Consiliul Judeţean Buzău a parafat contractul pentru derularea celei mai mari investiţii de reabilitare şi modernizare a infrastructurii rutiere judeţene. Este vorba despre cea mai mare sumă extrabugetară atrasă de Consiliul Judeţean, aceasta având valoarea de 80 de milioane de euro.
Banii vor fi folosiţi pentru încheierea programului de modernizare a celui mai lung drum judeţean, DJ 203K, tronsonul care va intra în lucru fiind situat între Podul Muncii (Vintilă – Vodă) şi Plaiul Nucului (Lopătari), pe o lungime de 30 de kilometri.
Finanțarea a fost obţinută prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027, din Fondul European de Dezvoltare Regională, iar valoarea totală a proiectului este de 601.310.496,21 cu TVA inclus (121.139.146,66 euro), din care valoarea eligibilă este de 397.103.999,99 lei (80 mil euro).
Conform declaraţiilor preşedintelui Neagu, alături de directorul Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Est, Luminița Mihailov – prezentă la Buzău cu ocazia semnării contractului de finanțare, la acest moment este în curs licitaţia pentru atribuirea contractului de execuţie, iar avantajul câştigătorului va fi că etapa de proiectare este deja realizată, ca urmare a implicării echipei de specialişti din cadrul Consiliului Judeţean, care a identificat o finanţare europeană, astfel că va putea fi vorba despre o scurtare a termenului de execuţie cu cel puţin doi ani.
Pe tronsonul respectiv, constructorul are de executat 11 poduri, iar lucrările efective constau în modernizarea structurii existente, colectarea şi evacuarea dirijată a apelor pluviale, realizarea de trotuare, calibrarea albiilor în zona podurilor amenajate, lucrări pentru protecţia malurilor sau lucrări pentru devierea reţelelor de apă potabilă sau a celor de distribuţie a energiei electrice.
Specialiştii estimează că, odată cu finalizarea acestei etape în modernizarea DJ 203K şi înlesnirea accesului la o zonă cu potenţial turistic, drumul va fi folosit anual de aproximativ 30 de milioane de oameni. Beneficiarii direcţi, locuitori în zonă, vor fi 11.616 cetăţeni, fiind vorba de comunele Vintilă Vodă, Mânzălești, Lopătari, Bisoca și Sărulești. Durata de implementare a proiectului este de 54 de luni.
După ce diverse evenimente extrasportive au amânat momentul, iată că ziua cea mare a sosit în sfârșit. Pe data de 23 iunie, pe faleza frumos amenajată în comuna Berca, elevii din Berca,Unguriu, Cândești și Cozieni s-au întrecut la alergat, după ce cu două luni în urmă jucaseră fotbal
Citește mai departe...În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,
Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile.
Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului
Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.