„Ţinutul Buzăului” va fi vizitat şi evaluat de experţii UNESCO

Evaluatorii vor ajunge în România la jumătatea lunii viitoare, mai exact pe 15 septembrie . Echipa este formată din doi experţi, unul din Grecia şi celălalt Olanda, iar vizita pe meleagurile buzoiene va dura patru zile.

  Alexandru Andrăşanu, iniţiatorul proiectului şi evaluator UNESCO, a apreciat că este o „echipă foarte bună” pentru judeţul nostru mai ales că unul dintre cei doi evaluatori a mai fost prezent în România şi ştie  „ce înseamnă să fii într-o ţară din Balcani şi cum merg lucrurile”. Între timp, autorităţile de la Buzău sunt în plină operaţiune pentru montarea indicatoarelor către zonele turistice. După ani de aşteptare, cel mai important proiect de turism care va aduce o recunoaştere internaţională a judeţului nostru a ajuns la etapa de evaluare din partea evaluatorilor UNESCO. O echipă formată din doi experţi va ajunge pe 15 septembrie la Buzău, iar vizita va dura patru zile.

 Experţii trebuie să petreacă trei zile în teritoriu şi să aibă şansa să se întâlnească cu cât mai mulţi reprezentanţi ai partenerilor şi să vadă la faţa locului ce înseamnă geoparcul Ţinutul Buzăului, astfel încât să facă un raport complet pentru ca mai departe consiliul UNESCO pentru geoparcuri şi apoi UNESCO să decidă, pe baza rezultatelor acestui raport dacă lucrurile sunt pe drumul cel bun.

Cei doi vizitatori au experienţă în domeniu. Este un expert senior, domnul Ilias Veliakos, din Grecia. Lucrează într-unul din geoparcurile fondatoare ale reţelei globale UNESCO, în Lesvos Geopark. A mai fost în România, ne-am întâlnit în România. E din Balcani, deci ştie ce înseamnă să fii într-o ţară din Balcani şi cum merg lucrurile şi este un expert cu foarte mare experienţă. Are câteva zeci de evaluări la activ. Doamna Gretha Roelfs lucrează pentru Geoparcul International UNESCO Hondsrug (Olanda). Este un foarte bun profesionist în domeniul geoparcurilor. Nu sunt sigur dacă a mai fost în România, dar sunt sigur că din întâlnirile anterioare pe care le-am avut cu ei în cadrul reţelei globale a geoparcurilor, ştiu că se pricepe la lucrurile acestea şi, pentru noi, mi se pare o echipă foarte bună”,a spus Alexandru Andrăşanu.

„Am început semnalizarea teritoriului Geoparcului Ţinutul Buzăului cu montarea indicatoarelor turistice şi a panourilor informative”,a scris preşedintele Neagu pe pagina de socializare.

„Ceea ce s-a realizat până acum a fost recunoscut prin dosarul trimis la UNESCO şi prin faptul că a fost acceptat să meargă mai departe şi să fie trimişi cei doi experţi UNESCO care să vadă la faţa locului ceea ce s-a realizat. E un pas normal, dar un pas extrem de important. Pentru noi, „Ţinutul Buzăului” înseamnă încă un teritoriu în România care ne reprezintă  la nivel internaţional şi care arată diversitatea naturală, culturală şi, bineînţeles, ambiţia oamenilor de a păstra şi de a utiliza aceste resurse naturale şi umane. Alături de Geoparcul Internaţional „Ţara Haţegului” UNESCO, ne-am bucura ca la anul să avem şi Geoparcul Internaţional UNESCO „Ţinutul Buzăului”,a mai spus preşedintele Neagu.  

Ţinutul Buzăului include o zonă rurală care aparţine administrativ de 18 comune din zona de deal şi munte din nord-vestul judeţului Buzău, fiind o zonă cu circa 450.00 de locuitori. Este vorba de comunele  Berca, Scorţoasa, Pârscov, Cozieni, Pănătău, Colţi, Bozioru, Brăeşti, Odăile, Căneşti, Chiliile, Lopătari, Mînzăleşti, Bisoca, Valea Salciei, Săruleşti, Vintilă Voda şi Beceni, iar suprafaţă ocupată este de 1035.9 km2.

Printre obiectivele turistice care fac parte din Geoparcul Ţinutul Buzăului, sunt Vulcanii Noroioşi, Muntele de Sare de la Mânzăleşti şi Platoul Meledic, Muzeul Chihlimbarului de la Colţi, Aşezările rupestre din Munţii Buzăului şi Trovanţii de la Ulmet.

(Florian NECULAI)

 

Atletism

Marina Baboi, cea mai bună atletă din România în probele de 100 și 200 m, îi va avea alături la cea mai importantă competiție de atletism pe care țara noastră o găzduiește în premieră, Campionatele Europene pe Echipe, pe mama și tatăl ei, care vin să îi facă galerie.

Citește mai departe...
„Ţinutul Buzăului” va fi vizitat şi evaluat de experţii UNESCO

„Ţinutul Buzăului” va fi vizitat şi evaluat de experţii UNESCO

Evaluatorii vor ajunge în România la jumătatea lunii viitoare, mai exact pe 15 septembrie . Echipa este formată din doi experţi, unul din Grecia şi celălalt Olanda, iar vizita pe meleagurile buzoiene va dura patru zile.

Buzăul, primul judeţ care accesează fonduri din exerciţiul financiar 2021-2027, prin ADR Brăila!

Buzăul, primul judeţ care accesează fonduri din exerciţiul financiar 2021-2027, prin ADR Brăila!

200 de milioane de euro, pentru reabilitarea tronsonului Vintilă Vodă (Podu Muncii) – Lopătari (Plaiul Nucului), 203K

Şoseaua care leagă Buzăul de Prahova, aproape finalizată

Şoseaua care leagă Buzăul de Prahova, aproape finalizată

„Lucrările de modernizare a DJ 102C Cislău - Buda Crăciuneşti - Prahova sunt aproape de finalizare. Zona are multe de oferit, iar acesta este un prim pas pentru revitalizarea turistică. Peisajele ne încântă privirea, iar istoria locurilor de aici este fascinantă”,

Oameni frumoşi, iniţiative pe măsură!

Oameni frumoşi, iniţiative pe măsură!

“Un nou teritoriu prinde contur şi am convingerea că se va dezvolta armonios. Este vorba despre Plaiul Bâscilor, ce aduce la aceeaşi masă Siriul, Gura Teghii, Chiojdu, Nehoiu, Cătina, Pătârlagele, Calvini, Cislău, Vipereşti. Sunt onorat că am participat la lansarea acestui proiect, 

Thumbnail Lansată în 2018 de FRF şi cu un succes veritabil prin peste 10.000 de copii U13 participanţi la...
Thumbnail De obicei ma descurc binisor cu vorbele. Dar acum... Povestea marelui campion, provenind dintr-o familie...
Thumbnail În calitate de „Ambasador” al copiilor cu autism, acesta va participa pentru a doua oară la...
Thumbnail Un nou stadion, ultramodern, va fi construit în municipiul Buzău, după cum a anunţat preşedintele...
Thumbnail Program / rezultate / clasament

Local Breaking News

„Zilele Chişinăului”, eveniment inedit pentru buzoieni

La jumătatea săptămânii viitoare sunt programate manifestările unui eveniment inedit pentru buzoieni, totodată cu încărcătură emoţională aparte: pe 16 septembrie, Garda Naţională de la Alba Iulia va deschide evenimentul major Zilele Chişinăului La Buzău,

Citește mai departe...

DJST BUZĂU - COMUNICAT DE PRESĂ!

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Buzău organizează în perioada 14 iunie – 26 noiembrie 2021, concursul local de proiecte de tineret 2021. Detalii suplimentare referitoare la concurs, inclusiv metodologia, se pot obţine de pe site-ul Ministerului Tineretului şi Sportului

Citește mai departe...

Publicitate

 

 

 

 

 

 

 
IMAGE
Ilie Stan, antrenorul Gloriei Buzău: “Am avut oferte, dar nu am vrut să plec”
Miercuri, 15 Aprilie 2020
Ilie Stan (52 de ani) a fost un antrenor curtat în ultimele luni. Principalul echipei SCM Gloria Buzău a avut oferte de la mai multe cluburi, din... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Gloria, stop joc în acest sezon
Joi, 14 Mai 2020
- Primele șase echipe din Liga 2 merg în play-off cu punctele obținute în 24 de etape înjumătățite; - Echipele de pe locurile 7-18, printre... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
FRF a decis anularea competițiilor de copii și juniori
Vineri, 01 Mai 2020
Până să ia o decizie în privința continuării sau nu a campionatelor Liga 1, 2 și 3, Federația Română de Fotbal a decis, miercuri, 29... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
,,Sunt pe viaţă fanul tău!”, imnul Gloriei Buzău (versuri)
Sâmbătă, 04 Mai 2019
Imnul SCM Gloria Buzău a fost lansat oficial în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul clubului din Crâng. Prezenţi au fost –... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Luceafărul Buzău, la a treia promovare în Liga I la futsal!
Luni, 01 Iunie 2020
Futsalul a devenit foarte popular la Buzău în ultimii ani. Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” nu e doar fieful echipelor de hadbal de primă... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE