-a dat întâlnire la Stara Zagora, în Bulgaria, la cea de-a 71-a ediţie a Campionatelor Balcanice de atletism pentru seniori, competiţie care a reunit la start sportivi din 19 ţări! 

Citește mai departe...
„Concas” şi „Locomotiva”, retrocedate fotbalului buzoian

„Concas” şi „Locomotiva”, retrocedate fotbalului buzoian

Veste excelentă pentru iubitorii fotbalului buzoian şi a sportului, în general: două foste baze sportive, în jurul cărora se crease un brand local, vor fi reintroduse în circuitul fotbalistic, după ce ani buni fuseseră abandonate, din motive mai mult sau mai puţin susţinute

Două medalii pentru lotul “buzoian”, la Campionatele Europene

Două medalii pentru lotul “buzoian”, la Campionatele Europene

Rachetomodelismul buzoian se menţine în topul internaţional, dovadă şi rezultatele obţinute de sportivii coordonaţi de Lucian Şercăianu la recent disputatele Campionate Europene de la Wroclawek, în Polonia.

Drumul spre LIGĂ, deschis! Ştiinţa Bucureşti – SCM Gloria Buzău 22-32 (10-14)

Drumul spre LIGĂ, deschis! Ştiinţa Bucureşti – SCM Gloria Buzău 22-32 (10-14)

Echipa feminină de handbal a făcut un pas uriaş către promovarea directă în Liga Naţională. Sâmbătă, la Bucureşti, SCM Gloria şi-a surclasat principala contracandidată, Ştiinţa, şi s-a detaşat în fruntea clasamentului după doar 4 etape. Găzduită de “Iris Sports Arena”,

Au alunecat pe „rulmenţi”: HC Buzău – Atletico Alexandria 25-26 (11-11)

Au alunecat pe „rulmenţi”: HC Buzău – Atletico Alexandria 25-26 (11-11)

După un start perfect în primele două etape ale noului sezon, cu o victorie obţinută pe teren propriu cu CSU Târgovişte şi în deplasare la Braşov, echipei masculine de handbal i-a fost tăiat elanul duminică, în Sala Sporturilor “Romeo Iamandi”, în etapa a 3-a a Diviziei A.

 

Thumbnail Veste excelentă mai ales pentru SCM Gloria Buzău şi HC 2012 Buzău care vor evolua din toamnă pe...
Thumbnail Adrian Petre, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Buzău a aniversat luni 37 de ani, prilej pentru...
Thumbnail După un an mai mult decât reuşit, în care au bifat un titlu de campioană judeţeană, o Supercupă...
Thumbnail Tur de campionat remarcabil pentru echipa antrenată de tânărul şi ambiţiosului Ionuţ Damir, încununat...
Thumbnail România începe să adune performanţe în patinajul artistic, o disciplină olimpică aproape străină sportivilor...

Local Breaking News

Noutăţi în transportul public local. Vor fi amenajate noi chioşcuri pentru bilete de călătorie

Trans Bus SA Buzău va înfiinţa 12 centre de unde buzoienii îşi vor putea procura tichete de călătorie ori abonamente pentru ca şoferii de autobuze să nu mai piardă vremea cu eliberarea biletelor.

Citește mai departe...

Echipamente ultramoderne de imagistică medicală vor ajunge în dotarea Spitalului Judeţean

Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău se numără printre cele 34 de unităţi sanitare din ţară care primesc echipamente medicale de ultimă generaţie.

Citește mai departe...

Publicitate

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

IMAGE
LUCEAFĂRUL BUCUREŞTI, „noua generaţie” A TROFEULUI ARENA BUZOIANĂ
Sâmbătă, 09 Septembrie 2017
A treia ediţie a „Trofeului Arena Buzoiană” a fost câştigată tot de o echipă bucureşteană, este vorba despre Luceafărul Noua Generaţie,... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
„Cocalar de Buzău”, o marcă a fotbalului buzoian recunoscută de TAS
Joi, 12 Octombrie 2017
Buzăul s-a instalat definitiv pe lista ruşinii, după ce de curând Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, în Elveţia, a dat un... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Fostul jucător al Gloriei Buzău, George Timiş, cel mai tânăr locotenent de Miliţie
Vineri, 08 Septembrie 2017
Probabil puţini cunosc faptul că la vârsta de 19 ani fostul jucător al Gloriei Buzău, George Timiş, devenea cel mai tânăr locotenent de... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
PAUL MIHALACHE, UN BUZOIAN, LA CURTEA REGELUI FOTBAL
Sâmbătă, 09 Septembrie 2017
Cu siguranţă, mulţi iubitori ai fotbalului autohton au observat ”dispariţia”  lui Paul Mihalache, un arbitru promiţător, cu multe... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Luca Năstase, micul talent din Smeeni care i-a uimit pe englezi
Vineri, 29 Septembrie 2017
Marţi, 26 septembrie, a împlinit opt ani, şi este nepotul fostului primar din Smeeni, devenit celebru datorită pălăriei sale şi a stilului... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE