D'ale lu' Traian

„ELEVII” LUI ADRIAN IACOB ŞI „FABIO CAPELLO”, LA EGALITATE

Puţină lume ştie că între Penitenciarul Focşani şi CRAP Buzău (Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă) există un protocol pe care şefii celor două unităţi ţin să-l respecte.
Pe 13 iunie, Adrian Iacob, directorul Penitenciarului Foşani şi Relu Ionescu, şeful CRAP Buzău au hotărât o nouă întâlnire între reprezentanţii celor două unităţi. De această dată, gazdă a fost Buzăul. Pentru că orice întâlnire se încheie cu un meci de fotbal, şi de această dată a fost la fel.
Relu Ionescu, alias „Fabio Capello”, cu subalternul său Laurenţiu Cristea, zis „Cocoş cu creastă”, au trecut la fapte. Au închiriat terenul Galactic de la Viorel Ion. S-a discutat cu fostul ecuson FIFA, arbitrul Cristian Teodorescu, pentru a arbitra partida. Au aprovizionat restaurantul cu cele necesare (vin de Greceanca, ţuică de Calvini), precum şi cele mai bune preparate, dintre care n-a lipsit un delicios miel făcut la groapă.
„Fabio Capello” a avut şi invitaţi de seamă, Laurenţiu Pantazi (comandantul IPJ Buzău), George Băcanu, Gabi Ibriş, Vali Clinciu, dar şi fata colonelului Cucu (portarul echipei) - Laura, cunoscută şahistă de mare perspectivă, elevă la Colegiul Naţional „B. P. Hasdeu” din Buzău.
Tricourile echipei buzoiene au fost achiziţia lui „Cocoş”, fotbalist de toată isprava în timpul liber, de la echipa Unirea Zoreşti din Liga a V-a. Iată şi trupa aliniată în teren de Relu Ionescu, în rolul lui Fabio Capello (extraordinată asemănare cu antrenorul italian): Constantin Cucu (colonelul din Pogoanele, finul lui Relu Ionescu), Florin Mihalaşcu (însoţit de managerul său George Băcanu), Laurenţiu Cristea (zis „Cocoş”), Ionuţ Datcu, Daniel Turcu „Otomanu”, Nicolae Grozavu (responsabil şi cu muzica), Florin Constantin „Chiaburu”, Cornel Anton, Valerică David, Marian Şerban „Ciumara”, Daniel Nica şi Felix Cruceanu.
Focşănenii, conduşi la acest joc de Ion Diţă (şi jucător în repriza secundă) au aliniat următorul lot: Dănuţ Savid, Georgian Balaş, Marinică Ionescu, Paul Nicolae, Daniel Tudorie, Costin Borş, Alin Baloşin, Ştefan Oană, Cristea Liscănoiu. Şef de galerie: Gigi Strava, iar observator, buzoianul Stelian Tudor.
Meciul începe în dominarea gazdelor, cu invective adresate de pe margine lui Floricel Mihalaşcu. A intervenit managerul  George Băcanu, cel care a îmblânzit galeria: „Băi, fraţilor, lăsaţi-mă să-l vând şi după aceea puteţi să-l înjuraţi”. Şi Floricel se întăreşte moral, centrează perfect, iar Turcu înscrie uşor şi 1-0 pentru buzoieni. Turcu, în mare formă, şutează cu capul în bară. O greşeală de neiertat în tabăra gazdelor şi Valerică David înscrie în propria poartă. Floricel are o ocazie uriaşă, rămâne singur cu portarul, încearcă o figură a la Messi, se pierde şi ratează lamentabil un prilej enorm de a marca. M. Ionescu ajunge singur cu portarul Cucu, dar nu reuşeşte să înscrie. Portarul vrâncean se remarcă prin două intervenţii la şuturile lui Turcu şi Nicolae Grozavu. Un 1-1 la pauză.
Repriza secundă începe cu o fază spectacol creată de buzoieni şi finalizată cu un cap al lui Turcu, scos în corner de portarul Savid. Se remarcă şi Cucu la şutul expediat de Borş. M. Ionescu şutează în bară, apoi norocul lui Cucu.
„Cocoş” şutează puternic, dar Savid reţine din doi timpi. Borş îşi ia inima în dinţi, driblează şi şutează precis pentru 1-2. M. Ionescu şutează iar în bară. Mare norocos Cucu. Nicolae Grozavu, căpitanul buzoienilor şutează pe jos pentru 2-2. Balonul atinge din nou bara la şutul lui Paul Nicolae.
Floricel Mihalaşcu îl încearcă pe nea’ Cristi, fostul arbitru al finalei de Cupa Campionilor Europeni - Juventus cu Hamburg şi lovitură liberă de la 7 metri. Execută cu precizie Turcu şi Buzăul conduce cu -2. Grozavu poate desprinde echipa-gazdă, dar şutul său cu capul este scos de Savid. La focşăneni intră şi Gheorghe Alexescu.
M. Ionescu şutează pentru a treia oară în bară. Turcu ratează dintr-o poziţie favorabilă, iar M. Ionescu, după ce driblează şi portarul, reuşeşte egalarea finală.
Relu Ionescu, zis Fabio Capello, ia microfonul şi înmânează diplome alcătuite cu texte gen Academia Caţavencu. Marinică Ionescu câştigă o diplomă la categoria „Partenerul barelor”. Ion Diţă se impune la categoria „Şeful are întotdeauna dreptate!”. Costin Borş câştigă la secţiunea „Cel mai penetrant atacant”, iar Paul Nicolae la „Apărătorii patriei”. Daniel Tudorie este „Omul invizibil”, iar portarul Dănuţ Savid este „Paznicul Beciului Domnesc”. Ştefan este „Nevăzut, necunoscut”, iar Cristi Liscănoiu este declarat „Omul tereselor”. Arbitrul Cristian Teodorescu primeşte titlul de „Fluierul de aur”. Nicolae Grozavu este declarat „Jucătorul meciului”, iar Laurenţiu Cristea este declarat „Cocoşul cu creastă”. Un premiu special a primit şi Marina Nistor pentru deservirea făcută. Florin Mihalaşcu declară apoi că este foarte bucuros de tranzacţia făcută cu persoana sa. L-a făcut pe George Băcanu boier. A mai spus că l-a indispus mesajul de pe tricou cu Apă de Azuga, el ştiind de la noi că dacă apă bei, apă joci. Adevăr grăieşti Florinache!.
Arbirul Cristian Teodorescu a ţinut să specifice că a dat penalty la faza lui Florin Mihalaşcu pentru a linişti tribuna care fierbea când mingea ajungea la numărul 6 (purtat de Florin Mihalaşcu). A fost bucuros că a putut rezolva o problemă delicată. Şi câte n-a rezolvat la viaţa sa!
Şi Fabio Capello era fericit că a scăpat de mustrările tribunei, vânzându-l pe Florin aşa cum Becali vindea roţi de caşcaval în Turcia, după Revoluţie.
Soseşte apoi şi cel mai important oaspete, Adrian Iacob, directorul Penitenciarului Focşani, însoţit de soţia sa. Din partea AJF Buzău, primeşte diploma de merit pentru încurajarea sportului vrâncean. Despre Adrian Iacob se poate scrie o pagină întreagă. Este un ardelean din Tg. Mureş, vorbeşte fără grabă dar la obiect. Este un erudit, de o nobleţe rar văzută. A întârziat la meci, venind tocmai de la Tg. Mureş, dar locuieşte în Focşani.
La toamnă ne-a invitat special la revanşă. Îi mulţumim şi-i promitem că nu vom rata întâlnirea.
S-a întreţinut evident cu Fabio Capello, plecând apoi cu soţia mai devreme. Un om adevărat acest Adrian Iacob.
La masă au rămas cei mai rezistenţi, evident cu Floricel Mihalaşcu şi Cocoş în frunte, ajutaţi de „Chiaburul”, Daniel Nica, Cucu, Nicolae Grozavu. O petrecere deosebită, pe care participanţii n-o vor uita uşor.
Ne vom revedea la toamnă cu siguranţă pe teren vrâncean. Până atunci, buzoienii se vor antrena la Pogoanele unde au fost invitaţi de colonelul Cucu, un om cu un har deosebit.
 

Atletism

Sâmbătă, 27 septembrie 2025, ora 14:30, la Shopping City Buzău (parter, zona CCC), părinţii şi copiii sunt invitaţi la lansarea instalaţiei urbane „Moşteniri Invizibile”. Evenimentul aduce în atenţia comunităţii proiectul SIGUR – „Părinţi pregătiţi, copii fericiţi”, înscris la Semimaratonul Buzău 21K.
Citește mai departe...
Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile. 

 „Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

„Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.

Thumbnail   Muzeul Judeţean Buzău deschide, în acest weekend, trei expoziţii temporare: „Miros de pâine caldă. Pâinea...
Thumbnail Muzeul Județean Buzău îi invită pe toți iubitorii de cultură să petreacă sfârșitul de săptămână într-un...
Thumbnail Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu”, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean, marchează Ziua...
Thumbnail Ultima tranşă de 20 de microbuze electrice, din totalul de 61, achiziţionate de Consiliul Judeţean pentru...
Thumbnail Unul dintre proiectele de hotărâri care au fost incluse pe ordinea de zi la ultima şedinţă...

Local Breaking News

Clip de prezentare a județului Buzău filmat de campionii Kemayo și Stoica

Unele dintre cele mai cunoscute atracții ale jucețului, prezentate de ambasadori inediți. Este vorba despre Freddy Kemayo și Bogdan Stoica, două nume cu greutate ale artelor marțiale. Campionii mondiali au mers la Vulcanii Noroioși, Tabăra de Sculptură Măgura și Muzeul Județean, locații în care au filmat secvențe din clipul ce promovează gala Dynamite Fighting Show.

Citește mai departe...

Publicitate

 

 

 

 

 

 

 

 
IMAGE
Ilie Stan, antrenorul Gloriei Buzău: “Am avut oferte, dar nu am vrut să plec”
Miercuri, 15 Aprilie 2020
Ilie Stan (52 de ani) a fost un antrenor curtat în ultimele luni. Principalul echipei SCM Gloria Buzău a avut oferte de la mai multe cluburi, din... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Gloria, stop joc în acest sezon
Joi, 14 Mai 2020
- Primele șase echipe din Liga 2 merg în play-off cu punctele obținute în 24 de etape înjumătățite; - Echipele de pe locurile 7-18, printre... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Despre IMAGERIA MENTALĂ şi dezvoltarea acestei calităţi
Luni, 20 Mai 2024
Un saritor cu prajina sta minute in sir in fata liniei de start si se concentreaza, in timp ce publicul asteapta nerabdator saritura. Intrebat de ce... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
,,Sunt pe viaţă fanul tău!”, imnul Gloriei Buzău (versuri)
Sâmbătă, 04 Mai 2019
Imnul SCM Gloria Buzău a fost lansat oficial în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul clubului din Crâng. Prezenţi au fost –... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Luceafărul Buzău, la a treia promovare în Liga I la futsal!
Luni, 01 Iunie 2020
Futsalul a devenit foarte popular la Buzău în ultimii ani. Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” nu e doar fieful echipelor de hadbal de primă... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE